Nu cu zahar si ulei ca la noi. Alegatorii indieni sunt mituiti sa voteze cu bani, alcool, droguri si aur

externe

India, mita electorala, droguri, alcool, aur

O cantitate record de mita sub forma de bani, alcool, droguri si aur sau argint, a fost confiscata de autoritatile electorale indiene in perioada premergatoare scrutinului national urias care va incepe la sfarsitul acestei saptamani.

Comisia Electorala a Indiei (ECI) a dezvaluit ca a recuperat, din martie, bunuri in valoare de putin peste 550 de milioane de dolari – cea mai mare suma din istoria de 75 de ani a republicii.

Aceasta marcheaza o „crestere brusca” fata de mita de peste 400 de milioane de dolari confiscata de ECI la ultimele alegeri generale din tara, in 2019, a precizat agentia citata de CNN.

Cele doua state in care s-au schimbat cele mai mari sume totale sunt ambele bastioane ale Partidului de dreapta Bharatiya Janta (BJP), aflat la putere: Rajasthan si statul vecin Gujarat, statul natal al premierului Narendra Modi.

In timp ce Gujarat a inregistrat cea mai mare cantitate de confiscari de droguri, Rajasthan a fost in fruntea listei pentru „gratuitati” – bunuri si servicii promise (de obicei de politicieni) gratuit alegatorilor in schimbul sprijinului lor.

Modi a criticat anterior ceea ce a descris ca fiind o cultura a ofertei de gratuitati pentru voturi in timpul unui discurs din 2022, indemnand alegatorii sa fie atenti.

„Oamenii din aceasta cultura Revdi (a gratuitatii) nu vor construi niciodata noi autostrazi, noi aeroporturi sau noi coridoare de aparare pentru voi”, a spus el. „Oamenii din aceasta cultura cred ca, distribuind gratuitati oamenilor, ii pot cumpara – impreuna trebuie sa le invingem gandirea”.

„Confiscarile sunt o parte esentiala a hotararii ECI de a desfasura alegerile din Lok Sabha fara stimulente si practici electorale incorecte si de a asigura conditii de concurenta echitabile”, a declarat Comisia Electorala.

ECI a mai spus ca a facut confiscari in valoare de aproape 900 de milioane de dolari in ianuarie si februarie, iar drogurile reprezinta aproximativ 75% din aceste confiscari.

Partidele politice si liderii indieni predica in mod obisnuit impotriva coruptiei si a stimulentelor electorale, insa nivelul de monitorizare si de combatere a coruptiei intr-o natiune atat de vasta variaza foarte mult.

Indicele anual de perceptie a coruptiei realizat de Transparency International plaseaza India pe locul 93 din cele 180 de natiuni si teritorii monitorizate, la egalitate cu Kazahstan si Maldive.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: