A murit patronul fabricii de lactate Ibanesti incercand sa isi salveze trei angajati. Sunt patru decese

news

Radu Tudose

Radu Tudose, directorul fabricii de lactate din Ibanesti, a  murit dupa ce a incercat sa salveze trei angajati care cazusera intr-un bazin de colectare a apelor uzate. El avea 58 de ani.

Barbatul transportat in stare grava, cu elicopterul, la Iasi dupa ce a cazut intr-un bazin de colectare a apelor uzate de la o fabrica de lactate din Ibanesti, a decedat, a confirmat coordonatorul UPU-SMURD Iasi, Diana Cimpoiesu.

Acesta este cel de-al patrulea deces inregistrat dupa gravul eveniment de la Ibanesti. Doua dintre victime au decedat la fata locului, una la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati Botosani, iar cea de-a patra la Iasi. Printre decedati se afla si administratorul societatii, Radu Tudose.

Patru barbati au cazut, duminica, intr-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de lactate din localitatea Ibanesti. Cele patru persoane, cu varste cuprinse intre 47 si 56 de ani, au fost scoase din bazin de catre pompieri si preluate de echipajele medicale aflate la fata locului.

„Una dintre victime era constienta si a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale de specialitate. Pentru celelalte trei persoane, gasite in stop cardio-respirator, s-au initiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a raspuns manevrelor de resuscitare”, a informat ISU Botosani.

A fost solicitat si elicopterul SMURD Iasi, care a aterizat pe un teren viran de langa fabrica. Acesta a preluat persoana care a raspuns manevrelor de resuscitare.

Doi dintre barbati au fost declarati decedati dupa efectuarea manevrelor de resuscitare la fata locului.

Potrivit Politiei, unul dintre muncitori efectua lucrari de mentenanta la statia de epurare, context in care i s-a facut rau, cazand intr-un bazin cu apa reziduala. Ulterior, alti doi angajati impreuna cu administratorul societatii au incercat sa il scoata din bazinul respectiv, insa, din cauza acumularilor de gaze, toate cele patru persoane au intrat in stare de inconstienta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: