Ana Birchall, fost vicepremier in Guvernul Dancila, dezvaluit sambata ca fostul premier PSD nu reusea sa priceapa „cat de importante sunt regulile si obiceiurile protocolului diplomatic!”.
Intr-o postare pe Facebook, legata de Ziua Independentei Indiei, Ana Birchall a reactionat cu o dezvaluire despre Dancila la replicile unor postaci care ii reprosau ca a purtat sari (costum traditional indian) la intalniri cu oficialii indieni.
„Pentru ca deja observ postaci care comenteaza despre Sari parca sunt Dancila ca numai ea nu pricepea cat de importante sunt regulile si obiceiurile protocolului diplomatic! Cine stie politica externa si diplomatie stie exact ce inseamna sa porti Sari in astfel de momente!”, a subliniat Birchall.
Postarea integrala:
Nu vreau sa treaca ziua de astazi fara sa nu sarbatorim impreuna Ziua Independentei Indiei! India este apropiata de sufletul meu, o tara cu oameni minunati si de o frumusete care rapeste imaginatia. Mahatma Gandhi, acest gigant al istoriei care a intors imperii in loc doar cu puterea cuvintelor, care a condus prin fapte si prin exemplul personal, a spus ca puterea nu provine din capacitatea fizica, ci din vointa neimblanzita. Aceste cuvinte, asemeni altora spuse de Gandhi, m-au inspirat si le tin aproape de suflet. Am calatorit in India pentru prima data impreuna cu familia mea in decembrie 2011 iar, ulterior, in vizite oficiale am inteles ce poate face un stat democratic, multicultural, care isi respecta valorile si oamenii, la umbra propriului sau destin. Pe perioada mandatului de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale Romaniei cat si in calitate de Presedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu India am sustinut si promovat dezvoltarea, consolidarea si aprofundarea Parteneriatul Extins dintre Romania si India. Astazi, cand sarbatorim Ziua Independentei Indiei doresc sa transmit, in nume personal, dar si in calitate de Presedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu India, cele mai calde urari, cu incredere deplina in viitorul relatiilor noastre! La multi ani India!
(Fotografii: Urandu-i bun venit in Romania domnului Venkaiah Naidu, vicepresedintele Indiei in Sari, in costumul traditional indian, care purtat in asemenea ocazii oficiale, arata respectul fata de oficialii Indiei si fata de India; impreuna cu delegatia de judecatori condusa de Excelenta Sa domnul Deepak Gupta, judecator la Curtea Suprema a Indiei; diverse intalniri de lucru cu ambasadorii Indiei in Romania; impreuna cu Andrutu si Martyn in timpul vizitei noastre private).
P.S. pentru ca deja observ postaci care comenteaza despre Sari parca sunt Dancila ca numai ea nu pricepea cat de importante sunt regulile si obiceiurile protocolului diplomatic! Cine stie politica externa si diplomatie stie exact ce inseamna sa porti Sari in astfel de momente!
Jandarmeria a anuntat, sambata dimineata, ce masuri au fost dispuse dupa meciul Romania - Kosovo.…
Presedintele ales Donald J. Trump ameninta ca va da in judecata televiziunea CBS, editura Penguin…
Aproape 5.000 de branzeturi din 47 de tari au concurat pentru prestigioasele World Cheese Awards,…
Comisia Europeana a revizuit semnificativ in scadere estimarea de crestere a economiei Romaniei pentru 2024,…
Marcel Ciolacu (PSD) si Nicolae Ciuca (PNL) se vor infrunta in turul 2 al alegerilor…
Misiune contracronometru pentru pompierii buzoieni care au actionat, vineri seara, la Sapoca, pentru salvarea a…