„Am un gust amar”. Reactia lui Dan Barna dupa alegerile de duminica: „Trebuie sa ne privim in ochi ca natiune, sa acceptam ca nu ne pasa de aceasta tara”

politica

Copresedinte USR PLUS, Dan Barna, considera a fi „un lucru trist” faptul ca doar trei romani din zece s-au prezentat la urne la alegerile parlamentare, precizand ca prezenta foarte mica la vot duce la „rezultate ciudate”.

„Vestea mai putin buna este participarea, istoric, fara precedent, redusa, numarul foarte mic de romani care au decis sa iasa la vot si acesta este, din punctul meu de vedere, un lucru negativ al acestor alegeri, faptul ca, pe de o parte, clasa politica nu a reusit sa dea mesaje suficient de puternice pentru a se intelege acest lucru. Dar mai este un element. Daca ne uitam in Statele Unite – la fel de in pandemie si la fel de intr-o situatie cu adevarat dramatica, cu un sfert de milion de morti – totusi a fost cea mai mare prezenta la vot din istoria lor, ceea ce ridica, cumva un semn de intrebare despre cat de mult ne pasa noua, ca societate, despre directia pe care o are tara noastra, pentru ca faptul ca doar trei romani din zece au decis sa iasa si sa spuna cum vor sa arate Romania este un lucru trist. Si absenteismul nu este un raspuns pentru aceasta problema, pentru ca niciodata absenteismul nu da solutii. Este un gust amar legat de participarea redusa”, a declarat Barna, pentru Digi24.

Liderul USR PLUS a respins ipoteza ca electoratul ar fi taxat Alianta deoarece nu a intrat la guvernare.

„As fi acceptat lucrul acesta daca acei sapte romani care nu au votat, ar fi votat cu altcineva. Atunci as fi inteles. In momentul in care decizi sa stai acasa, sa te uiti din fotoliu superior, iar seara sa te plangi ca ‘Nu ne-ati scos la vot!’… E greu sa pot sa trag o concluzie, pentru ca absenteismul nu da niciodata raspunsuri. (…) Nu exista ca nu esti multumit de oferta electorala, pentru ca toti acei oameni nemultumiti de oferta electorala ar fi putut in egala masura in acesti patru ani sa constituie oferta electorala, sa vina alaturi de USR PLUS, sa creeze un alt partid, sa creeze o alta miscare, sa sustina celelalte partide. Adica, ideea nu fac nimic, sa vina unii sa rezolve, dar atunci cand exista unii, nu sunt niciunii suficient de buni si nu ma duc sa votez, ne aduce rezultate ciudate, cum e cel de aseara, pentru ca participarea a fost una foarte mica. Nu poti, ca tara, sa ai doar trei oameni din zece care merg sa isi exprime punctul de vedere si apoi sa fii seara revoltat de rezultatul alegerilor. Asta e realitatea, oricat de neplacuta este pentru noi. Trebuie sa ne privim in ochi ca natiune, sa acceptam ca nu ne pasa de aceasta tara”, a opinat Barna.

Intrebat cum interpreteaza faptul ca, la alegerile europarlamentare, USR PLUS a obtinut un rezultat mult mai bun, Dan Barna a afirmat ca la momentul respectiv era „cu totul alt context al societatii”.

„Erau primele alegeri dupa an si jumatate, aproape doi ani, in care PSD aproape ne scosese din Europa. Si a fost, evident, un vot de revolta si de protest, care a venit masiv spre USR PLUS la momentul acela. In momentul de fata lucrurile arata ceva mai diferit si sunt mai complicate. Pentru USR PLUS – un partid care acum patru ani de zile abia facea pasul in politica, tocmai se crea – faptul ca am ajuns in situatia de a discuta de guvernare si de a fi singurul partid care are o agenda reformatoare este un rezultat, zic eu, remarcabil”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: