Al treilea pod distrus de Ucraina in regiunea rusa Kursk. Ucrainenii isi securizeaza teritoriul cucerit

externe

Pod distrus Kursk

Armata ucraineana a lovit si avariat un al treilea pod peste raul Seim in districtul Gluskovo din partea de vest a provinciei ruse Kursk, unde a lansat o ofensiva surpriza pe 6 august, a anuntat luni un oficial rus citat de Reuters, citata de Agerpres.

„Pe 18 august, in urma unui bombardament tintit cu rachete si artilerie asupra cladirilor rezidentiale si infrastructurii civile in satul Karij (…), un al treilea pod peste raul Seim a fost avariat”, a declarat un reprezentant al Comitetului rus de Investigatii.

Alte doua poduri peste acelasi rau au fost anterior avariate de armata ucraineana, care ar fi folosit in acest scop rachete americane HIMARS, potrivit oficialilor rusi. Deteriorarea acestor poduri afecteaza aprovizionarea trupelor ruse, care in plus risca acum sa fie incercuite daca nu se retrag din districtul Gluskovo, dar o retragere ar permite armatei ucrainene sa captureze o noua portiune semnificativa de teritoriu.

Citeste si: Al doilea pod distrus de Ucraina in regiunea Kursk (Rusia): „Ucrainenii au de gand sa ramana” – VIDEO

Cel de-al treilea pod lovit duminica era ultimul pe care armata rusa il mai putea folosi pentru a-si aproviziona trupele pe acel sector.

Potrivit lui Iuri Podoliaka, un influent blogger militar pro-rus nascut in Ucraina, armata ucraineana ar putea incerca in zilele urmatoare sa preia controlul unui pod strategic peste raul Psiol.

Ucraina sustine ca in urma ofensivei lansate pe 6 august in provincia rusa de granita Kursk care a luat prin surprindere armata rusa slab desfasurata acolo a ocupat peste 80 de asezari si circa 1.150 de kilometri patrati de teritoriu. Potrivit bloggerilor militari rusi, armata ucraineana actioneaza intens cu grupuri mobile de recunoastere si sabotaj, dar nu toate zonele din Kursk unde sunt prezente trupele ucrainene se afla efectiv sub controlul acestora.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: