Activisti pentru drepturile animalelor au reusit sa obtina in instanta oprirea aplicarii unui ordin emis de presedintele provinciei italiene Trento care prevedea impuscarea unui urs care a atacat un turist ce se plimba intr-o padure, transmite luni agentia EFE, citata de Agerpres.
„Ramane in pronuntare adoptarea masurilor cele mai adecvate pentru asigurarea eventualei captivitati a exemplarului identificat drept Kj1”, numele dat ursului, a hotarat Tribunalul Administrativ Regional din Trento, care a acceptat cererile inaintate de mai multe grupuri de aparare a animalelor pentru a nu fi aplicat ordinul de ucidere a ursului.
Presedintele regional al provinciei, Maurizio Fugatti, emisese duminica acest ordin, insotit de probele conform carora ursul „Kj1” este responsabil pentru atacul asupra turistului, astfel ca a dispus impuscarea ursului, a doua dispozitie de acest fel dupa zece zile de polemici.
In aceste conditii, organizatiile de protectie a animalelor au propus transferul ursului in Romania.
Avocata grupului „Onlus” pentru protectia animalelor, Francesca Patanella, a sustinut ca in Romania „sunt pregatiti sa primeasca ursul” si a calificat drept „inutil” ordinul de impuscare a acestuia, „dat fiind ca exista o alternativa de transfer, asadar uciderea nenecesara a unui animal poate fi considerata un delict”.
La randul sau, Entitatea Nationala pentru Protectia Animalelor (ENPA) din Italia a invocat faptul ca se teme ca ursul „Kj1” va fi ucis de braconieri, cum s-a intamplat anterior cu alti doi ursi pentru care Maurizio Fugatti a decis de asemenea sa fie impuscati.
Atacul acelui urs a avut loc pe 16 iulie si a avut ca victima un turist ce se plimba singur printr-o padure si a suferit rani la maini si picioare. Presedintele regional a emis apoi un prim ordin de impuscare a ursului, dar care a fost suspendat preventiv de justitie cu argumentul ca nu exista „o evaluare definitiva a trasabilitatii reale a atacului ursului”.
Nu este primul caz de acest fel care provoaca polemici in Italia. De exemplu, in septembrie anul trecut, uciderea unei ursoaice brune in pericol de extinctie a generat un val de proteste si inclusiv amenintari la adresa barbatului care a impuscat animalul si care a avut nevoie de protectia politiei.
UE va trimite opt avioane de stingere a incendiilor in Portugalia pentru a ajuta la…
Ultimele cuvinte auzite de la echipajul format din cinci persoane al submersibilului Titan inainte ca…
O interdictie a privind acordarea de noi licente pentru inchirierea de apartamente pe termen scurt…
Informatiile conform carora prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se gandea sa-l demita pe ministrul Apararii Yoav…
Premierul britanic Keir Starmer a salutat luni eforturile Italiei de a combate imigratia ilegala, spunand…
Locuitorii mai multor zone din Polonia si Republica Ceha s-au grabit sa se evacueze, luni,…