Ambasadorul SUA condamna pozitiile „periculos de dezechilibrate” ale Ungariei sub conducerea lui Orban. Reactia premierului ungar
Ambasadorul SUA in Ungaria, David Pressman, a criticat joi „mesajele antiamericane periculos de dezlantuite” ale Budapestei si „relatia sa in dezvoltare cu Rusia”, relateaza Politico.
Intr-un discurs aprins la Universitatea Central Europeana din Budapesta, cu ocazia celei de-a 25-a aniversari a aderarii Ungariei la NATO, Pressman a spus ca premierul Viktor Orban se izoleaza tot mai mult de prieteni si aliati prin „afirmatii si actiuni care submineaza increderea si prietenia”.
„Nu putem intelege si nici nu putem accepta ca premierul sa identifice Statele Unite ca fiind un ‘adversar de top’ al aliatului nostru Ungaria”, a declarat Pressman. „Sau afirmatia sa ca guvernul Statelor Unite incearca sa rastoarne guvernul ungar – literalmente, sa il ‘invinga'”, a mai spus el.
„Nu putem ignora cand presedintele Adunarii Nationale a Ungariei afirma ca razboiul lui Putin din Ucraina este de fapt ‘condus de Statele Unite'”, a adaugat el.
La cateva ore dupa ce a avut loc discursul, Orban a distribuit un videoclip pe platforma X, in care a vorbit despre „perioada dificila din relatiile americano-ungare”.
The Democratic administration expects us to do things that we cannot deliver. They want us to enter the #RussiaUkraineWar, support #migration and the #LGBTQ frenzy. This is taking it’s toll on US-Hungarian relations. pic.twitter.com/sQh35O3Yi5
— Orban Viktor (@PM_ViktorOrban) March 14, 2024
„Administratia americana asteapta de la Ungaria lucruri pe care noi nu vrem si nu putem sa le oferim”, a spus el.
Ungaria a fost intens criticata pentru ca a mentinut legaturi stranse cu Rusia, in ciuda invaziei din Ucraina. Regresul sau democratic a ingrijorat si alti membri ai UE. In septembrie 2022, Parlamentul European a emis o declaratie in care a afirmat ca „Ungaria nu mai poate fi considerata o democratie deplina”.
Pressman a denuntat lipsa unui dialog constructiv cu Budapesta si lipsa de dorinta a acesteia de a rezolva problemele. Admitand ca ambasadorii „nu tin de obicei astfel de discursuri in alte tari aliate”, el a subliniat ca SUA spera ca o cooperare ramane posibila.
„Cu alti aliati ne angajam, colaboram, lucram impreuna – chiar si acolo unde avem divergente. Aici, acest lucru nu functioneaza – pana cand nu actionam”, a avertizat el.