Aeroportul din Brasov are un nou director interimar. In schimb, ar putea fi revocat presedintele Consiliului de Administratie
Consiliul de Administratie al Aeroportului International Brasov-Ghimbav (AIBG) a decis, in sedinta din data de 7 decembrie, numirea in functia de director general interimar a unuia dintre membrii sai, Constantin Albu, fost director al Aeroportului Tulcea, masura in „contextul expirarii mandatului fostului manager Alexandru Anghel”, a declarat presedinte CA, Daniel Micu, citat de Agerpres. Conform acestuia, CA al aeroportului urmeaza sa demareze si procedura atragerii raspunderii fostului manager in instanta, conform deciziei din 9 noiembrie, insa nu a precizat cuatumul prejudiciului care i se va imputa acestuia.
„Urmeaza o actiune in instanta de atragere a raspunderii, lucrurile nu vi le pot comunica acum, trebuie pastrate pentru instanta. Documentele trebuie depuse in cel mai scurt timp. (…) Este vorba si despre un prejudiciu material, pe care o sa vi-l comunic dupa ce apare in instanta”, a explicat Daniel Micu, pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, mandatul lui Constantin Albu in fruntea aeroportului brasovean este de cinci plus doua luni, perioada in care CA trebuie sa organizeze concurs pentru ocuparea functiei. Micu a mentionat ca exista, conform legii, inclusiv posibilitatea contractarii unei firme de profil pentru selectia candidatilor.
Insa astazi se discuta si revocarea presedintelui CA al Aeroportului Brasov (Regia Autonoma „Aeroportul International Brasov-Ghimbav”). Totodata, presedintele CA a mentionat ca vineri va fi prezent in sedinta Consiliului Judetean Brasov, pe a carei ordine de zi figureaza revocarea mandatului sau de catre deliberativul brasovean, pe motiv ca s-ar afla intr-o situatie de incompatibilitate, la cererea consilierilor USR. Potrivit acestuia, CJ Brasov nu ar putea lua aceasta decizie, fiindca „Contractul meu de mandat e semnat intre mine si presedintele CJ Brasov (Todorica Serban – n.r.)”. Totodata, el sustine ca nu se afla in incompatibilitate, asa cum l-a acuzat fostul director Alexandru Anghel, deoarece nu este reprezentantul Romatsa in CA al aeroportului. „Nu sunt reprezentantul unei institutii care furnizeaza servicii de trafic aerian in cadrul CA. Sunt un salariat, care lucreaza in aviatie, cu o anumita experienta si expertiza, care a candidat si a ocupat acest post conform OG 109. Nu lucrai in aviatie, nu te incadrai”, a punctat Daniel Micu.
„Credeti-ma ca este si curent, si apa si internet si avem tot ce ne trebuie.”
In ce priveste informatiile publicate intr-o parte a media conform carora situatia ar fi „dezastruoasa” la aeroport, care nu ar avea curent, apa si internet, el a declarat: „Aceasta situatie dezastruoasa a fost prezentata de domnul Anghel Consiliului de Administratie la inceputul lui noiembrie. De la 15.06 (inaugurarea aeroportului – n.r.) si pana in prezent, avea la dispozitie timp sa spuna CA, autoritatii tutelare si tuturor factorilor implicati, inclusiv constructorului, ca are niste probleme. Toace aceste probleme au aparut in momentul in care CA a hotarat sa-l traga la raspundere. (…) Eu nu cred ca aceste probleme sunt reale. Credeti-ma ca am verificat acest aeroport foarte bine si credeti-ma ca este si curent, si apa si internet si avem tot ce ne trebuie”.
Program de 16 ore, din 15 ianuarie 2024
In alta ordine de idei, el a spus ca, in prezent, conducerea aeroportului analizeaza posibilitatea mentinerii acestuia deschis peste programul in care exista trafic aerian, inclusiv pana la 24 de ore. „Daca aeroportul este deschis, am putea face check-in si toate formele cu doua ore inainte iar cand a inceput traficul, oamenii sa se imbarce. De asemenea, am avut solicitari de la companii sa mentinem aeroportul deschis pentru a avea acces pentru mentenanta la avioane care sunt lasate peste noapte pe aeroport”, a mentionat presedintele CA al Aeroportului Brasov.
In ce-l priveste pe noul director, Constantin Albu, acesta a precizat ca „va accelera discutiile cu companiile aeriene” pentru a le atrage pe aeroportul brasovean. „Vom accelera discutiile cu companiile aeriene pentru a le identifica pe cele care doresc sa zboare pe si de pe acest aeroport. Am urmarit media si am vazut solicitarile ca destinatii ale brasovenilor si vom tine cont de acestea. (…) Dupa 15 ianuarie, programul va fi intre 7-23, un program de 16 ore. Este un prim pas. Vom continua discutiile cu Romatsa pentru a gasi cele mai bune solutii ca acest program sa se extinda. De asemenea, vom dezvolta baza aeriana, in ce priveste extinderea platformei, constructia unui terminal cargo si a unui parc fotovolatic – acestea sunt cele mai urgente obiective de investitii pentru anul viitor. Vom avea grija ca activitatea sa se desfasoare in siguranta atat pentru aeronave, cat si pentru pasageri”, a spus Albu. Constantin Albu ar urma sa preia mandatul de luni, 11 decembrie 2023, potrivit newsbv.ro.