A murit Rodica Istrate, una dintre cele mai apreciate profesoare de dans din Cluj: „Imi reprosez de multe ori ca ma implic emotional si ma consum prea mult” – Video

Rodica Istrate, profesoara de dans  la Liceul de Coregrafie si Arta Dramatica ”Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, a murit chiar in ziua de Paste, anunta presa locala.

”De aseara, doamna profesoara Rodica Istrate nu mai este printre noi! S-a stins incet, fiind zi de zi cu sufletul alaturi de scoala se balet, careia i-a dedicat intreaga sa energie si creativitate. S-a bucurat in fiecare clipa de realizarile elevilor pe care i-a format. Un om puternic, un profesor exceptional ne paraseste mult prea devreme. Drum lin spre cer, suflet frumos!”, au transmis colegii profesoarei pe retelele de socializare.

”Nu pot sa cred, ce soc, un profesor extraordinar. Nu voi uita niciodata cum imi striga mereu din culise ‘bravo fiat, bravo fata’… asta era vorba ei…

Drum lin, suflet frumos! In Sfanta zi de Paste… in sala 9 de balet din gradina raiului”, a transmis o fosta eleva.

”Sambata cand pleca de acasa ne-am salutat si ne-am urat sarbatori binecuvantate! Era vesela si plina de speranta! Mi-a promis ca va lupta! M-am rugat din suflet si am sperat ca va fi bine! A fost o fiica minunata, o mama si sotie extraordinara si o vecina nemaipomenita! Cerul se va imbogati cu prezenta ei! Drum lin printre stele Rodica draga!”, a fost un alt mesaj.

Rodica Istrate, profesoara de dans clasic, a fost foarte apreciata, atat de elevi cat si de colegii ei. A absolvit studiile de balet in 1982, ca sefa de promotie, dupa care a devenit cadru didactic. Ea a avut vechime neintrerupta de 4o de ani in cadrul Liceului de Coregrafie.

„Am intrat pe portile acestei scoli in 1974 si nu am mai iesit, pana in ziua de astazi, decat in vacantele scolare!”, spunea profesoara, in 2015, intr-un interviu pentru Ziar de Cluj.

Rodica Istrate a inceput studiile de balet in clasa a IV-a, la recomandarea unei prietene a mamei sale, care i-a remarcat aptitudinile: „La vremea respectiva era o onoare sa urmezi aceasta scoala, pentru ca era, asa cum este si acum, o scoala deosebita, pentru copiii de elita. Pentru ca baletul nu necesita numai aptitudini fizice, ci si inteligenta, imaginatie, creativitate, disciplina si o educatie speciala din familie si, ulterior, prin scoala, a viitorilor artisti.”

Rodica Istrate a dansat si pe scena Operei Nationale Romane. In plus, a facut parte, timp de 10 ani, si din Ansamblul Folcloric „Romanasul”.

De-a lungul a peste trei decenii a pregatit generatii intregi de artisti pentru marile scene ale lumii: „Sunt realmente foarte atasata de scoala, am visat sa lucrez cu copiii ca profesor inca de cand admiram superbele picioare ale profesoarei mele de balet, care a fost un model de pedagog, a stiut sa ne fie apropiata si sa ne lase sa visam pe mai departe, facandu-ne si disciplina in acelasi timp. Le multumesc tuturor profesorilor care si-au pus amprenta asupra viitorului meu, ii port in suflet si acum!

Ca profesor, am avut satisfactii profesionale, atat prin faptul ca elevii mei isi amintesc cu placere si ma suna in numar foarte mare si acum (isi amintesc inclusiv ziua mea de nastere si ma suna un numar impresionant de elevi), dar am avut si satisfactia ca ei sa obtina rezultate deosebite la olimpiade.

Pot sa mentionez numele unor copii din ultima generatie, cu care am incheiat anul trecut, in calitate de diriginta si de profesor la clasa: Dezsi Carla, Iuliana Dane, Diana Groza, Polina Stanescu, Laura Blaga, Oana Ungurean, care sunt colaboratoare ale Operei Romane, sau Roxana Florescu, Loredana Todea, Paul Cuibus, care sunt, la ora actuala, colaboratori ai Operei Romane sau studenti ai facultatii de profil, sau in cadrul altor facultati. Imi face in egala masura placere sa imi amintesc de exponenti ai vechilor generatii, care sunt acum in lumea larga, pe marile scene ale lumii: Sabina Voinea, Adriana Lazea, Ana-Maria Florescu.”

„Dupa ce pleaca din preajma mea, elevii isi amintesc cu placere de utilitatea severitatii mele si chiar si cei cu care am fost nevoita sa fiu mai intransigenta isi dau seama ca nu a fost in zadar.

Trebuie sa recunosc ca imi reprosez de multe ori ca ma implic emotional si ma consum prea mult si mi se pare uneori ca nu vad luminita de la capatul tunelului, pentru ca sunt si copii a caror lipsa de educatie si a caror indolenta si nepasare nu pot sa le inving. Dar, imi iubesc cu incapatanare meseria, nu renunt si imi gasesc puterea de a merge mai departe, intelegand ca progresul pentru un copil nu inseamna numai premiul I la Olimpiada Nationala, ci si atingerea unui stadiu de implicare sau de motivare suplimentara, pentru a face eforturi. Pentru ca scoala aceasta presupune intr-adevar mari eforturi si sacrificii!

Am bucuria sa constat ca, la inceput cu mai multa teama de exigenta mea, copiii ajung a-si castiga puterea de a zambi la clasa, de a avea umor, ceea ce eu apreciez foarte mult. (…) Arta cere sacrificii, atat pentru formator, cat si pentru discipoli, si cea mai mare bucurie a mea este sa vad cum transform copiii din ratuste in lebede, pentru ca, practic, asta se intampla!”, mai spunea Rodica Istrate.