Ambasadoarea Rusiei anunta ca Bulgaria isi va schimba directia: „Va avea propria linie in NATO si UE. Nu putem sa parasim aceasta tara, sunt multi oameni carora le place Rusia”
Ambasadorul Rusiei in Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a declarat ca spera ca urmatorul guvern de la Sofia sa fie „mai pragmatic” decat cel actual. Actualul guvern, condus de Kiril Petkov, a fost doborat printr-o motiune de cenzura, Petkov acuzand ca in spatele motiunii s-au aflat si diplomati de la ambasada Rusiei.
Intr-un interviu acordat joi agentiei de presa de stat rusesti TASS, Mitrofanova a declarat ca Bulgaria este membra a Uniunii Europene si a NATO, dar ca „intampina dificultati in a-si construi propria linie de comportament”. „Cu toate acestea, situatia economica va forta Bulgaria sa adopte o abordare mai pragmatica”, spune ea.
„Exista speranta ca va veni un guvern mai pragmatic. Urmeaza luni turbulente in Bulgaria, presedintele Radev este pe cale sa dizolve parlamentul. Va fi dificil pentru Bulgaria sa isi construiasca directia. Dar situatia va forta sa se treaca la o abordare mai pragmatica a multor chestiuni, in special legate de economie”, a declarat Mitrofanova, citata de Novinite.
Ambasadoarea a mai sustinut ca marea masa a bulgarilor au sentimente calde fata de Rusia.
„Nu trebuie sa uitam ca Bulgaria este una dintre cele mai apropiate tari slave, ca 200.000 dintre soldatii nostri care au eliberat Bulgaria sunt ingropati aici”, spune ea. Aceasta afirmatie este profund falsa, subliniaza Novinite. Numarul total al victimelor razboiului ruso-turc de pe fronturile din Balcani si Caucaz este de aproximativ 17.000 de persoane.
Mitrofanova a declarat ca Rusia nu a intrerupt relatiile diplomatice deoarece „bulgarii trateaza cu mare atentie monumentele din timpul razboiului ruso-turc si al celui de-al Doilea Razboi Mondial, observam doar cazuri izolate de vandalism. Si, bineinteles, memoria oamenilor care si-au dat capul pentru eliberarea Bulgariei, nu trebuie sa ne predam – nu putem pur si simplu sa parasim tara. Exista un numar mare de compatrioti ai nostri aici, un numar mare de casatorii mixte, oameni carora le place Rusia. Prin urmare, trebuie sa continuam sa desfasuram activitati umanitare, in ciuda tuturor complexitatilor.”
Intr-un alt interviu acordat ieri pentru postul de televiziune de stat Russia-24, Mitrofanova a mai spus ca acordul cu Gazprom din Rusia este valabil pana la sfarsitul anului si ca Bulgaria ar putea relua contractul cu conditia sa indeplineasca cerintele Rusiei si sa plateasca in ruble.
In ceea ce priveste reducerea personalului ambasadei ruse din Bulgaria, dupa decizia cabinetului Kiril Petkov de a extrada 70 de angajati ai ambasadei ruse din tara pentru spionaj, Mitrofanova spune ca situatia este extrem de complexa, dar Rusia nu va intoarce spatele relatiilor cu Bulgaria.