A reizbucnit RAZBOIUL cu prorusii in estul Ucrainei. A fost atacata si o patrula internationala a OSCE
Luptele intre fortele guvernamentale si separatistii prorusi s-au intensificat in estul Ucrainei, a anuntat un inalt oficial guvernamental ucrainean Andri Lisenko sambata, la o zi dupa ce o patrula de observatori ai OSCE a fost atacata cu focuri de arma, relateaza agentia DPA, citata de Agerpres.
Armata ucraineana a anuntat ca un soldat a fost ucis in ultimele lupte, in timp ce separatistii au acuzat armata ca a efectuat zeci de atacuri.
O patrula a Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a fost atacata cu focuri de arma in regiunea Donetk vineri, dar nimeni nu a fost ranit. Incidentul a fost condamnat de seful misiunii, Ertugrul Apakan.
O drona a fost de asemenea doborata la Horlivka, sub controlul rebelilor, a declarat Apakan.
„Condamn cu fermitate violenta impotriva oamenilor si a bunurilor noastre, care servesc pentru a furniza informatii obiective si impartiale cu privire la situatia din Ucraina”, a afirmat Apakan, fara a face acuzatii concrete contra niciuneia din partile in lupte.
„Astfel de atacuri asupra misiunii civile, neinarmate de observatori sunt complet inacceptabile”, a declarat ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier. Germania detine in prezent presedintia prin rotatie a OSCE, aminteste DPA.
O incetare a focului este in vigoare in regiunea Donbas din estul Ucrainei, unde este situat Donetk, dar circula frecvent informatii ca este incalcata.
Confruntat cu adancirea crizei in Ucraina, presedintele Petro Porosenko a cerut o mai mare asistenta externa si l-a numit consilier al sau pe fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen.
Potrivit politicianului si expertului rus in aparare Vladimir Komoedov, alegerea lui Rasmussen de catre Porosenko nu ar conduce la o imbunatatire a legaturilor cu Moscova.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook