Activitatea seismica din sud-vestul Islandei a scazut in intensitate, dar riscul de eruptie vulcanica ramane ridicat

externe

Activitatea seismica din sud-vestul Islandei a scazut luni in intensitate, dar riscul unei eruptii vulcanice a ramas semnificativ, au anuntat autoritatile, potrivit Reuters.

Aproape 4.000 de oameni au fost evacuati in weekend, deoarece autoritatile se temeau ca roca topita se va ridica la suprafata pamantului si ar putea lovi un oras de coasta si o centrala geotermala.

Situata intre placile tectonice eurasiatica si nord-americana, printre cele mai mari de pe planeta, Islanda este un punct fierbinte seismic si vulcanic, deoarece cele doua placi se misca in directii opuse.

Oficiul meteorologic islandez a declarat luni ca exista o „probabilitate semnificativa” a unei eruptii in zilele urmatoare pe sau chiar in afara peninsulei Reykjanes, langa capitala Reykjavik, in ciuda scaderii intensitatii cutremurelor.

Thorvaldur Thordarson, profesor de vulcanologie la Universitatea din Islanda, a declarat ca cele mai recente date indica un risc mai mic de eruptie in zona din jurul orasului Grindavik.

Locuitorii din Grindavik spun ca au fost scosi din casele lor la primele ore ale zilei de sambata, in timp ce pamantul s-a cutremurat, drumurile au crapat si cladirile au suferit daune structurale.

Aproape toti cei 3.800 de locuitori ai orasului au reusit sa gaseasca cazare la membri ai familiei sau prieteni si doar intre 50 si 70 de persoane stateau in centrele de evacuare, a spus un oficial de salvare.

Unii evacuati li sa permis pentru scurt timp sa intre in oras duminica pentru a-si lua bunuri precum documente, medicamente sau animale de companie, dar nu li s-a permis sa conduca singuri, ci au lasat masinile la cinci kilometri de oras si dusi cu autovehiculeale echipelor de salvare.

Peninsula Reykjanes este un punct fierbinte vulcanic si seismic la sud-vest de capitala. In martie 2021, fantanile de lava au erupt spectaculos dintr-o fisura din pamant, care masoara intre 500-750 de metri lungime, in sistemul vulcanic Fagradalsfjall din regiune.

Activitatea vulcanica din zona a continuat timp de sase luni, determinand mii de islandezi si turisti sa viziteze locul. In august 2022, in aceeasi zona a avut loc o eruptie de trei saptamani, urmata de o alta in iulie a acestui an.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: