Alegerile din Polonia: O campanie apriga divizeaza tara inainte de votul cheie pentru Parlament

externe

alegeri in polonia

In vechiul santier naval Lenin din Gdansk, unde muncitorii grevisti ai Sidicatului Solidaritatea au fost candva catalizatorul unor schimbari politice majore, tinerii polonezi dezbat acum cum sa apere democratia in tara lor, relateaza BBC.

Ei sunt ingrijorati ca drepturile si libertatile castigate de miscarea Solidaritatea in urma cu peste trei decenii sunt in pericol, in timp ce partidul de dreapta aflat la putere, Lege si Justitie (PiS), se afla in plina campanie pentru a-si asigura un al treilea mandat.

„Sunt alegeri foarte importante. Vom decide daca ne vom intoarce la statutul de tara democratica”, a fost declaratia dura a studentei Julia Landowska cu privire la votul din acest weekend.

„Acesta este ultimul nostru apel, sa mergem la alegeri si sa luptam pentru un viitor mai bun in Polonia”, a spus ea.

Evenimentul, la organizarea caruia a ajutat si Julia, a inclus un amestec de discutii si muzica live conceput pentru a incuraja tinerii votanti reticenti sa mearga la urne.

Ingrijorarile activistei sunt impartasite si de alte persoane din Gdansk, care subliniaza reducerea independentei instantelor sub guvernul PiS si regresul in ceea ce priveste drepturile femeilor, inclusiv interzicerea aproape totala a avortului.

Exista, de asemenea, ingrijorari cu privire la libertatea presei – televiziunea finantata din fonduri publice devenind o portavoce a guvernului – precum si la disputele acerbe cu Bruxelles-ul pe teme de la reforma judiciara la migratie.

Acesta este motivul pentru care multi polonezi considera acum alegerile din 15 octombrie ca fiind cele mai importante din 1989, cand candidatii Solidaritatii au castigat primul vot partial liber.

Orasul Libertatii

Povestea luptei pentru libertate a Poloniei domina orasul portuar Gdansk din nordul tarii.

Exista un muzeu al Solidaritatii in santierul naval ocupat candva de grevisti si panouri publicitare prin centrul orasului care relateaza schimbarile importante aduse de protestul lor, condus de electricianul pe nume Lech Walesa.

Anul acesta, fiul sau candideaza la alegeri.

„Trebuie sa ne asiguram ca vom castiga, pentru a reforma tot ceea ce a fost distrus in opt ani”, a explicat Jaroslaw Walesa, referindu-se la cele doua guvernari pe care PiS le-a detinut pana acum.

Reprezentant al Coalitiei Civice de opozitie, la fel ca si Donald Tusk, care este originar din Gdansk si lider al partidului, el este cel mai ingrijorat de relatiile din ce in ce mai antagoniste ale Poloniei cu UE.

La fel ca Bruxelles-ul, el este ingrijorat de politizarea instantelor poloneze.

„Daca va uitati la ce s-a facut cu democratia noastra, am facut un pas urias inapoi. Cu siguranta nu pentru asta a luptat tatal meu”, a declarat Walesa pentru BBC in aceasta saptamana, plimbandu-se pe aleile frumosului parc Oliwki si salutand alegatorii cu promisiunea unei schimbari.

Ca de obicei, se asteapta ca orasul sa voteze masiv pentru opozitie.

Dar sondajele de opinie dau Partidul Lege si Justitie, aflat la guvernare, in frunte la nivel national, desi probabil fara o majoritate suficient de mare pentru a forma un guvern.

Asadar, batalia de ultim moment pentru voturi este intensa.

PiS si securitatea

In orasul Elblag, aflat la mica distanta de Gdansk, sustinatorii PiS si-au petrecut ziua de sambata facand campanie pentru partidul de guvernamant intr-o piata alimentara.

Printre gramezi de cartofi si dovleci uriasi, ei au impartit pungi imprimate cu sigla PiS si pliante de promovare a principalului candidat al orasului.

„PiS are un program bun pentru noi, tinerii, si pentru copiii mei. Am gemeni si au un program bun pentru viitorul nostru”, a explicat Monica, activista a partidului, referindu-se la alocatia lunara pentru copii de 500 de zloti (110 euro) pe care o plateste acum guvernul.

Aceasta ar urma sa creasca la 800 anul viitor daca PiS va castiga.

