Alegerile prezidentiale din Slovacia. Lupta stransa intre optiunile pro-Occident si pro-Rusia
Slovacii merg sambata, din nou, la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidentiale, in care pot opta intre candidatul opozitiei pro-occidentale Ivan Korcok si candidatul din partea coalitiei nationaliste de stanga aflate la putere Peter Pellegrini, scrie Reuters.
Scrutinul, decisiv, de astazi va arata daca premierul Robert Fico, care a preluat puterea in octombrie pentru a patra oara, va avea un aliat si la palatul prezidential sau un adversar care i-ar putea contesta pozitia pro-rusa si planurile de modificare a legislatiei penale si din domeniul mass-media, care au starnit deja ingrijorare ca ar duce la slabirea statului de drept.
Este de asteptat ca rezultatele sa fie stranse, potrivit ultimelor sondaje de opinie. Sondajul agentiei NMS pentru site-ul de stiri SME de miercuri arata ca Korcok conduce cu 51,7% la 48,3%, in timp ce un sondaj realizat de agentia Focus pentru TV Markiza, marti, arata ca Pellegrini conduce cu 50,8% la 49,2%.
„Vom decide sambata daca mentinem un echilibru al puterilor sau permitem taberei guvernamentale sa ocupe si ultima functie constitutionala”, a declarat miercuri Korcok intr-un videoclip de campanie.
Casele de pariuri ii dadeau vineri un usor avantaj lui Korcok, care a castigat in mod surprinzator primul tur, in urma cu doua saptamani.
Presedintii slovaci nu au multe puteri executive, dar pot sa se opuna prin veto legilor sau sa le conteste la Curtea Constitutionala. Acestia numesc judecatorii Curtii Constitutionale, ceea ce ar putea deveni important in viitoarele batalii legate de reformele lui Fico, care vrea sa usureze drastic pedepsele pentru coruptie.
Pentru Korcok, in varsta de 60 de ani, principalul mesaj transmis in lupta electorala a fost acela de a nu-i oferi lui Fico si coalitiei sale toate functiile din stat.
Pellegrini, in varsta de 48 de ani, a incercat sa il prezinte pe Korcok ca fiind un sustinator al razboiului, pentru ca sprijina inarmarea Ucrainei si chiar ar fi sugerat ca ar putea trimite trupe slovace in razboi, lucru pe care Korcok il neaga.
Presedinta in exercitiu Zuzana Caputova, o avocata specializata in drepturile omului care nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, a criticat retorica razboinica intr-un discurs televizat, miercuri. „Imi pare rau ca jocul cu frica a facut parte din aceasta campanie”, a declarat Caputova.
„Am avut ocazia sa ii cunosc pe ambii candidati prezidentiali in timpul celor cinci ani de mandat si pot spune cu constiinta impacata ca nici Peter Pellegrini, nici Ivan Korcok nu ne vor tari in niciun razboi si nu vor trimite niciunul dintre soldatii nostri in Ucraina”, a asigurat Caputova.
Sectiile de votare vor fi deschise de la ora locala 7.00 (08.00, ora Romaniei) pana la ora 22.00 (23.00, ora Romaniei). Primele proiectii ale rezultatelor sunt asteptate la scurt timp dupa aceea, iar rezultatele oficiale se vor contura peste noapte.
Cine sunt candidatii?
Independentul Korcok a fost trimisul Slovaciei la UE si apoi ambasador in Statele Unite, inainte de a prelua postul de ministru de externe in guvernele de centru-dreapta din 2021-2022. La acea vreme, Slovacia a fost un aliat ferm al Ucrainei, furnizandu-i aparare aeriana si avioane de lupta. Cabinetul lui Fico a intrerupt livrarile oficiale de armament dupa preluarea puterii.
Pellegrini, in prezent presedinte al parlamentului, a fost un aliat de lunga durata al lui Fico, care l-a ales personal pentru a fi prim-ministru dupa ce Fico a fost fortat sa demisioneze, pe fondul protestelor publice impotriva coruptiei, in urma asasinarii unui jurnalist de investigatie in 2018. Ulterior, Pellegrini s-a despartit de Fico pentru a-si infiinta propriul partid Hlas (Vocea), mai centrist si mai liberal decat partidul populist de stanga SMER-SSD al lui Fico, dar a format un guvern cu Fico si cu nationalistii din SNS in octombrie anul trecut.
Pellegrini a sustinut orientarea lui Fico catre ceea ce el numeste politica externa „suverana”, ceea ce inseamna ca Slovacia ramane membra a UE si NATO, dar isi urmeaza propriul curs in relatiile cu Rusia si cu alte state.
„Slovacia nu ar trebui sa fie doar un receptor pasiv a ceea ce se dicteaza la Washington si Bruxelles”, a declarat Pellegrini intr-o dezbatere televizata, marti. Pellegrini a spus ca promoveaza pacea prin favorizarea negocierilor cu Ucraina vecina in locul ajutorului militar. Ucraina si aliatii sai spun ca acest lucru ar duce doar la avantajul Rusiei pe campul de lupta.
Sociologul Michal Vasecka a declarat ca Korcok reprezinta o incercare de a mentine Slovacia in linie cu aliatii occidentali, in timp ce o victorie a lui Pellegrini ar crea o situatie similara cu cea care a fost in Polonia pana anul trecut, cand nationalistii PiS au controlat atat guvernul, cat si presedintia.
„El ar putea sa ia pozitie impotriva unor excese, dar sa nu ii va tine piept lui Fico in probleme cheie, cum ar fi protejarea statul de drept”, a declarat Vasecka.