„Adevaratele sondaje” ale lui Gusa: „Vanghelie a trecut pe primul loc in Sectorul 5, Gabriela Firea e favorita la Primaria Capitalei”

politica

Gabriela Firea

Cozmin Gusa, fost membru in conducerea PSD, sustine ca are acces la „adevaratele sondaje”, iar acestea arata ca fiul lui Piedone, Vlad Popescu Piedone, va pierde alegerile in Sectorul 5 si ca Gabriela Firea a devenit favorita pentru Primaria Capitalei.

„Sondajul real pentru Bucuresti,  in baza caruia partidele politice isi refac in aceste zile strategiile arata in felul urmator:

Nicusor Dan 29% cu trend descrescator, Gabi Firea 21% cu tendinta crescatoare, Piedone 14% puternic descrescator, Burduja stabilizat la 10%, Enache de la AUR 3%, Diana Sosoaca 2%, dar si, atentie, un procent de circa 21% dintre bucuresteni ce vor sa voteze, dar sunt inca nehotarati.

Mai sunt vreo 15 zile de campanie si orice sociolog v-ar putea indica faptul ca inaintea alegerilor vom avea un scenariu de polarizare a luptei pentru locul intai intre Nicusor Dan si Gabriela Firea, ambii finalizand cu scoruri in jur de 25%, iar batalia pentru locul trei (care nu se mai acorda) se va da intre Piedone si Burduja in marja scorului de circa 10%. Daca analizam, insa, in plus, asa cum se face in mod profesionist, si sustinerea rezultata din lupta pentru primariile de sectoare, Firea apare chiar ca favorita azi in fata lui Nicusor. De ce?

Va explic: ea va capata sustinere in plus fata de cea actuala din Sectoarele 3 si 4, unde sustinatorii ei, Baluta si Negoita, vor castiga la scor mare. In plus, voturile independentului Dan Tudorache, masurat azi in jur de 17-20% in Sectorul 1, dar cu tendinta crescatoare, vor merge tot la Firea”, a sustinut Gusa la postul lui de radio, Gold FM.

Gusa a mai spus si ca fiul lui Piedone va pierde alegerile in Sectorul 5.

„Marea surpriza vine de la Sectorul 5, unde Vanghelie a trecut deja pe primul loc, depasindu-l pe fiul lui Piedone; scorul lui Vanghelie din acelasi sondaj intern la care faceam referire bate deja spre 30%, iar voturile acestuia, in conditiile in care Vanghelie are un mesaj anti-PNL, anti-USR si anti-Piedone, se vor contabiliza majoritar tot in favoarea lui Firea. La Sectorul 2 batalia e echilibrata intre primarul USR si candidatul PSD. De cealalta parte, sustinerea lui Nicusor Dan la nivel de sectoare vine doar de la Clotilde Armand, ce gafaie ea insasi rau in campanie, respectiv partial de la primarul liberal Ciprian Ciucu de la Sectorul 6, cu care Nicusor are o intelegere subterana parafata pe culoarele intunecoase ale Statului Paralel”, a mai spus Gusa.

„Uite asa, in baza acestei evaluari realizate in functie de situatia reala, dar si de tendinte, revenirea lui Firea la primarie mai depinde doar de sprijinul logistic pe care PSD, deci Marcel Ciolacu, este dispus sa i-l acorde. Acest sprijin se reduce azi la asigurarea expunerii mediatice pentru Gabi Firea, care expunere este manageriata de catre consilierii lui Ciolacu din Kiseleff, iar Firea pana acum primeste sprijin redus din partea lor”, a mai tinut Gusa sa o sustina pe Firea.

Gusa s-a remarcat in ultimii doi ani prin promovarea in spatiul public romanesc a narativelor propagandistice de la Moscova.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: