A murit Nicu Covaci, liderul si fondatorul legendarei trupe Phoenix – VIDEO

news

Nicu Covaci, a murit, Phoenix

Nicu Covaci, fondator si lider al trupei Phoenix, a murit la varsta de 77 de ani. Artistul s-a stins din viata din cauza agravarii unor probleme de sanatate.

Tratamentul postoperatoriu „nu s-a putut finaliza din cauza complicatiilor” si „lucrurile nu se indreapta deloc spre bine”, anuntau, miercuri, membrii Trupei Phoenix.

Informatia a fost confirmata de Dorel Sandesc, directorul Spitalului Judetean Timisoara si pe pagina oficiala de Facebook a lui Nicu Covaci, care in ultimele luni a fost utilizata de membrii trupei.

„Acum, cand in Parcul Rozelor din Timisoara se desfasoara Opera-rock ‘Mesterul Manole’, purtat de aceasta muzica sublima, s-a inaltat spre cer sufletul celui care a fost si va ramane NICU COVACI. Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca”, a anuntat Sandesc.

Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai mari si mai influenti muzicieni din istorica rock-ului romanesc.

Iata postarea trupei Phoeniex:

A murit Nicu Covaci

„De azi ne-asteapta, Dincolo,

Cel Ce Ne-a Dat Nume.

Prin TOT ce ne-a lasat Mostenire,

Nicu Covaci este, de azi,

Pururi,

NEMURITOR!”.

Reamintim ca indragitul artist fusese supus in primavara unei interventii chirurgicale, dupa ce i-a fost depistata o tumora pe creier care i-a fost extirpata.

Dupa operatie, o vreme starea de sanatate a lui Nicu Covaci a evoluat bine, insa in ultima perioada el s-a simtit tot mai rau si a fost reinternat la ATI la Spitalul Judetean Timisoara, unde medicii au facut tot ce le-a stat in putinta sa-l salveze. Din pacate, vineri seara, inima artistului a incetat sa mai bata.

Nicu Covaci s-a nascut pe 19 aprilie 1947 si a fost compozitor, cantaret, chitarist, pictor si grafician, fondator si lider al formatiei Phoenix.

In 1961, legendarii Nicu Covaci si Bela Kamocsa au pus bazele unei formatii dupa „modelul” The Shadows. Un an mai tarziu, infiinteaza trupa „Sfintii”, in cadrul brigazii artistice de elevi de la scoala Gimnaziala nr. 2 din Timisoara. Titulatura initiala a fost schimbata in „Phoenix”, pentru a evita conflictele cu autoritatile vremii. Prima compozitie proprie a fost piesa „Stiu ca ma iubesti si tu”, inregistrata la radio in 1964. Din anul urmator dateaza alte doua inregistrari: „Bun e vinul ghiurghiuliu” si „Padure, padure”, care au fost primele melodii din rockul romanesc inspirate din folclor.

Phoenix a hranit spiritual generatii de romani, a lansat mari muzicieni si piese nemuritoare. Membrii formatiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului, traseul stilistic al formatiei pornind de la muzica beat, rock psihedelic, hard rock, ajungand la etno – rock. Piese celebre au fost si inca sunt fredonate de generatii intregi: „Vremuri”, „Fata Verde”, „Andrii Popa”, „Strunga”, „Canarul”, „Mugur de fluier”, „Mica tiganiada”, „Nunta” sunt capodopere, care inca scriu istoria Phoenix.

Peste 40 de muzicieni au facut parte din formatia Phoenix de-a lungul anilor, Nicu Covaci fiind nucleul care a pastrat spiritul Phoenix viu, mai bine de o jumatate de secol.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: