Ambasadoarea din Olanda sfideaza romanii loviti de politisti pentru ca doreau sa voteze: „Sa depasim momentele critice”
Ambasadoarea Romaniei la Haga, Brandusa Predescu, le transmite un mesaj romanilor din Olanda. Ea spune ca „uman s-a facut tot ce se putea” pentru ca acestia sa poata vota. De asemenea, mai spune ca fortele de ordine nu si-au facut decat datoria.
„Dragi compatrioti, stiu ca multi dintre dvs sunteti suparati, dezamagiti, frustrati ca nu ati putut vota ieri in Olanda, in pofida orelor de asteptare. Si eu am stat la rand, impreuna cu dvs. Am vazut in ce numar mare ati venit la vot, la Haga, la Diemen, la Eindhoven. Pentru prima oara de cand se organizeaza alegeri in Olanda, la initiativa Ambasadei, au existat patru sectii de vot, si nu doua, ca si pana acum. Cu toate acestea, la scurt timp dupa demararea votarii, a devenit limpede ca nu va fi posibil ca toti care s-au deplasat la sectii vor putea sa ajunga sa isi exprime optiunea. Procesul de vot a fost mai anevoios in special in conditiile desfasurarii a doua scrutinuri concomitent, iar timpii de asteptare mai indelungat, experienta cu totul noua a celor doua sectii organizate in alte localitati ne-a pus in fata unor situatii neprevazute, participarea foarte ampla nu a putut fi acomodata in numai patru sectii de vot. Se putea face organizatoric mai mult si poate si mai bine, evident in limitele legii. Va asigur, insa, ca uman, s-a facut tot ce se putea. Si s-a facut cu buna credinta”, a scris ambasadoarea pe pagina sa de Facebook.
„As dori, de asemenea, sa stiti ca, pe parcursul zilei, coordonatorii celor patru sectii de vot au semnalat autoritatilor competente din tara ca sunt foarte multi romani care asteapta de ore in sir si care probabil nu vor fi in masura sa voteze solicitand o decizie cu privire la ora inchiderii. Decizia autoritatilor a fost clara-respectarea legii in vigoare, cu obligatia ca procesul de votare sa fie inchis la orele 21.00”, adauga ea.
Ambasadoarea spune ca regreta nespus situatia creata la Haga si face cateva precizari: „Potrivit normelor si uzantelor internationale, pentru a putea organiza sectii de vot atat in misiunea diplomatica cat si in alte locatii, Ambasada este chemata sa informeze in prealabil autoritatile statului de resedinta si sa solicite acordul acestora, lucru care s-a si intamplat.
Localul misiunii diplomatice de la Haga, in care au fost organizate doua sectii de vot, s-a aflat, pe tot parcursul desfasurarii scrutinului, in atentia fireasca a gazdelor noastre, preocupate de mentinerea linistii si ordinii in zona rezidentiala in care este situata misiunea. Fortele de ordine olandeze s-au sesizat si au intervenit date fiind prevederile conventiilor internationale prin care statul de resedinta este obligat sa acorde protectie sediilor misiunilor diplomatice de pe teritoriul sau si in conditiile in care, dupa inchiderea reglementara a sectiilor de vot la orele 21.00, anumiti compatrioti au inteles sa continue sa patrunda pe teritoriul ambasadei si sa se manifeste violent.
Regret sincer ca, dupa o zi plina, in care totul a decurs fara incidente, multi romani care au asteptat la rand nu au putut sa isi exercite dreptul de vot. Multi, insa, aproape de trei ori mai multi decat la alegeri precedente, au facut-o. Imi pare sincer rau si sunt alaturi de cei care, fara de vina, au fost atrasi in valtoarea celor petrecute dupa orele 21.00 avand poate de suferit in urma interventiei fortelor de ordine care nu si-au facut decat datoria.
Imi este, insa, greu, foarte greu sa inteleg cum este posibil ca anumiti, foarte putini compatrioti sa aleaga sa recurga la mijloace violente incalcand astfel atat legile tarii de origine, cat si ale tarii gazda.
Va suntem intru totul recunoscatori! Imi doresc ca, dupa incidentele de ieri, sa depasim momentele critice si, cu lectii invatate, contand pe implicarea si sprijinul actorilor relevanti, mai ales din randul comunitatii, sa identificam impreuna solutii pentru organizarea mai buna a scrutinurilor viitoare. Si inca ceva.
Organizarea unui proces electoral atat de complex precum cel de ieri, presupune o munca de echipa si o cooperare intensa atat cu gazdele noastre olandeze cat si cu dvs, comunitatea de romani admirabila din aceasta tara, de asemenea, admirabila, compatrioti pe care ne straduim sa ii reprezentam onest, demn, profesionist si punand tot sufletul. Pentru ca ne-ati fost si ne sunteti alaturi va multumesc in numele meu si al intregii echipe a Ambasadei Romaniei de la Haga”, incheie ambasadoarea.