„In Polonia, aceasta suma poate rezolva multe lucruri”, a adaugat sotul ei.

Nici unul dintre ei nu a acceptat temerile opozitiei pentru viitorul democratiei in Polonia. „Democratia este buna pentru noi”, a spus Monica, care doreste ca tara sa sa ramana in UE.

Cei doi au vorbit amandoi despre securitate, inclusiv despre sloganul guvernului potrivit caruia acesta „protejeaza viitorul polonezilor”.

„Nu suntem pregatiti sa acceptam imigranti. Musulmani”, a precizat Monica, adaugand ca Polonia a primit deja „o multime de ucraineni”, adica cei care au venit in 2022 ca refugiati.

Mesajul pro-guvernamental al activistilor nu a fost primit bine de toti cei care erau la piata, chiar daca votul din regiunea Elblag a fost puternic pro-PiS la ultimele alegeri.

Mai multi cumparatori au impins pungile gratuite inapoi cand si-au dat seama ce logo de partid era imprimat pe ele. Altii au replicat ca PiS a fost atat de bun pentru Polonia incat copiii lor s-au mutat in strainatate pentru oportunitati mai bune.

Campanie murdara

Intr-o cursa atat de polarizata, o mare parte din campanie a fost urata.

In dezbaterea electorala tensionata de saptamana aceasta de la televiziunea de stat, Donald Tusk s-a referit din nou la guvern ca fiind „rau” si l-a numit pe prim-ministru Pinocchio.

Premierul Mateusz Morawiecki l-a catalogat pe acesta si pe ceilalti din opozitie ca fiind o „banda de roscati”, cu referire la parul lui Tusk. „Coalitia Civica reprezinta ‘interese straine'”, acuza Morawiecki, zugravindu-l pe Donald Tusk ca pe un tradator si o marioneta a Berlinului”.

Astfel de discutii sunt deosebit de ingrijoratoare in Gdansk.

Candidatul Coalitiei Civice Piotr Adamowicz spune ca este huiduit la evenimentele electorale, de obicei de alegatori in varsta care ii striga ca este „german” si ca ar trebui sa „vorbeasca poloneza”.

„Actuala campanie este foarte agresiva si este foarte periculoasa”, spune Adamowicz.

Este o afirmatie pe care nu o face cu usurinta: fratele sau, Pawel, fostul primar al orasului Gdansk, a fost injunghiat mortal pe o scena in 2019.

Ucigasul, care tocmai fusese eliberat din inchisoare, a afirmat in mod fals ca „Platforma Civica m-a torturat”.

„Politica dezgustatoare si discursul instigator la ura [pe care il vedem acum] ma dor si ma ingrijoreaza pentru ca o astfel de tragedie s-ar putea intampla din nou”, avertizeaza Piotr Adamowicz.

El spune ca primeste in mod regulat amenintari anonime cu moartea, inclusiv promisiuni de genul: „te vom injunghia ca pe fratele tau”.

Vot de protest

In umbra macaralelor gigantice de pe vechiul santier naval Lenin, tinerii au pozat in fata unei pancarte cu mesajul ca vor sa isi schimbe in bine tara.

„Suntem foarte ingrijorati. De aceea am venit: ca sa putem schimba ceva”, a explicat Julia, studenta in primul an la psihologie.

Ea a aratat ca una dintre marile sale preocupari este legata de interzicerea avortului, care a starnit proteste uriase in 2020.

„Daca va castiga partidul de guvernamant, poate ca voi parasi tara, atat de rau este!”, a adaugat Sophia, o femeie homosexuala speriata de introducerea, in urma cu cativa ani, a „zonelor fara LGBT”, dintre care mai multe au ramas in vigoare. „Ei ma urasc! Sunt speriata”.

Ambele tinere de 20 de ani au fost socate de retorica de la aceste alegeri, primele lor alegeri. „Toata lumea este inversunata si este oarecum infricosator!” a spus Sophia.

In urma cu doi ani, Julia Landowska, organizatoarea evenimentului, a fost amendata pentru ca a injurat PiS la un protest.

„Pas cu pas, ne iau din ce in ce mai mult”, sustine ea.

„Credem ca aceste alegeri pot schimba multe lucruri in Polonia. Asa ca este important sa mergem la vot si sa decidem asupra viitorului nostru”, a mai spus ea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: