Accident intre doua tramvaie la Timisoara. Trei persoane au fost ranite

news

Doua tramvaie s-au ciocnit, miercuri seara, la Timisoara. Trei persoane, dintre care un copil, au fost ranite, potrivit Opinia Timisoarei.

Un tramvai oprit in statie a fost izbit de o garnitura care venea din spate. Vatmanita care o conducea spune ca, desi a actionat frana, aceasta nu a prins. A lovit tramvaiul din statie si l-a impins cativa metri.

In urma impactului, trei oameni, intre care un copil, au fost raniti, iar cele doua tramvaie au fost avariate. Copilul a fost dus acasa de parinti, care au spus ca acesta s-a ales doar cu o sperietura si rani superficiale.

La locul accidentului au intervenit rapid mai multe ambulante, pompierii si politistii.

Echipajele medicale au acordat primul ajutor vatmanitei, in varsta de 57 de ani, si unei calatoare, de 17 ani, care au fost ranite. Cele doua au fost apoi transportate la Spitalul Judetean Timisoara, aflat in apropiere, pentru ingrijiri si investigatii.

Ambii vatmani au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Echipele de interventie ale STPT si politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs accidentul. In cauza a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: