Ana Birchall, fost ministru al Justitiei, il acuza pe avocatul Dan Chitic, organizator al manifestatiilor recente din Piata Victoriei contra legii carantinei, ca este o „marioneta puterii de la Rasarit”.
„Sa te laude Sputnik pentru ca esti ‘erou national’ si prin actiunile tale iresponsabile risti imbolnavirea altor mii de oameni, in plina pandemie, ei bine, asta inseamna sa fii marioneta puterii de la Rasarit. Iar cand nu taci Chitic nici atunci cand tacerea ta ar fi fost cea mai apreciata, te comporti de parca ai avea Piperea-n… spate. Cand v-am spus poate nu m-ati crezut!
Uite-i cum se dau de gol si ies ca paduchii in frunte. Sigur ca au inceput sa se dea de gol si cei care au gandit si pus in practica, prin ‘avocatii’ si sustinatorii Sputnik, una dintre cele mai mizerabile si josnice campanii de denigrare si de defaimare duse impotriva mea. Nici pana la aceasta ora acest ‘avocat’ colorat in rosu, care se crede savuros doar pentru ca poarta nume de condiment, (un avocat a carui reputatie nu mai are demult nici sare, nici Piperea), nu a avut pic de decenta si demnitate, sa isi ceara scuze nu numai fata de mine si familia mea dar, in primul rand, sa ceara iertare celor pe care care, cu cinism, viclean si manipulativ, i-a mintit, inducand panica si spaima, folosind iubirea unui parinte pentru copilul sau asa cum doar in laboratoarele Kremlinului se putea concepe!
Noroc ca romanii de buna credinta si-au dat seama de realitate si au condamnat campania de defaimare si denigrare pusa la cale si declansata de acest avocat atat de sustinut si laudat de rusii de la Sputnik!”, a scris Birchall pe Facebook.
Sputnik, platforma finantata direct de catre guvernul de la Moscova, a publicat numeroase articole laudative la adresa lui Dan Chitic.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…