Fiul unei deputate britanice a afirmat ca se afla intr-un grup de fosti soldati britanici care pleaca pentru a lupta impotriva fortelor ruse in Ucraina, in pofida avertismentelor guvernului britanic, noteaza AFP, citata de Agerpres.
Ben Grant, 30 de ani, este fiul cel mare al deputatei conservatoare Helen Grant, responsabila in guvern cu problema educatia fetelor si fost secretar de stat.
„Nu am fost trimis, nu are nimic de-a face cu guvernul, nimic de-a face cu mama mea”, a spus declarat el pentru cotidianul britanic The Guardian care l-a intalnit la sfarsitul saptamanii trecute in gara din Lviv (Vestul Ucrainei), asteptand un tren spre capitala Kiev.
„M-am hotarat sa fac asta”, „nici macar nu i-am spus mamei”, a adaugat tanarul care a petrecut mai bine de cinci ani in comandourile Royal Marines. El face parte dintr-un grup de sapte fosti militari.
Acest tata a trei copii a explicat ca a luat decizia dupa ce a vazut imagini cu un bombardament rus asupra unei case din care se auzeau strigate de copii. In opinia sa, vor mai fi o suta care vor merge in Ucraina.
Dupa ce, la sfarsitul lunii februarie, a parut sa dea un cec in alb unor astfel de demersuri, ministrul britanic de externe, Liz Truss, a dat inapoi miercuri, spunand ca atunci si-a exprimat „sprijinul pentru cauza ucraineana”.
„Ei duc un razboi drept si facem tot ce putem pentru a-i sprijini”, declarase ea la Washington, intr-o conferinta de presa alaturi de omologul sau american, Antony Blinken.
Miercuri, in Parlament, ministrul apararii, Ben Wallace, i-a „descurajat ferm” pe britanici sa mearga in Ucraina pentru a lupta.
El a subliniat ca orice membru actual al armatei care ar face acest lucru „ar incalca legea” si va fi urmarit penal la intoarcere pentru dezertare. „Ucrainenii sunt foarte clari: (daca) mergi acolo, esti acolo permanent”, „nu pentru un selfie si sase saptamani”, „esti acolo cu adevarat”, a declarat el.
Potrivit tabloidul The Sun, un membru al Coldstream Guards – un regiment responsabil cu protejarea reginei la Castelul Windsor – face parte dintr-un grup de patru soldati britanici despre care se crede ca ar fi plecat deja in Ucraina.
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…
Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…
Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…
Un copil in varsta de 11 ani a ajuns la spital, joi, dupa ce s-a…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…