politica

„Am auzit ca Guvernul a fost alergat”. Noaptea mintii, Viorica Dancila ii cearta pe protestatari pentru ca nu vin cu „proiecte”

Premierul Viorica Dancila a declarat, vineri, referitor la protestele cu care a fost intampinata in mai multe localitati, ca oamenii pot protesta, dar nu poate intelege „modul in care se manifesta”. „Modul in care am vazut ca a fost reliefata o parte a vizitei pe care am facut-o cu cabinetul in diferite localitati, ma refer la Cluj, unde am auzit ca Guvernul a fost alergat (…) Guvernul nu poate fi alergat si in alta ordine de idei suntem un guvern destul de curajos, am fost curajosi sa luam decizii foarte importante, sa impunem proiecte foarte importante pentru aceasta tara, nu o sa ne speriem ca unul sau altul tipa”, a spus ea.

Dancila a fost intrebata, vineri, in timpul vizitei in judetul Timis, ce simte cand vede protestatarii care o intampina, asa cum s-a intamplat sila Giarmata, si in alte locuri in care a fost.

„Va multumesc pentru intrebare. Eu cred ca intr-o democratie fiecare partid trebuie sa-si spuna punctul de vedere, dar intr-o lume civilizata, intr-o lume in care exista respect, aceste lucruri se pot spune intr-un mod politicos, intr-un mod in care sa arate ca poti sa vii cu argumente si nu cu jigniri si cu violenta. Oamenii pot protesta, este dreptul lor, dar nu pot intelege si cred ca multi dintre romani nu pot accepta modul in care se manifesta. In momentul in care vii cu violenta, vii cu jigniri inseamna ca nu ai argumente. Eu as fi vazut o dezbatere pe proiecte, discutii constructive in care sa aratam ca in 30 de ani de zile am evoluat si ca stim cum este democratia”, a spus Dancila, citata de news.ro.

Ea a adaugat ca oricine poate accepta criticile, daca sunt fondate.

„Nici intr-o familie parerile nu sunt aceleasi, pot exista membri ai familiei cu pareri diferite, dar cred ca noi, romanii, nu suntem cum vor sa ne zugraveasca unii care considera ca a jigni ii face mai puternici, ca a dezbina este obiectivul nostru de tara. Eu cred ca trebuie sa dam dovada de mai multa responsabilitate si ca fiecare dintre noi poate sa accepte criticile daca ele sunt fondate, dar aceste critici sa vina intr-un mod respectuos pentru ca atunci cand exista respect unii fata de altii cred ca putem sa discutam si sa avem rezultate mult mai bune”, a afirmat ea.

Dancila a sustinut ca vizitele sale prin tara nu ar fi fost prezentate in mod corect.

„Modul in care am vazut ca a fost reliefata o parte a vizitei pe care am facut-o cu cabinetul in diferite localitati, ma refer la Cluj, unde am auzit ca Guvernul a fost alergat, eu cred ca este foarte bine sa dam informatiile corecte. Guvernul nu poate fi alergat si in alta ordine de idei suntem un guvern destul de curajos, am fost curajosi sa luam decizii foarte importante, sa impunem proiecte foarte importante pentru aceasta tara, nu o sa ne speriem ca unul sau altul tipa, unul care doarme in Parlament si vrea sa faca sport in teritoriu. Eu cred ca este foarte important sa ne manifestam intr-un mod civizilat, romanii intotdeauna au fost oameni civilizati, onesti, oameni care au fist admirati de altii. De ce sa facem o alta imagine de tara? Mai ales ca inca detinem presedintia rotativa si ca, in afara de presa romaneasca, de dumneavoastra, de cei prezenti aici, sunt si multe posturi de televiziune din alte state membre si cred ca nu vrem niciunul dintre noi, indiferent de culoarea politica, sa dam o imagine a romanilor si a Romaniei care nu este conforma cu realitatea”, a declarat premierul.

Dancila a tinut sa le multumeasca acelora care au primit-o „cu atata caldura”.

„Vreau sa le multumesc prin intermediul dumneavoastra tuturor celor care ne-au primit cu atata caldura, fie ca vorbim de Cluj, fie ca vorbim de Arad, de Alba Iulia, si iata acum la Timisoara, si vreau sa le multumesc colegilor mei din PSD si ALDE pentru implicarea lor si pentru increderea ca impreuna, europarlamentari, Guvern, oameni de bine care tin la aceasta tara si care poarta tricolorul in suflet putem construi cu caramida cu caramida o temelie foarte puternica pentru Romania si pentru romani”, a spus ea.

Vineri seara, Viorica Dancila a mers la Mitropolia Banatului din Timisoara, intrand cu masina direct in curte. In strada, sunt aproximativ zece persoane cu vuvuzele, care striga „Mitropolia apara hotia”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

2 ore ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

3 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

3 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

4 ore ago

Presshub: Premiere si raritati la Opera

Cum promiteam, revin cu noi episoade de opera si balet de la Berlin. De aceasta…

6 minute ago

Papa Francisc solicita initierea unei anchete care sa stabileasca daca Israelul a comis un genocid in Fasia Gaza

Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…

4 ore ago