ANALIZA De ce acuza unii intelectuali romani elitele politice ale tarii ca sunt duplicitare. Multi se tem ca s-ar putea „intoarce armele” daca ajung rusii la Prut

analize

Iohannis si Ciolacu

Foarte multi dintre intelectualii marcanti ai Romaniei privesc cu profunda neincredere actualii lideri politici, pe care ii suspecteaza ca au in secret modele precum Viktor Orban si Vladimir Putin si se tem ca, daca Rusia castiga razboiul din Ucraina, vom asista la o „intoarcere a armelor“. Motivele pentru care exista aceasta suspiciune sunt foarte numeroase si variaza de la argumente de tip istoric pana la constatari concrete, care scot in evidenta comportamentul guvernantilor actuali.

Aktual24.ro a trecut in revista opinia mai multor personalitati de prim rang din tara noastra – profesori, scriitori, istorici, sociologi, filosofi – si a constatat ca aceste elite intelectuale sunt, in general, pro-europene. Despre aceste probleme, mai jos puteti citi opiniile a noua personalitati: Valentin Naumescu, Armand Gosu, Stelian Tanase, Mihai Maci, Dorin Dobrincu, Dumitru Bortun, Alexandru Gussi, Barbu Mateescu si Ciprian Mihali.

Ei sunt convinsi ca progresul inregistrat de Romania in ultimele doua decenii este direct legat de intrarea in Uniunea Europeana si in NATO. In acelasi timp, exista parerea foarte larg raspandita ca acest progres s-a realizat adesea in pofida clasei politice, care ar fi mult mai incantata cu o forma de guvernare de tip autocratic sau iliberal, dupa modelele din Rusia, Turcia ori Ungaria. Derapajul nu s-a produs tocmai pentru ca Romania e in UE si este constransa sa se supuna unor reguli – chiar daca politicienii se straduiesc sa se sustraga. Dar faptul ca politicienii, incepand cu presedintele Iohannis si terminand cu administratia politizata, nu internalizeaza necesitatea si importanta democratiei face ca aceasta sa ramana fragila, in permanent pericol.

Unii dintre vorbitori si-au exprimat chiar deschis temerea ca eventuala sosire a rusilor pe Prut ar duce la schimbarea de atitudine a actualilor conducatori ai Romaniei. In subsidiar, aproape nimeni nu are incredere in juramintele de credinta si de atasament fata de valorile democratiei, ale principiilor UE si NATO pe care le fac regulat azi elitele politice.

Profesorul Armand Gosu, istoric: „Nu sunt asteptari de la Romania, care e un fel de democratie electorala. Este pur si simplu o problema de elite. E vorba de ce s-a intamplat in ’89-’90. A ramas fix aceeasi nomenclatura comunista, acea linie a doua a Securitatii. Rusii se simt foarte bine aici, nu-i deranjeaza nimeni”

Profesorul universitar Armand Gosu a facut, intr-un interviu acordat aktual24.ro in urma cu cateva luni, o analiza foarte profunda a situatiei in care se afla Romania, explicand ca problemele pleaca de la cel mai inalt nivel al statului roman. Considerat de multi drept cel mai important specialist in spatiul ex-sovietic din Romania, fost corespondend BBC la Moscova si cu doctorat sustinut la Universitatea Lomonosov, istoricul a observat ca exista o anumita apropiere intre mentalitatile elitelor care conduc Rusia si Romania, pentru ca si originile lor sunt comune: fosta nomenclatura si serviciile secrete comuniste.

Analiza lui Armand Gosu e devastatoare: „Drama pe care o traieste Romania, care pierde nu stiu cate milioane de locuitori pe deceniu, nu se intampla la altii. Despre Romania nimeni nu spune nimic la Bruxelles. Pentru ca nici nu sunt asteptari la Romania sa exceleze, sa performeze in domeniul democratic. E un fel de democratie care… Mai degraba electorala. Manipulam electoratul, mergem la vot… «Cati se prezinta?» «30% voteaza!» «Sa fie primit!»“.

Istoricul spune ca, din cauza actualelor elite politice, Romania e pe cale sa rateze o sansa unica: „Sa stiti ca e o problema de atmosfera in tara, mai degraba, decat de o lege propriu-zisa. E o mediocritate cenusie instalata in Romania care nu da voie in aproape niciun domeniu sa se intample ceva cu adevarat important. Ori, in conditiile astea, vom asista in continuare doar la scaderea nivelului in mai toate domeniile. Multa lume pleaca. Ma uit unde sunt studentii mei. Cei mai multi sunt plecati, aia buni, mai ales, care as fi vrut sa ramana, sa intre in administratie, in cercetare. Aia pleaca. Dar, sigur, noi ne bucuram, avem bani de la Bruxelles, vin miliarde, acesti bani sunt directionati catre niste buzunare… Din pacate, Romania rateaza cea mai buna perioada din istoria ei. Niciodata n-ai mai avut 30 de ani de pace, de prosperitate. Sa ai securitatea garantata, sa ai prosperitatea garantata si tu sa bati pasul pe loc!
Vezi ca sunt o gramada de sanse pe care le are Romania, ca tara, si nu le utilizeaza! (…) Eu, cel putin, n-am nicio ambitie politica, n-am absolut nimic. Atat aveam, o ambitie profesionala sa vad lucrurile miscandu-se in directia corecta si tara mea – ca de-asta am ramas in Romania, ca as fi putut de 30 de ani sa raman pe afara – s-o vad cum creste, cum se implineste, cu utilizeaza la maxim acest extraordinar context. Repet, de la aparitia Romaniei ca stat si pana astazi au trecut 170 de ani. In acesti 170 de ani nu a existat o perioada atat de buna, atat de fecunda cum este asta. Si sa o ratezi in felul asta… Evident, nu toata perioada a fost ratata. Pana la un moment dat am avut niste jaloane, am urmarit indeplinirea lor. Romania a crescut, a intrat acolo… Si acum vezi ca nu mai avem niciun obiectiv, ca nu poti sa modernizezi tara… Dupa aproape 20 de ani de Uniunea Europeana, cu banii care au venit, sa nu reusesti sa faci nici macar autostrazi, sa faci o centura a Bucurestiului… E, va spun, este halucinant! Sa n-ai niste trenuri curate, sa n-ai aeroporturi cum trebuie…“.

Punctul de plecare al situatiei actuale trebuie cautat in 1989-1990, atunci cand, la fel ca in Rusia, activistii de partid si securistii au ramas la putere, spune Armand Gosu: „Este pur si simplu o problema de elite. E vorba de ce s-a intamplat in ’89-’90. Pur si simplu, in Romania a ramas fix aceeasi elita, aceeasi nomenclatura comunista, acea linie a doua, a treia a Securitatii, oameni limitati, capacitate de intelegere redusa. Sigur ca aveau niste contacte afara, sigur ca in misiunile lor de spionaj mai vazusera Parisul si Londra, stiau mai bine cum arata decat restul… Dar ei fiind limitati intelectual, cultural, au venit cu un model de dezvoltare care e ce vedeti dumneavoastra acum. Uitati-va pe geam, uitati-va in oras, cam asta e! Altceva n-am putut. Si cred ca Romania nici nu va putea altceva pana ce nu va avea loc o schimbare veritabila. Cum va avea loc aceasta schimbare de elita, daca va avea loc… Daca vom asista doar la inlocuirea parintilor cu copiii care… Unii dintre ei, uite, mai sunt niste cazuri, fac studii prin America, pe la universitati… Aduc ceva nou acesti copii? Eu am vazut cum functioneaza lucrurile astea in Rusia. Sa stiti ca sunt guvernatori in Rusia, unii tineri de 30-40 de ani, cu studii in Occident, cu doctorate pe la Oxford sau la Paris. Sa nu va inchipuiti ca aia e o tara de trogloditi. (…) Vorbesc engleza mai frumos decat britanici nativi. Dar asta nu-i ajuta. Ei sunt instrumente importante, esentiale chiar, in mana regimului autoritar al lui Putin. Asa si la noi. Bine, sigur, nu e Rusia, dar e limitata capacitatea lor de a genera modernizare pentru statul roman. Sunt invatati sa fure, sa se acopere unul pe altul, si in felul asta Romania rateaza… Nu va fi nicio problema ca pleaca populatia de aici, ca o sa vina din alte parti. N-o sa ramana Romania goala, un desert“.

Inclusiv felul in care a fost indepartata populatia Romaniei de decizia reala se aseamana cu cel din Rusia, remarca expertul in spatiul ex-sovietic: „Romanii de ce si-au pierdut interesul fata de viata politica? Din acelasi motiv ca si rusii! Nu poti sa minti populatia. In momentul in care alegerile nu mai sunt alegeri, in momentul in care alegerile nu mai sunt competitive, tu nu mai alternanta democratica, tu nu mai ai opozitie reala… Daca ati ucis democratia, ati ucis cel mai important lucru, fundamental pentru democratie, care este alternanta la putere… Deci nu mai exista capacitatea de a schimba, pai atunci de ce sa votez? De ce sa protestez? Atunci de ce sa vociferez? Voi ati fost fericiti ca m-ati anesteziat pe mine, m-ati manipulat, ati venit si ati controlat televiziunile, a spus mana pe partide, ati calarit administratia, peste tot bagati oameni din servicii, din institutiile militarizate si acuma veniti la populatie? Ca populatia sa ce? Sa mimeze entuziasmul? Oamenii nu sunt atat de stupizi. Chiar daca nu sunt educati, ei inteleg foarte bine ca lucrurile sunt atat de cinic cimentate incat participarea lor la un protest sau la un vot nu aduce nimic. Si atunci, de ce s-o faca?“.

Atitudinea guvernului Romaniei si a administratiei fata de Rusia este una duplicitara, iar in strafundurile institutiilor noastre persista convingerea ca nu rusii, ci ucrainenii sunt inamicii, spune Armand Gosu. Rusii au multi prieteni in actuala putere politica si in serviciile secrete romanesti, care doar se prefac ca sunt pro-occidentale: „Noi am avut Institutul Cultural Rusesc pana acum cateva luni (afirmatia era facuta in vara lui 2023 – n. red.)! Amintiti-va, tineti cont de faptul ca noi, in mai 2015, la un an si cateva luni dupa anexarea Crimeei, am permis Rusiei sa deschida la 100 de metri de Guvernul Romaniei Centrul Cultural Rus! Cand s-a deschis, de fata a fost conducerea Ministerului Afacerilor Externe! Fara ca Romania sa deschida, la randul sau, Institut Cultural la Moscova! Deci, repet, Rusia a deschis institut cultural la 100 de metri de sediul Guvernului Romaniei! L-au inchis foarte recent, atunci cand s-a vazut ca acolo faceau propaganda pe fata impotriva Ucrainei. Ceea ce nu cred ca i-a deranjat pe ai nostri, ca si ei sunt profund anti-ucrainieni. (…) Rusii se simt foarte bine aici, functioneaza foarte bine, nu-i deranjeaza nimeni“.

Profesorul Valentin Naumescu, expert in relatii internationale: „Elitele noastre politice sunt oportuniste! Nici nu vreau sa ne gandim ce s-ar intampla daca ar aparea probleme de unitate la nivelul NATO. Cum, deodata, s-ar reorienta aceste elite politice romanesti care pozeaza acum drept ferm pro-occidentale. Ma indoiesc ca toti acesti pro-occidentali din politica romaneasca la varf ar ramane la fel de pro-europeni, de pro-americani“

Profesorul Valentin Naumescu, probabil cel mai bun expert in relatii internationale din spatiul public romanesc, ii priveste cu mare neincredere pe actualii conducatori ai tarii.

Fost secretar de stat in Ministerul de Externe, invitat sa predea cursuri la diverse universitati din Europa, autor a numeroase carti si studii, presedinte al think-tank-ului Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (ICDE) si director al Centrului pentru Studiul Relatiilor Externe ale UE si ordinii globale, profesorul Naumescu este o somitate inclusiv pe plan international. El spune ca duplicitatea si oportunismul de la varful statului sunt vulnerabilitati majore pentru parcursul european al Romaniei.

Liderii politici vor fi verbal atasati valorilor democratiei atat timp cat vor considera ca asta le asigura perpetuarea la putere. Daca situatia geopolitica se va schimba, nu e deloc sigur ca acestia nu vor „intoarce armele“: „Elitele noastre politice sunt oportuniste! Se gandesc la propriul interes politic si la cariera lor politica. Si daca, de exemplu, il vedem acum pe domnul Ciolacu drept foarte atasat de relatia cu Statele Unite, de NATO… Ma convinge de altceva. Ma convinge ca are interese politice mari, are ambitii mari pe termen scurt. Si el realizeaza in calculele lui interioare, in evaluarile lui, ca nu va avea sanse de izbanda si de integrare in sistemul de relatii internationale sau daca tinteste pozitia de presedinte al Romaniei la viitoarele alegeri, ori daca doreste sa aiba o lunga cariera de prim-ministru – sau, oricum, pozitii de prim nivel -, daca ajunge sa fie considerat drept omul Chinei sau al Rusiei pe flancul estic. Deci, este exclus asa ceva si nu neaparat din ratiuni culturale, din valori, din internalizari din acestea intelectuale, pentru ca, intr-adevar, nu putem fi foarte siguri nici de soliditatea lecturilor domnului Ciolacu, nici de asumptiile intelectuale, culturale ale domniei sale. Dar putem fi, in schimb, orientati de interesele sale politice pe termen scurt si mediu si de faptul ca realizeaza unde trebuie sa stea. In ce zona…“.

Faptul ca acesti oameni nu gandesc cu adevarat in termeni democratici si n-au vreo afinitate fata de valorile lumii libere ne face foarte vulnerabili ca tara, observa profesorul Naumescu. Romania depinde azi de felul in care vor evolua lucrurile pe plan international: „Aici e si un alt mare risc. Sigur, Romania pare din acest punct de vedere, in lumina acestei explicatii pe care am dat-o si care tine de oportunitate politica si strategica, pare o tara stabila pe dimensiunea occidentala. Dar nici nu vreau sa ne gandim, sau… Ma rog, asa, cateodata, cand suntem singuri, sa ne intrebam ce s-ar intampla daca ar aparea probleme de unitate la nivelul NATO, fisuri care ar face NATO mai putin credibila. Sau UE mai putin credibila. Cum, deodata, s-ar reorienta acest oportunism politic de care va spuneam, al elitelor politice romanesti, care le face sa pozeze acum drept ferm pro-occidentale. (…) Daca s-ar deteriora perspectiva politica la nivel occidental, eu ma indoiesc ca toti acesti pro-occidentali fermi de astazi, din politica romaneasca la varf, ar ramane la fel de pro-europeni, de pro-americani. Dar, deocamdata, aceste organizatii si tratate internationale din care facem parte functioneaza, slava Domnului, si sigur ca elitele noastre, oportuniste fiind, mentin aceasta linie. Sper sa avem in viitor, la conducerea tarii, oameni care sa fie cu adevarat pro-occidentali. Si as spune… Ce inseamna «cu adevarat»? Sa fie pro-occidentali din punct de vedere cultural. Si intelectual! (…) M-as bucura ca aceasta ancora sa fie mai profunda decat cea care tine strict de oportunitatea politica si sa fie una culturala, educationala, intelectuala. Nu stiu daca suntem acolo inca“.

Stelian Tanase, scriitor si publicist: „Da, exista o partida rusa si sunt foarte ingrijorat! Sunt din ce in ce mai multi! Sunt si grupati. Am vazut si o lista de guvern filorus care circula prin Bucuresti. Adica abia asteapta sa le dea cineva os, sa aiba de ros. Sa fie prim-ministri, ministri, sa fie pe functii mari. Abia asteapta!”

Intrebat daca exista o partida rusa in Romania, scriitorul si publicistul Stelian Tanase, fost lider al Pietei Universitatii din 1990, spune fara echivoc ca da si ca a vazut el insusi o lista cu un guvern pro-rus pregatit pentru momentul cand Rusia ar ajunge pe Prut. Acesta afirma ca actuala coalitie PSD-PNL este o cardasie de indivizi adunati pentru a jefui Romania si nu o guvernare de oameni responsabili. Stelian Tanase se teme ca, daca Rusia invinge in Ucraina, in randurile clasei politice romanesti vom asista la o noua schimbare de directie, asa cum s-a intamplat in 1944-1945. Sustinatorii Rusiei „sunt oportunisti! Sunt cameleoni. Ei se vor imbraca in acea haina care le va aduce avantaje“, e convins Stelian Tanase.

Prima problema ar fi ca la carma PSD si PNL nu sunt personaje interesate real de Romania, spune scriitorul: „Conducerea liberalilor are niste pareri despre cum se face politica. Si e politica fripturii. Exista in perioada interbelica. Iorga a lansat formula asta: fripturisti. Ei sunt niste fripturisti! Cei mai multi, nu toti, pentru ca sunt si oameni rezonabili (…) PSD-PNL este o coterie care strica foarte mult politica romanesca!“.

Pretentiile lui Iohannis, Ciolacu si Ciuca de a fi asigurat stabilitatea Romaniei prin alianta PSD-PNL facuta in 2021 sunt comentate astfel de Stelian Tanase: „N-a asigurat nimic, domnule! A asigurat impartirea placintei! Catorva dintre ei. N-a asigurat nimic. Ce sa asigure? Asta vine dinspre servicii, nu? E un zvon… E un zvon lansat de servicii, ca sa le puna umbrela deasupra capului acestor pradatori care s-au instalat in bogatiile tarii si le fac praf impreuna! Nu mai avem putere si opozitie. Orice tara civilizata are un partid la putere si unul in opozitie. Are o opozitie organizata, cu traditie, cu retele, cu oameni, cu cadre. Si are cineva care exercita puterea, un alt partid. La noi acum s-au amestecat, nu se mai intelege. (…) Eu sunt anti-PSD. Eu vorbesc ca un votant generic. Nu eu, Tanase. Extremistii au scos capul tocmai din cauza acestei coterii PSD-PNL. Discursul critic l-a preluat extrema pentru ca PSD cu PNL s-a pupat pe bot! Pupat toti Piata Independentii in ultimii ani. Si atunci, sigur ca se ridica un partid care capteaza tot acest mesaj critic“.

Rusia are deja in toate mediile oamenii sai care stau pregatiti, gata sa preia puterea la momentul potrivit, spune Stelian Tanase, care afirma ca a vazut si o lista de guvern pro-Putin: „Da, exista o partida rusa si sunt foarte ingrijorat! Stiu cateva figuri, nu vreau sa dau nume, nu din motiv de reticenta, ci pentru ca ar trebui sa dau alte 100! N-as vrea sa evidentiez pe cineva… Sunt multi! Sunt din ce in ce mai multi! Si cu cat frontul se apropie de granita noastra, vor fi din ce in ce mai multi. Ei atat asteapta, ca sa fie o alternativa la putere si sa preia puterea. Sau sa fie parte la putere. Sunt multi, au un discurs foarte toxic. Rareori e spus direct, dar sunt televiziuni intregi care sunt pro-rusesti in momentul asta! Pro-Putin, ca Rusia nu e Putin. Si cred ca ar trebui putin trimisi prin justitie. Ar trebui putin si presa sa discute mai clar aceste lucruri. Nu vad niste polemici serioase. (…) Cand s-a intamplat chestia din Ucraina, m-am intrebat cum ar reactiona societatea romaneasca daca ne-am trezi cu rusii pe Prut? Si atunci, singura comparatie, singurul fel de analiza era sa ma duc intr-o epoca in care s-a intamplat asta deja. Si asta era anii ’40, cand au intrat rusii peste noi. Si am gasit destule analogii ca sa-mi dau seama ca societatea romaneasca de astazi ar fi foarte nepregatita in cazul asta. De asta si ideea mea ca in spatiul public sunt cam multi filoputinisti care emit mesaje. Am vazut acest discurs la televizor. Si sunt si altii care au asemenea discurs. Sunt si grupati. Am vazut si o lista de guvern filorus care circula prin Bucuresti. Din vara, cred (vara lui 2023 – n. red.). Si circula. Adica personaje foarte interesante. Nu vreau sa dau nume, ca pot sa ma dea in judecata. Dar cand inchideti telefonul, va spun. Baietii sunt in fierbere! Adica abia asteapta sa le dea cineva os, sa aiba de ros. Sa fie prim-ministri, ministri, sa fie pe functii mari. Abia asteapta! Sunt ahtiati de putere. De dragul puterii sunt in stare de orice. De asta va spun ca, daca rusii ar da gramada peste noi, sa stiti ca n-ar avea cine stie ce rezistenta! Veti vedea a doua zi oameni care s-au batut cu pumnii in piept de-atata patriotism ce-i pe capul lor si de atatea fidelitate fata de Romania si care se vor livra foarte repede! Va fi exemplul Sadoveanu inmultit cu doua milioane! Adica 10% din populatie! 10% din populatie va trece pe partea ailalta fara niciun fel de ezitare. Peste noapte!“

Dorin Dobrincu, istoric: „Ideea ca pentru a apara restul tarii trebuie abandonata Moldova in fata rusilor este neconvingatoare strategic si tactic, iar moral este inacceptabila. Decidentii romani de rang inalt, pe care ii vedem reuniti in CSAT, trebuie atentionati ca o asemenea atitudine denota incalcarea Constitutiei, este o forma de iresponsabilitate, lipsa de fidelitate fata de tara, lipsa de patriotism”

Istoricul Dorin Dobrincu, cercetator la Institutul „A.D. Xenopol“ din Iasi, fost director al Arhivelor Nationale, acuza actualii conducatori politici, dar si militari ai Romaniei direct de iresponsabilitate si lipsa de patriotism. Presedintele Asociatiei Miscarea pentru Dezvoltarea Moldovei spune ca ideea liderilor politici si generalilor din Armata, care pleaca de la ideea ca Moldova trebuie abandonata daca ataca rusii, este una de-a dreptul criminala fata de cei 4 milioane de romani care locuiesc in aceasta provincie.

Dobrincu nu are incredere ca elitele politice si militare vor face ceea ce trebuie pentru a apara Romania in caz de conflict, asa cum nu au facut nici pana acum cand a fost vorba de modernizarea tarii: „Teza imposibilitatii de a apara Moldova in cazul unui atac din partea Rusiei pare sa fie impartasita si de comandantii militari romani, dar si de unii analisti legati de structurile de forta.

Ideea ca pentru a apara sudul tarii si Bucurestiul trebuie abandonata Moldova in fata rusilor este neconvingatoare strategic si tactic, iar moral este inacceptabila. Armata Romaniei, ca institutie, prefera secretomania, dupa unele date alegand sa comunice mai degraba prin interpusi. Militarii nu subliniaza relevanta Portii Focsanilor, ci o prezinta ca pe o dogma care nu poate fi chestionata. Unii dintre generalii romani in retragere, care au reluat aceasta teza si au ambalat-o in ultima vreme, par sa nu fi depasit faza jocurilor de strategie pentru adolescenti. Nu doar politicienii romani sunt intr-o culpa fata de popor daca proiecteaza abandonarea unei parti a acestuia inca dinainte de inceperea unui posibil razboi, ci si militarii din structurile de comanda. Ce popor suntem? Si care popor conteaza? Doar poporul din Bucuresti, doar cel din Ardeal? Si cu cel din Moldova ce facem? Il abandonam cu cinism? Vehicularea ideii cedarii din start a Moldovei, sacrificarea acesteia inca dinaintea aparitiei primului batalion rus la frontiera, pe considerentul ca regiunea din nord-vestul Romaniei nu poate fi aparata, se incadreaza in categoria discriminarii unei parti a natiunii. Pentru ca despre asta este vorba in chestiunea apararii: moldovenii sunt discriminati in raport cu ceilalti romani, cu bucurestenii si muntenii, cu ardelenii si dobrogenii“.

