externe

„Agentie in criza”: Secret Service are un deficit de personal de 10%, fata de acum zece ani

Ramura Serviciului Secret care protejeaza presedintii, vicepresedintii si familiile acestora este cu aproape 10% mai mica decat era in urma cu un deceniu, in ciuda avertismentelor Congresului si ale unui organism de supraveghere guvernamentala ca trebuie sa suplimenteze numarul de agenti sau risca sa isi compromita misiunea, relateaza NBC News.

Cele mai recente cifre privind bugetul Congresului arata ca numarul angajatilor insarcinati cu protectia presedintelui si a altor inalti functionari si cu investigarea amenintarilor la adresa acestora a scazut cu aproximativ 350 de angajati – de la 4 027 in anul fiscal 2014, la 3 671 in anul fiscal curent.

In acelasi timp, numarul persoanelor pe care Serviciul trebuia sa le protejeze a crescut, iar amenintarile potentiale cu care se confruntau au devenit mai diverse. In prezent, Serviciul Secret al SUA se confrunta cu lipsa cronica de personal pentru rolurile sale cele mai importante si cu concurenta din partea sectorului privat, care recruteaza in mod obisnuit agenti pentru locuri de munca mult mai bine platite.

In timp ce agentia este aspru criticata pentru ca nu l-a protejat in mod adecvat pe fostul presedinte Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, oficialii locali si federali de aplicare a legii spun ca este bine cunoscut in cercurile politienesti faptul ca organizatia ai carei agenti ar „incasa un glont pentru presedinte” este coplesita.

„Din preocupare pentru securitatea operationala, U.S. Secret Service nu discuta mijloacele si metodele utilizate pentru operatiunile noastre de protectie”, a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului. „Asigurarea sigurantei si securitatii liderilor nationali si a candidatilor prezidentiali este misiunea principala a Serviciului Secret al SUA, cea mai buna echipa de servicii de protectie din lume”, a mai spus el.

Problemele de personal ale agentiei nu par sa fie cauzate de lipsa de finantare. Bugetul Secret Service aproape s-a dublat in ultimul deceniu. Acesta a sarit de la aproximativ 1,8 miliarde de dolari in anul fiscal 2014, la peste 3 miliarde de dolari, conform declaratiilor guvernului.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Cum au fost detonate pagerele, peste 2.800 de membri Hezbollah au fost raniti in Liban si Siria. S-au inregistrat si mai multe decese

O serie de explozii simultane ale unor pagere in Liban au ucis marti opt persoane…

3 ore ago

Hezbollah promite ca va pedepsi Israelul dupa exploziile pagerelor

Grupul militant Hezbollah a promis ca va raspunde Israelului pe masura dupa ce l-a acuzat…

3 ore ago

Regele Tarilor de Jos promite o politica de azil „mai stricta”

Tarile de Jos vor aplica o politica de azil „mai rapida, mai stricta si mai…

3 ore ago

Armata israeliana ar recruta solicitanti de azil africani pentru razboiul din Gaza in schimbul acordarii rezidentei permanente

Pentru razboiul din Gaza, guvernul israelian ar recruta solicitanti de azil africani, in schimbul acordarii…

3 ore ago

Dupa Europa Centrala, Italia se pregateste de furtuni intense

Furtunile intense care au lovit Europa Centrala ajung acum in Italia, unde au fost emise…

4 ore ago