Alegeri locale in Polonia. Test pentru guvernul pro-occidental al lui Donald Tusk

externe

Donald Tusk

Polonezii voteaza duminica la alegerile locale. Scrutinul reprezinta un test pentru guvernul pro-occidental al lui Donald Tusk. Acesta a ajuns premier in decembrie, dupa opt ani de guvernare nationalista, conform Reuters.

Mii de consilieri si primari sunt alesi duminica in Polonia. Ei vor juca un rol cheie in investitiile de miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene. De asemenea, rezultatul va oferi un prim indiciu al satisfactiei polonezilor fata de guvernul lui Donald Tusk.

Numirea lui Tusk ca prim-ministru in decembrie a marcat un punct de cotitura pentru Polonia. Coalitia pe care o conduce Tusk a castigat majoritatea la alegerile parlamentare din octombrie, pe baza promisiunilor de a anula reformele judiciare implementate de guvernul anterior. De altfel, fostul guvern nationalist a pus Polonia intr-o situatie tensionata in raport cu UE.

Tusk a ajuns la putere in urma alegerilor nationale din octombrie, pe baza promisiunilor de a de a intoarce tara din regresul democratic, de a stimula drepturile femeilor si minoritatilor si de a repara legaturile cu aliatii occidentali ai Poloniei, care au devenit tensionate in timpul guvernului anterior.

Guvernul lui Tusk a reusit sa deblocheze miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene care au fost inghetate din cauza problemelor legate de statul de drept si a lansat, de asemenea, reforme majore ale instantelor si ale mass-media de stat.

Cu toate acestea, el se confrunta cu intrebari cu privire la legalitatea unora dintre reformele sale, in special a celor care privesc mass-media dar si cu critici pentru ca nu si-a indeplinit inca o serie de promisiuni facute inainte de alegeri.

„Alegerile locale vor fi exact la fel de importante ca cele din 15 octombrie”, a spus Tusk la un miting din Cracovia. „Daca nu castigam aceste alegeri, tendinta se poate inversa”.

Sondajele arata o cursa stransa intre Coalitia Civica (KO) a lui Tusk si partidul nationalist de opozitie Law and Justice (PiS) pentru primul loc. Un al doilea tur de vot in cursele pentru primari si consilieri locali va avea loc pe 21 aprilie.

„Rezultatele acestor alegeri vor afecta echilibrul de putere din cadrul coalitiei de guvernamant  in ceea ce priveste personalul diferitelor ministere, directia politica si asa mai departe”, a declarat Rafal Chwedoruk, politolog la Universitatea din Varsovia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: