Oficialii serviciilor de informatii din Statele Unite cred ca seful Wagner, Evgheni Prigozhin, planuia de ceva timp o provocare majora la adresa conducerii militare a Rusiei, au declarat pentru CNN trei persoane familiarizate cu aceasta chestiune. Dar nu era clar care ar fi fost scopul final, relateaza CNN.
Oficialii serviciilor de informatii i-au informat pe liderii Congresului, la inceputul acestei saptamani, cu privire la miscarile lui Wagner si la acumularea de echipamente in apropierea Rusiei, au declarat doua dintre persoane.
Oficiali ai serviciilor de informatii americane si occidentale au vazut semne ca Prigojin facea pregatiri pentru o astfel de miscare, inclusiv prin acumularea de arme si munitii, au declarat un oficial occidental din cadrul serviciilor de informatii si o alta persoana familiarizata cu aceste informatii.
Oficialul a spus ca ei cred ca afirmatiile lui Prigojin privind lipsa de munitie pentru operatiunile din Ucraina a fost o inselaciune deliberata, pentru a ajuta la pregatirea terenului pentru o potentiala provocare militara la adresa liderilor rusi.
Una dintre surse a declarat ca, desi serviciile de informatii americane credeau ca este doar o chestiune de timp pana cand Prigojin va face o miscare dramatica impotriva conducerii militare ruse, exista „incertitudine” cu privire la momentul in care aceasta s-ar putea intampla. Cealalta sursa a spus ca „totul s-a intamplat foarte repede” si ca a fost dificil de discernut cat de serios era Prigojin in privinta amenintarii armatei ruse si unde isi va duce trupele.
Dupa cum a relatat anterior CNN, oficialii americani au fost luati prin surprindere de rapiditatea cu care s-a desfasurat situatia vineri seara si a escaladat pana sambata, determinand inalti oficiali sa anuleze calatoriile internationale planificate si sa convoace reuniuni de urgenta in cadrul guvernului.
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…
Cea mai veche tablita cunoscuta, inscriptionata cu cele zece porunci din Vechiul Testament, este de…
Orasul italian Florenta a decis sa ia masuri pentru a reduce supraturismul, introducand masuri, inclusiv…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Alba pentru a discuta…
Oficialii israelieni insista asupra mentinerii capacitatii de a lovi Libanul in orice moment, ca parte…
Primarul orasului bihorean Marghita, udemeristul Demian Zsolt, care a participat la un eveniment la o…