Actiunile coalitiei PSD-ALDE starnesc din nou ingrijorarea ambasadorilor: „Respectati angajamentele, faptele sunt mai importante decat vorbele”

news

Companiile internationale, inclusiv cele germane, asteapta din partea Guvernului roman sa pastreze transparenta si predictibilitatea in toate domeniile, inclusiv in lupta anticoruptie, a declarat Ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Cord Meier-Klodt, intr-un interviu pentru News.ro.

Diplomatul german a subliniat ca „asteptarile din partea companiilor sunt aproximativ aceleasi cu asteptarile noastre, ale partenerilor politici. Continuati pe drumul din ultimii ani, respectati angajamentele, faptele sunt mai importante decat vorbele, faceti lucrurile sa se intample si, atat timp cat sunt mentinute transparenta, predictibilitatea, inclusiv in domeniul luptei anticoruptie, acest lucru va corespunde asteptarilor si nevoilor afacerilor, asa cum corespunde si asteptarilor partenerilor politici.”

„Faptele sunt mai importante decat vorbele, faceti lucrurile sa se intample”, i-a indemnat el pe liderii de la Bucuresti.

In interviul acordat cu ocazia implinirii a 25 de ani de la semnarea Tratatului de Prietenie dintre Romania si Germania, Meier-Klodt a subliniat ca este de datoria Berlinul, ca „prieten bun” al Bucurestiului, sa atraga atentia asupra problemelor aparute.

Diplomatul si-a exprimat, printre altele, regretul ca Romania are atat de multe ocazii de care nu profita si indeamna autoritatile sa depuna mai multe eforturi pentru a „implementa in totalitate ce are tara de oferit si pentru proiectarea imaginii tarii in strainatate”.

In ceea ce priveste aderarea tarii noastre la spatiul Schenghen, Cord Meier-Klodt spune ca „bineinteles ca obiectivul ca Romania sa adere la Spatiul Schengen ramane intact, la fel ca si sustinerea Germaniei catre atingerea acestui obiectiv. As spune ca, bineinteles ca vad acest lucru ca pe o posibilitate in viitorul apropiat. Dar aveti dreptate si ca nu este doar o chestiune tehnica, este o chestiune politica, pentru ca este o decizie care are nevoie de consens din partea tuturor partenerilor implicati. Si le-as recomanda partenerilor nostri sa aiba relatii stranse cu toti, in special cu cei relevanti, tinand cont de contactele politice, cautand oportunitati politice. Toate acestea sunt chestiuni evidente care trebuie luate in calcul atunci cand actionezi intr-un context multilateral.”

„Pe langa acest lucru, as spune ca sunt oportunitati extraordinare in viitorul foarte apropiat pentru a consolida imaginea si reputatia Romaniei, in pregatirea pentru prima presedintie romana a Consiliului European, in 2019. Stiti, presedintia Consiliului presupune intotdeauna sa mergi putin dincolo de interesele tale imediate si sa te impui ca un mediator onest in toate chestiunile majore privind viitorul Europei”, a adaugat diplomatul german.

„Romania, fiind o tara fundamental proeuropeana, are, din punctul meu de vedere, toate oportunitatile sa se pozitioneze intr-un mod foarte substantial, in special in aceasta perioada, care este o perioada foarte dificila pentru Europa. Dar, dupa cum spune proverbul, . Deci aceasta este sansa voastra si sunt convins – si incerc sa le transmit acest lucru si partenerilor romani in discutii – ca sunt multe oportunitati, profitati cu intelepciune de ele si sunt sigur ca vom vedea rezultate bune”, mai spune ambasadorul german.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: