Acuzatii grave: Guvernul PSD a „acoperit o ilegalitate cu o alta ilegalitate” pentru a-si salva clientela din Educatie. Se solicita actiuni penale
Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, il acuza, intr-o postare pe Facebook, pe ministrul Educatiei, Pavel Nastase, ca a antedatat ordinul de ministru prin care se permite numirea pe posturi a directorilor de scoli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta si cere ca „vinovatii sa raspunda penal“.
„Ilegalitati in cascada la Ministerul pesedizat al Educatiei! (…) PSD trebuie sa raspunda de ce Ministerul Educatiei a transmis catre toate inspectoratele nota nr. 24187 din 6.01.2017, in loc sa trimita Ordinul de Ministru? Raspunsul este foarte simplu: vineri, 6 ianuarie 2017, nu a existat un Ordin de Ministru! La trei zile, dupa ce i-am avertizat de ilegalitate, au publicat un Ordin de Ministru antedatat! Asadar, ministrul PSD a antedatat un act doar pentru a-si ascunde sfidarea la adresa legii in vigoare. Autoritatile statului ar trebui sa se autosesizeze, iar vinovatii sa raspunda penal”, a scris Turcan marti pe Facebook.
Acuzatiile presedintelui interimar al PNL vin dupa ce in Monitorul Oficial de luni, 9 ianuarie, a fost publicat ordinul de ministru prin care se permite numirea pe posturi a directorilor de scoli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta. Ordinul este datat 6 ianuarie 2017, desi atunci ar fi fost emisa doar o nota de catre minister, care avea acelasi continut cu ordinul publicat luni.
„Am avut dreptate cand am spus ca PSD a modificat un Ordin de Ministru printr-o fituica fara nicio valoare juridica. Vineri, toate Inspectoratele Scolare au primit nota nr. 24187 din 6.01.2017 prin care aveau liber la numirea pe functii a directorilor care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta, asteptand sa vina PSD sa-i numeasca in functie pe criterii politice. Nu au primit si Ordinul de Ministru, din simplu motiv ca el nu exista in data de 06.01.2017! Abia aseara, in 9.01.2017, au publicat in Monitorul Oficial nr. 20/09.1.2017 (Partea I) Ordinul de Ministru nr. 3.044 care preia informatia din nota de vineri. Am atras atentia ca au facut o ilegalitate. Au stiut ca fac o ilegalitate. Acum au acoperit o ilegalitate cu o alta ilegalitate”, mai scrie Turcan pe Facebook.
Ministrul Educatiei, Pavel Nastase, a declarat, sambata, pentru News.ro, ca a luat decizia ca persoanele care nu promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior functiile respective, sa poata fi numite, temporar, in aceste posturi, pana la organizarea unui nou concurs, deoarece toate scolile din Romania trebuie sa aiba, de luni, directori. Nastase a precizat ca a primit sesizari din partea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, potrivit carora constituie discriminare o nota a fostului ministru Mircea Dumitru, prin care se interzicea ca, in functiile de director si director adjunct ramase vacante dupa concurs, sa fie numite persoane care au ocupat aceste functii in scolile respective si nu au participat la concurs, precum si persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.
Duminica, Raluca Turcan a criticat decizia Ministerului Educatiei de a permite numirea directorilor de scoli fara concurs, considerand ca este „o palma dura” data celor care au promovat onest examenul si a atras atentia inspectorilor scolari ca decizia este ilegala si nu trebuie aplicata.
Si Administratia Prezidentiala a criticat masura luata de Ministerul Educatiei. Consilierul de stat Ligia Deca, seful Departamentului Educatie din Administratia Prezidentiala, a declarat, luni, intr-un interviu acordat News.ro, ca masura privind numirea directorilor unitatilor de invatamant prin derogare este un „semnal extrem de negativ” in sistem, fiind rasplatiti cei care au dovedit ca nu au avut performante, iar masura a fost luata si ca urmare a „presiunii” venite din partea fostilor directori, care si-au pierdut posturile.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook