Amenzi de cate 3.000 de euro pentru Sosoaca, George Simion si Claudiu Tarziu pentru protestele de luni seara: „Au organizat un protest public cu peste 100 de persoane”
Copresedintii AUR, George Simion si Claudiu Tarziu, si senatoarea Diana Sosoaca au fost amendati fiecare cu cate 15.000 de lei pentru organizarea protestelor violente de luni seara, anunta surse din Jandarmerie.
„Amenzi s-au aplicat mai multor persoane care au contribuit la organizarea protestului, inclusiv celor trei parlamentari, George Simion, Claudiu Tarziu si Diana Sosoaca. Acestia au fost amendati cu cate 15.000 de lei, pentru ca au organizat un protest public cu peste 100 de persoane”, a informat o sursa din cadrul Jandarmeriei pentru G4Media.
Un numar de 1.300 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 670.000 de lei, au fost aplicate la nivel national in urma protestelor de marti seara, a anuntat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
El a precizat, miercuri dimineata, ca au avut loc 78 de manifestatii in 39 de judete si in municipiul Bucuresti.
„Au fost aproximativ 14.000 de protestatari. S-au comis 11 infractiuni la nivel national, care vizeaza Legea 55, furt, nerespectarea regimului armelor. La Bucuresti au fost intocmite doua dosare penale pentru furt si distrugere si s-au aplicat 131 de sanctiuni”, a informat ministrul.
Potrivit acestuia, duminica au fost „putin peste 4.000 de protestatari”, iar luni s-au desfasurat 76 de manifestatii in 38 de judete si in Bucuresti, cu aproximativ 31.000 de oameni.
Luni, conform ministrului, au fost aplicate 1.200 de sanctiuni, in valoare de aproximativ 800.000 de lei, si au fost intocmite opt dosare penale pentru ca protestele de la Bucuresti s-au soldat cu violente. Aceste dosare penale vizeaza infractiuni de ultraj, nerespectarea regimului armelor, furt si distrugere.
„Dreptul la libera exprimare e un drept garantat prin Constitutie. Din pacate, acest drept a fost inteles gresit de o minoritate care a ales sa se exprime violent – au instigat in permanenta, au provocat fortele de ordine, au provocat statul. Fortele de ordine au reactionat cu calm, profesionalism, dar si cu fermitate cand s-a incalcat legea. (…) Daca vor fi 100 – 200 de protestatari, ii asigur ca le vom respecta dreptul de a se manifesta, cu conditia sa respecte prevederile in vigoare. (…) Intre protestatari sunt, din pacate, sunt foarte multi instigatori, care provoaca statul. Nu, situatia nu s-a scapat de sub control. In permanenta, protestatarii au fost condusi pe directia de mers, nu au fost agresiuni sub nicio forma”, a spus Lucian Bode.