Ilie Toader, fost preot ortodox, a dezvaluit intr-un material trimis jurnalistilor de la Recorder modul in care BOE s-a implicat atat in strangerea de semnaturi pentru referefndum cat si in mobilizarea enoriasilor.
Toader acuza ipocrizia si minciunile mai-marilor BOR privind referendumul, el dand asigurari ca preotii au fost obligati sa stranga semnaturi.
„Am citit si eu acel comunicat al BOR, care isi dezminte implicarea in chestiunea referendumului, plasand raspunderea pe seama ONG-urilor crestine. O minciuna venerabila, nu a preotilor de rand, ci a conducerii (fac aceasta distinctie pentru cei mai putin familiarizati cu modul in care functioneaza institutia).
La porunca ierarhilor, adica a alora care conduc BOR si care pot fi recunoscuti dupa caciuloaiele sclipitoare (ca niste tomberoane aurite si rasturnate, din care curg ei), la porunca lor, bietii preoti si oamenii bisericilor au trebuit sa mearga din casa-n casa si sa stranga semnaturi pentru referendum, au tiparit teancuri de formulare la fiecare parohie, s-au rugat de enoriasi slujba de slujba, fiecare preot avand norma minima de semnaturi pro referendum (raportata la marimea parohiei) cu care era acceptat sa se prezinte la sediile centrale.
Fara implicarea directa si publica a BOR nu ar fi existat referendum.
Iar acum, adresandu-se aceluiasi public de la care au fost cersite semnaturile, mai-marii turmei ii trantesc in ochi ultima speta a ipocriziei: auzi, Cerule, sa le spui tocmai faptasilor ca n-au fost ei, in speranta ca unii chiar o sa creada!… ‘Bai Grigore, anul trecut cand am venit la tine-n poarta, din mila Celui de sus, sa stii ca n-am venit’. Iar cei ce cred sunt duium, ca puterea credintei e mare, uneori mai mare decat puterea elementarului discernamant.
Astfel, ricosand din minciuna-n prostie, destinul si-a urmat naucit cursul spre situatia prezenta, precum urmeaza: luptatori impotriva naravurilor minoritare sunt aceiasi care anul trecut il aplaudau pe proaspat „ciocanitul” Pomohaci, ori ii pupau mainile si-i luau apararea episcopului pedofil de Husi. Orchestratori ai referendumului sunt cei care nu sunt ei. In tara asta fura aia care de treizeci de ani doar nu fura. Iar duminica vor indemna la referendum impotriva homosexualitatii amar de calugari care nicidecum abia asteapta sfarsitul slujbei, masa obsteasca si vremea de odihna, ca sa se prinda-n sobor de-a… pestera si turturelu’”, a scris fostul preot.
El a relatat apoi cum a ajuns sa renunte la preotie.
„Pe de alta parte, BOR, in functionarea actuala, ramane o institutie total dependenta de banii publici si, deci, de factorul politic decizional. Fara contributiile lunare de la Bugetul de stat, cele mai multe parohii ar intra numaidecat in faliment.
Pe scurt, asa se spala o mana pe alta. Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani. Impreuna au nevoie de acelasi electorat – majoritar, ascultator, cat mai precar. O tot mai fatisa Coalitie pentru Fatarnicie, sfruntand lozinci marete cu care masele sunt fidelizate si momite la urne inca o data.
Nici eu si nici tu n-am vazut sumele uriase aruncate din nou. Pentru noi vor fi doar niste siruri de cifre scazute din conturile statului. Pe nimic.
Insa eu am vazut un doctor plangand in genunchi inaintea mea, descarcandu-si sufletul pentru pacientii pierduti tot pe nimic, fiindca nu a ramas nimic de spitale. Intre timp a si plecat din tara. Am vazut oameni murind din nimic, din cate o infectie sau din lipsa de medici, din lipsa de toate. Si am vazut o copila atat de frumoasa!… Am vazut-o horcaind si sufocandu-se sub ochii mei, pentru ca tara asta nu i-a putut oferi la timp nu stiu ce amarata de operatie pulmonara. Mai omule, copilul ala si-a infipt mainile in mine cand a ramas fara aer. Si acum ii simt degetelele aici, in carnea mea. De-as putea sa-ti spun ce mi-a zis… dar nu pot, ca e spovedania ei.
A murit degeaba, absurd, NEDREPT, pe nimic.
In aceeasi saptamana mi-am dat demisia din preotie.
A trecut mai bine de un an de atunci, timp in care am rezistat multor presiuni, venite in special din partea mass-media, si nu am spus nimic „din casa”. Am ales astfel din mai multe motive. De aceasta data insa, iertat sa-mi fie, nu m-am putut abtine”, a incheiat Toader.
Toader a slujit vreme de 11 ani in mai multe parohii din Buzau si Vrancea, iar in 2017 a iesit din preotie, publicand, sub pseudonimul Ion Aion, cartea „Spovedania unui preot ateu”.
Un barbat care a filmat trei femei in toaleta unei clinici medicale din Capitala a…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Chris Wright…
Explozii puternice au zguduit capitala Kiev si alte orase ucrainene duminica dimineata, in timp ce…
Estonia, prin Ministerul sau al Apararii, a exprimat interesul pentru achizitionarea de arme produse in…
USR a dat publicitatii, sambata, un sondaj de opinie realizat de firma Verifield, care arata…
Pe 16 noiembrie 2024, in localitatea Valea Nucarilor, judetul Tulcea, a fost descoperit trupul neinsufletit…