A murit „limba moldoveneasca”. Maia Sandu a semnat decretul care consfinteste prezenta „limbii romane” in toata legislatia, in locul celei „moldovenesti”
Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat miercuri Legea care exclude „limba moldoveneasca” din toata legislatia nationala, inlocuind-o cu sintagma „limba romana”.
„Astazi am promulgat Legea care confirma un adevar istoric si incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea romana. Imi doresc ca limba romana sa ne uneasca pe toti cei care traim aici si carora ne este drag acest pamant.
Noi, alaturi de alti peste douazeci si sapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba romana, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie ca este limba noastra materna, fie ca am invatat-o pe parcursul vietii, datorita limbii romane noi nu avem nevoie de traducatori: ne intelegem dintr-un cuvant si spunem – intr-un glas – ca «vorba dulce mult aduce»”, a scris seful statului pe Facebook.
Presedintele a precizat „ca cei care au zis decenii la rand ca cetatenii Republicii Moldova, vorbim limba ‘moldoveneasca’ si nu romana – au urmarit un singur lucru – sa ne dezbine”.
„Si aceasta pentru ca, odata ce ai divizat un neam, il poti subjuga si controla mai usor. Un popor dezbinat nu reprezinta o forta unita, care sa se poata proteja. Nu de lingvistica si-au batut capul cei care au incercat sa ne divizeze, ci de cum sa tina blocata Moldova intr-o vesnica cearta nationala.
Sunt convinsa ca limba romana trebuie si poate sa fie catalizatorul consolidarii societatii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie sa fie respectata si, bineinteles, sa fie insusita si vorbita de catre toti cetatenii nostri. Ma bucur mult cand intalnesc astazi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba romana. Noi toti putem sprijini acest efort pentru ca, uniti, sa ne indreptam energia spre constructia unui viitor comun in Uniunea Europeana, acolo unde toate limbile sunt respectate si protejate”, a adaugat ea.
Parlamentul a votat la data de 16 martie in lectura finala proiectul de lege privind inlocuirea sintagmei „limba moldoveneasca” cu „limba romana” in toata legislatia R.Moldova, inclusiv Constitutia R.Moldova. Proiectul prevede ca sa fie considerata desuetudinea textului „functionand pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constitutie. De asemenea, in termen de 30 de zile de la intrarea legii in vigoare, autoritatile publice cu competenta de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificarile ce se impun.
Proiectul mai prevedere ca Sarbatoarea Nationala „Limba noastra”, asa cum este denumita in prezent in Hotararea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sarbatoare si zilele de odihna si in Codul muncii, sa se numeasca „Limba romana”.