Procurorul DNA Alexandra Lancranjan cere ca persoanele care doresc sa obtina functia de judecator al CCR sa sustina un examen. „Cine cunoaste cea mai multa doctrina si jurisprudenta si drept comparat in materie constitutionala, sunt persoane care au studiat, s-au dedicat problemelor de constitutionalitate, ar trebui sa ajunga acolo”, subliniaza Lancranjan.
„Modul in care noi am fost educati, de la terminarea Institutului Magistraturii, ne spune ca pentru a obtine o functie, pentru a te duce intr-o institutie, trebuie sa fii cel mai bun. Trebuie sa inveti, trebuie sa dai un examen, meritocratia este singurul criteriu prin care sa ajungi in locul in care doresti.
Daca ar fi sa aleg eu, as vrea ca pentru CCR sa se dea un examen. Cine cunoaste cea mai multa doctrina si jurisprudenta si drept comparat in materie constitutionala, sunt persoane care au studiat, s-au dedicat problemelor de constitutionalitate, ar trebui sa ajunga acolo.
Dincolo de faptul in care vedem CCR, ca o parte a Curtii Supreme sau ca un organism politico-judiciar, important este profesionalismul oamenilor care sunt pusi acolo sa dicute cele mai fine chestiuni juridice. In curtile constitutionale nu se judeca factual o situatie, nu se aplica o legislatie in care ai tomuri intregi de carti. Atunci, nevoia pregatirii juridice a persoanelor care acced la o astfel de functie mi se pare esentiala. (…) CCR este acum pe jumatate o insitutie politica, pe jumatate o institutie judiciara”, a explicat procurorul Lancranjan intr-un interviu pentru PressHub.
Lancrajan a criticat si pretentia presedintelui CCR, Valr Dorneanu, ca deciziile CCR sa nu fie comentate.
„Normalitatea ar fi ca deciziile CCR sa fie un subiect central al analizei juridice. Asta nu inseamna ca nu respectam deciziile CCR.
Curtea Suprema a SUA, care functioneaza ca o curte constitutionala, are tomuri intregi de carti care analizeaza deciziile sale. Toata lumea vorbeste despre aceasta problema fundamentala a dreptului.
Cat timp este tabu in Romania sa pui in discutie o decizie a CCR, ramane o problema de evolutie la nivel constitutional.
Am avut in ultimii 3-4 ani, o multime de decizii ale CCR care au avut impact direct asupra muncii procurorilor si judecatorilor. Printre acestea, decizia privind abuzul in serviciu. Nu a existat o dezbatere pe aceasta decizie si nici nu s-a analizat cat de valide sunt argumentele curtii de la acel moment sau cum se poate remedia legislatia”, a mai spus Lancrajan.
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…
Cea mai veche tablita cunoscuta, inscriptionata cu cele zece porunci din Vechiul Testament, este de…
Orasul italian Florenta a decis sa ia masuri pentru a reduce supraturismul, introducand masuri, inclusiv…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Alba pentru a discuta…
Oficialii israelieni insista asupra mentinerii capacitatii de a lovi Libanul in orice moment, ca parte…
Primarul orasului bihorean Marghita, udemeristul Demian Zsolt, care a participat la un eveniment la o…