Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a declarat, vineri, referitor la nemultumirea unor politicieni care nu au fost invitati la inaugurarea scutului antiracheta de la Deveselu, ca ar fi fost „ideal” sa poata invita pe toata lumea implicata in acest proiect, insa nu au fost locuri suficiente.
„Ar fi fost ideal daca am fi putut invita pe toata lumea care a fost implicata la Deveselu, de-a lungul timpului”, a spus Klemm, adaugand ca numarul de locuri era insa limitat.
Intrebat in legatura cu absenta presedintelui Senatului, ambasadorul a precizat ca acesta a fost invitat, dar a preferat sa nu vina la ceremonie. „Din pacate, domnul Tariceanu a ales sa nu vina”, a spus Klemm.
Fostul premier Victor Ponta a fost cel care l-a atacat pe Dacian Ciolos pentru ca nu l-a invitat la eveniment si si-ar fi asumat meritele pentru scutul antiracheta de la Deveselu. De asemenea, desi a primit invitatie, presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu, a acuzat Guvernul si ambasada SUA ca prin organizarea si programul ceremoniei au dat dovada de „desconsiderare fata de pozitia Senatului” si a decis sa nu participe, scrie Mediafax.
Premierul Dacian Ciolos a precizat joi seara ca gazda ceremoniei de la Deveselu a fost Ambasada SUA, iar lista de invitati a fost decisa de reprezenta diplomatica in consultare cu Ministerul Apararii Nationale, minister caruia seful Executivului i-a cerut sa clarifice conditiile organizarii evenimentului.
”Sa fim clari: este un proiect asumat de SUA, cu sprijinul Romaniei, care va beneficia alaturi de celelalte state aliate din zona de acest sistem de aparare. La realizarea lui si-au adus contributia incepand cu 2008, in multe cazuri determinanta, mai multi lideri politici cu functii in stat, militari, experti care merita cu totii felicitari si multumiri pentru acest proiect, esential pentru securitatea Romaniei. Cunosc personal meritul mai multora dintre acestia, dar nu indraznesc sa-i mentionez eu pentru a nu face greseala de a supara pe cineva prin omisiune. Personal nu am niciun merit in acest proiect, iar prezenta mea azi la Deveselu a fost determinata de functia pe care vremelnic o ocup in stat. In interventia mea de azi la ceremonia de inaugurare am multumit tuturor acelora care au contribuit la acest proiect, fara sa indraznesc a-i numi din motivele mentionate mai sus”, a explicat Ciolos.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…