„Almanah Cinema. Sase filme scurte” de Radu Jude, de vineri pe marile ecrane
Sase dintre cele mai apreciate scurtmetraje recente ale cineastului Radu Jude vor rula de maine pe marile ecrane din Romania sub titlul „Almanah Cinema. Sase filme scurte”.
Scurtmetrajele vor rula in avanpremiera, joi 30 iunie, de la ora 18:00, la Casa de Cultura Municipala “Nicolae Rotaru” din Slobozia.
De vineri, 1 iulie, productia, distribuita de microMULTILATERAL, va fi programata la: Bucuresti (Happy Cinema, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului, Cinema Union, Cinema Europa, POINT), Bistrita (Centrul Cultural Dacia), Barlad (Cityplex Victoria), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema Arta), Craiova (Cinema Patria), Fagaras (Casa de Cultura), Focsani (Sala Balada), Iasi (Cinema Ateneu), Odobesti (Casa de Cultura), Pitesti (Cinema Trivale, Cinema Bucuresti), Sibiu (Cine Gold), Sfantu Gheorghe (Cityplex Arta), Toplita (Cinema 3D Calimani).
Evenimente speciale vor fi programate in Bucuresti, la Gradina cu Filme, vineri 1 iulie ora 21:00 – proiectie urmata de o sesiune Q&A cu regizorul Radu Jude, moderata de Ileana Birsan si in Sibiu la Teatrul Gong, miercuri 6 iulie ora 20:00 in prezenta lui Alexandru Dabija.
Din 14 iulie, productia va putea fi vizionata la Lugoj (Cinema „Bela Lugosi”), iar pe 29 iulie (ora 17:00) la Vatra Dornei (Casa de Cultura “Platon Pardau”).
“Almanah Cinema. Sase filme scurte” va avea proiectii speciale in cadrul festivalurilor: Filmul de Piatra – duminica 10 iulie ora 16:00 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, Ceau Cinema! sambata 16 iulie ora 21:00 la Cinema Victoria Timisoara, Festivalul de Film Romanesc in aer liber din Ovidiu (Constanta) luni 18 iulie ora 19:00.
„Asa cum un scriitor poate publica un volum de povestiri sau de poezii, asa ar trebui sa poata si un regizor de film sa isi adune filmele scurte si sa le ofere publicului intr-un volum”, spune Radu Jude despre proiectul lansat de microMULTILATERAL.
„Este ceea ce facem cu acest Almanah cu 6 filme. Din sase, sper ca macar unul sau doua sa fie pe placul spectatorilor”, adauga regizorul.
Filmele reunite in proiect sunt „Caricaturana”, „Potemkinistii”, „Amintiri de pe Frontul de Est”, „Cele doua executii ale Maresalului”, „A pedepsi, a supraveghea” si „Plastic semiotic”.
Aceste scurtmetraje au fost selectate la cele mai importante festivaluri internationale – Venetia, Locarno, Berlin, respectiv Cannes – Quinzaine des Realisateurs.
Din distributiile acestor productii fac parte Alexandru Dabija, Cristina Draghici, Serban Pavlu si Ilinca Manolache.
Imaginea este semnata de Marius Panduru, iar in filme mai apar imagini de Honore Daumier, Costica Acsinte, Eduard Tisse si Ioan Nicolau.
Montajul a fost realizat de Catalin Cristutiu, iar de sunet s-au ocupat Titi Fleancu, Dana Bunescu si Marius Leftarache. Producator este Ada Solomon.
„Caricaturana”, in care sunt puse in scena caricaturile lui Daumier, dupa o idee de S.M. Eisenstein, a fost selectat in competitia Pardi di Domani Corti d’Autore la Festivalul de Film de la Locarno 2021.
„Potemkinistii” a avut premiera mondiala in luna mai la a 75-a editie a Festivalului International de Film de la Cannes, in programul Quinzaine des Realisateurs.
Este o comedie despre arta, istorie, memorie si cinema, descrisa de criticul de film Andrei Gorzo „ca o schita de Caragiale incrucisata cu un video-eseu de Mark Rappaport”.
„Filmul porneste de la faptul ca in 1905, marinarii de pe Crucisatorul Potemkin au primit azil politic in Romania – un gest de sfidare la adresa Rusiei”, spune cineastul.
„Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat impreuna cu istoricul Adrian Cioflanca, a fost inclus in competitia de scurtmetraje a Festivalului International de Film de la Berlin 2022.
„Poate fi descris ca un readymade comentat (vorba cuiva: «Duchamp is my lawyer!»), obiectul in cauza fiind fabulosul album foto de pe Frontul de Est al Regimentului 6 Rosiori”, explica Radu Jude.
„Cele doua executii ale Maresalului”, prezentat printre altele la Gijon Film Festival sau Vila do Conde, deconstruieste cinematografic mitul creat in jurul Maresalului Ion Antonescu.
„Un pur film de montaj, unde imaginile documentare ale executiei Maresalului Antonescu din 1946 sunt asezate in paralel cu scena executiei recreata de maestrul Sergiu Nicolaescu in «Oglinda» (1993)”, afirma Radu Jude.
Revista Cineaste a notat: „Scurtmetrajul lui Jude este o deconstructie iscusita si cutremuratoare a imaginii de arhiva – analizand diferentele dintre ce este aratat si ce este vazut – si este cel mai bun de tipul acesta de la «Letter to Jane» (1972) al lui Godard si Gorin”.
„A pedepsi, a supraveghea”, lansat in 2019, este, dupa cum precizeaza cineastul, „un film despre felul in care Puterea se pune in scena: o data prin text, apoi prin imagine”.
„Plastic semiotic”, prezentat in 2021 la Festivalul de Film de la Venetia, in afara competitiei, propune o analiza a universului inocent al jucariilor realizata cu instrumentele cinema-ului – camera, montaj, mizanscena.
„«Dictionarul de idei primite de-a gata» al lui Flaubert, dar cu jucarii in loc de cuvinte. Sau un film de animatie fara animatie. Si o comedie fara umor. Comedie umana, desigur”, spune Radu Jude despre acest scurtmetraj.
Regizor si scenarist, Radu Jude a castigat cu lungmetrajul sau de debut – „Cea mai fericita fata din lume” – premiul CICAE, la Berlinala 2009. In 2012, el a lansat lungmetrajul „Toata lumea din familia noastra”, prezentat in premiera mondiala in sectiunea Forum de la Berlinala. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai buna regie. Ea a fost urmata de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensata cu doua premii la Locarno IFF si pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Tara moarta” (2017) si de lungmetrajul „Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film romanesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.
In 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinala cu doua lungmetraje: „Tipografic majuscul” si „Iesirea trenurilor din gara”. Ambele filme au fost proiectate in sectiunea Forum a festivalului. Un an mai tarziu, s-a impus intre toate filmele din competitie cu „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur.