Acesta este viloiul din Mamaia pe care Dragnea l-a ascuns. Azi a recunoscut. I-a adus 200.000 de euro in buzunare
Liviu Dragnea a recunoscut, joi, ca vila din Mamaia ale carei schite s-au gasit in „Valiza din Teleorman” i-a apartinut. In urma cu doar doua zile el sustinea ca nu stie carei cladiri ii apartine planul din valiza.
Rise Project a aratat, pe baza informatiilor din valiza, ca Tel Drum a platit pentru bucataria de vara de la resedinta lui Liviu Dragnea din Alexandria si pentru lucrari la „o misterioasa vila din Mamaia”. Jurnalistii vorbeau de „un proiect faraonic”, de o vila cu cinci nivele si 1.015 metri patrati. „Am inteles ca acolo e vorba de schita unei cladiri foarte mari. Nu am asa ceva”, a sustinut Dragnea in urma cu doua zile.
Joi, Dragnea si-a amintit de aceasta cladire. Intrebat de jurnalisti, seful PSD a admis ca a avut-o in proprietate.
„Stiu ca acolo incepusem cam prin 1900 toamna o constructie, o constructie pe care, in 1900 iarna, am vandut-o. Ce s-a intamplat dupa aia nu mai stiu”, a declarat Liviu Dragnea, refuzand sa dea mai multe detalii. „Cititi mai multe penibilitati din valiza si va luati informatiile de acolo”, a spus liderul PSD.
Jurnalistul Liviu Avram a oferit apoi mai multe detalii despre vila ascunsa de Dragnea.
„Vila de la Mamaia din valiza TelDrum:
– Teren de aproape 500 de metri patrati, concesionat de Dragnea de la primaria Navodari in 1999 si cumparat cu 5.000 de dolari in 2005 (10 dolari pe metrul patrat).
– In 2008, Dragnea declara in declaratia de avere ca acolo are in constructie o casa de vacanta.
– In 2009, Dragnea vinde terenul si ce era pe el cu 763.000 de lei (aproape 400 de euro pe metrul patrat). Banii obtinuti nu apar sub nicio forma in declaratiile de avere ulterioare.
– Cumparator e Costel Comana, omul de afaceri care s-a sinucis, in februarie 2015, in avionul care mergea din Columbia spre Costa Rica.
– Planurile imobilului asa cum arata el acum au fost gasite in valiza de la TelDrum – deci cel mai probabil constructor a fost TelDrum.
– Astazi, Liviu Dragnea a fost nevoit sa recunoasca, in conferinta de presa, aceasta tranzactie, desi initial a incercat sa se eschiveze”, a scris Avram pe Facebook.
Rise Project a aratat, pe baza informatiilor din valiza primita de la un localnic din Teleorman, ca Tel Drum a platit pentru bucataria de vara de la resedinta lui Liviu Dragnea din Alexandria si pentru lucrari la „o misterioasa vila din Mamaia”. Jurnalistii vorbeau de „un proiect faraonic”, de o vila cu cinci nivele si 1.015 metri patrati.
Jurnalistii de la Rise Project mai aratau ca Nicoleta Pene a pastrat facturile, devizele de plata si alte documente legate de negocierile cu firmele de amenajare interioara. „Pana pe 4 septembrie 2010, de exemplu, nota ca dintr-un avans de 200.000 de lei, a cheltuit 163.850 pe termoizolare terase, casa liftului, niste finisaje la etajul 4, fatada, instalatie electrica si balustrade metalice. Pentru geamuri de la balustrade si rulourile exterioare, o companie de profil din Constanta (Ghereon Plast) a cerut alti 8976 euro. Oferta a venit pe 21 ianuarie 2011 pe mailul de serviciu de la Consiliul Judetean Teleorman al lui Gabriel Davidenco, arhitect-sef al judetului timp de 15 ani, decedat in 2016. Dau clasa 460 mp de marmura, diferite sortimente, si 300 mp de granit pentru terase. In total, 41.600 de euro – fara manopera, si inca 11.000 de euro pentru barele de inox din jur. Printre documentele ascunse de Nicolete Pene, am gasit oferte de marmura si o factura proforma din martie 2010, de aproape 16.000 de euro, pentru 200 mp de parchet Merbau, masiv si stratificat. Platite de Tel Drum”, preciza Rise Project.