Acesti refugiati prefera sa faca FOAMEA decat sa vina in UE: „Acolo nimeni nu vrea sa vorbeasca cu noi”
Multi dintre refugiatii sirieni din Turcia traiesc in conditii mizere, primesc salarii mici dar, cu toate acestea, prefera sa ramana aici decat sa continue mai departe, in Europa.
Ahmed Ismael a asteptat doi ani pana a inceput sa primeasca salariul minim in Turcia. Ca si alti sirieni, muncea 6 zile pe saptamana, 12 ore pe zi, dar primea doar jumatate din salariul care i s-ar cuveni unui turc pentru aceeasi activitate. In ianuarie, in sfarsit, i-au marit salariul. „Acum pot sa trimit bani mamei, in Alep”, spune mandru sirianul de 21 de ani.
Citeste si: Refugiatii CRESTINI nu isi gasesc linistea nici in Europa. Sunt atacati de refugiatii musulmani
„Mai bine in Turcia, decat in Europa”
Tanarul spune ca fratele sau mai mare traieste de cativa ani in Germania, are un loc de munca, vorbeste patru limbi straine, e casatorit cu o germanca, dar, in ciuda tuturor acestora, este nefericit.
„Acolo, fratele meu are tot ce ii trebuie insa, pur si simplu, nu se poate acomoda cu cultura locala”, spune Ahmed si adauga ca de aceea s-a hotarat sa ramana in Izmir. El isi poate plati un loc intr-o barca si sa treaca in Grecia, dar spune ca aceasta nu il atrage. Prefera un loc de munca slab platit intr-o tara in care se simte relaxat, datorita culturilor apropiate.
Conform datelor oficiale, in Izmir traiesc in jur de 85.000 de sirieni, insa numarul lor real poate sari de 150.000, dupa cum spune Mohammed Saleh, coordonatorul organizatiei „Relief Society for Syrian Refugees”.
„Nu-i vedem pe sirienii din Izmir ca pe refugiati. Ii vedem, mai degraba, ca pe niste oameni care sunt intr-o statie de autobuz si asteapta momentul sa se intoarca acasa”, spune el. Organizatia sa ii ajuta pe sirieni sa isi gaseasca un loc de munca, o locuinta sau o scoala pentru copii.
El spune ca incearca sa-i convinga pe refugiati sa ramana in Turcia si ca multi care au ajuns in Europa vor sa se intoarca inapoi. „Nimeni nu vrea sa vorbeasca cu noi”, ii scrie un cunoscut din Suedia.
Multi, in schimb, se plang de asteptarea lunga din taberele de refugiati, de mancarea proasta, vremea rece si inchisa si raceala oamenilor, care s-a instaurat in acestia dupa atentatele din Paris. „Toti acesti oameni isi dau seama acum ca acolo nu e Raiul”, spune Saleh pentru Deutsche Welle.
Europenii ne urasc
Maher Mahmud este din Irak si spune ca a ajuns de curand in Izmir. „In Irak aveam doua masini, o casa si o brutarie, dar am vandut totul si am plecat pentru ca am dorit sa imi cresc copiii in pace”, spune acesta. El adauga ca a depus si o cerere de azil pentru SUA.
Citeste si: Refugiatii sirieni, tot mai dezamagiti de Germania: „Ma intorc acasa. Totul e o MINCIUNA, am pierdut 2 ani aici”
„Omule, nu intelegi, si America ne uraste si Europa ne urate!”, ii spune un prieten care se afla langa el, pe nume Ibrahim. „In Germania au mers multi refugiati. Noi insine i-am facut sa ne urasca. Chiar daca mi s-ar oferi un loc de munca, tot n-as merge acolo. Voi sta in Turcia”, spune Ibrahim.
„Daca voi merge in Europa, imi voi pierde copiii. Cand vor deveni majori, vor inceta sa ma mai asculte. In Europa, viata e facuta astfel incat nu poti sa ii controlezi pe adolescenti. Aici putem sa traim cum am trait dintotdeauna. De aceea ma multumesc cu salariul mic din Turcia. Aici insa sunt linistit in privinta familiei mele”, spune un alt refugiat.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook