Dupa anuntul privind o incetare temporara a focului de patru zile intre Israel si Hamas, care va incepe joi, agentiile internationale de ajutor se pregatesc sa duca ajutor umanitar si combustibil in Gaza prin punctul de trecere Rafah din Egipt, potrivit The Guardian.
Armistitiul de patru zile, anuntat in aceasta dimineata devreme, este programat sa inceapa joi la ora locala 10:00.
Un inalt oficial al Hamas, Moussa Abu Marzouk, a mai spus pentru Al Jazeera ca pauza in lupte va acoperi „toate regiunile din Fasia Gaza”, adaugand ca „nu vor exista avioane de razboi sau trafic aerian in Gaza intre orele 10:00 si 16:00”.
Conform acordului, Hamas va elibera cel putin 50 din cei peste 240 de ostatici, in mare parte israelieni, pe care i-au luat la 7 octombrie. La randul sau, Israelul va elibera cel putin 150 de prizonieri palestinieni si va permite intrarea in Gaza a pana la 300 de camioane cu ajutor umanitar dupa mai bine de sase saptamani de bombardamente, lupte grele si o lipsa paralizanta a combustibilului, alimentelor, medicamentelor si a altor produse esentiale.
Israelul a primit lista cu numele ostaticilor care urmeaza sa fie eliberati maine, transmite Channel 12. Autoritatile nu vor publica numele acestora inainte de eliberare pentru a evita orice falsa speranta in randul familiilor, daca intelegerea esueaza.
Lista a fost transmisa sefului Mossad, David Barnea, si generalului IDF Nitzan Alon, care se afla in prezent in Qatar, pentru detaliile finale ale acordului.
Un grup de agentii internationale a avertizat ca incetarea focului de patru zile nu ofera aproape deloc timp pentru a aduce ajutor umanitar efectiv celor 2,3 milioane de oameni din Gaza.
Se estimeaza ca 1,7 milioane de persoane din 2,3 milioane au fost stramutate in urma conflictului, dintre care multi locuiesc in corturi in sudul Fasiei, in timp ce vremea se deterioreaza. Dar intre 200.000 si 300.000 de civili se afla inca in nordul Gazei, in ciuda saptamanilor de lupte.
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…
Moartea afaceristului Silviu Prigoana a lasat in urma o multime de intrebari fara raspuns. Printre…