Istoricul iesean avertizeaza membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) ca incalca direct Constitutia prin actualele planuri si ca nu se mai justifica plata taxelor la buget din moment ce din acestea nu se aloca banii necesari apararii Romaniei: „Armata nu isi face planuri de aparare pe Prut in conditiile in care suntem parte a NATO, iar fortele aliate se afla deja pe teritoriul nostru. Planurile comandamentului roman prevad apararea la sute de kilometri in interior, pe Carpati si pe Milcov, pe motiv ca Moldova nu poate fi aparata in integralitatea ei. Amintesc cateva cifre pentru a fi mai clar despre ce este vorba. Retragerea fara lupta pe aliniamentele amintite inseamna abandonarea fara lupta a circa 20% din teritoriul national si a mai bine de 20% din populatie. Foarte direct: inseamna sa nu-ti pese de soarta a peste 4.000.000 de oameni, cetateni romani, cetatenii tai. Comandantii si doctrinarii militari, precum si decidentii romani de rang inalt, pe care ii vedem reuniti in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, trebuie atentionati ca o asemenea atitudine denota incalcarea Constitutiei, este o forma de iresponsabilitate, lipsa de fidelitate fata de tara, lipsa de patriotism. Nu se pot ascunde, asemenea celor din 1940, care au cedat teritorii fara sa traga un foc de arma, cu scuza ca nu ne putem apara cu succes la frontiere in fata unei agresiuni din partea Moscovei. Daca Armata Romaniei nu apara teritoriul national, viata si bunurile locuitorilor, atunci care este rostul ei? De ce platim taxe si impozite, de ce alocam resurse importante pentru salariile si pensiile militarilor, de ce achizitionam armament, echipamente si munitii? Patriotismul oamenilor in uniforma se probeaza nu prin discursuri goale rostite la zile festive, la receptii si promovari pe spranceana, ci prin pregatire, interiorizarea ideii ca trebuie sa apere natiunea in intregul ei si comunicarea publica in acest sens. Romanii din Moldova au nevoie sa stie ca vor fi aparati, nu abandonati“.

Dandu-l ca exemplu pe presedintele Iohannis, pe care-l descrie ca pe un monument de impostura, indolenta si nepasare, Dorin Dobrincu spune ca intreaga elita politica aflata acum la guvernare este de o foarte slaba factura si prezinta „un comportament banditesc“: „A ajuns un loc comun sa deplangem calitatea slaba a elitelor politice romanesti. Nu sunt sigur ca ele stau mai prost acum decat cele de acum o generatie, dar in mod sigur sunt departe de asteptarile noastre, de ceea ce ar trebui sa fie, cel putin daca avem in vedere fisa postului. (…) Cauzele sunt multiple: contraselectia din partide, coruptia generalizata, nerespectarea statutelor, lipsa de predictibilitate, falsificarea alegerilor interne, uneori in mod grosolan, alteori prin metode ceva mai subtile, impunerea vointei unor lideri si a gastilor din jurul lor. As adauga interventiile din afara formatiunilor politice, fie din structurile statului, spre exemplu de la Administratia Prezidentiala, cum am vazut in ultimii ani, sau de la serviciile secrete, cum sustin si oameni din partide, si jurnalisti independenti, fie din zona afacerilor, cu efecte catastrofale pentru corpul politic. (…) Lucrurile nu stau mai bine la nivel local. Stim ca exista primari sau presedinti de consilii judetene cu dosare de coruptie, unii au fost prinsi in flagrant, altii sunt condamnati si au fugit din tara, se prezinta drept victime, desi probele impotriva lor sunt strivitoare. Nu e intamplator ca asemenea oameni sunt fie incapabili, fie total dezinteresati de binele comunitatilor in fruntea carora au ajuns prin jocuri de culise, adesea prin frauda. Toti acesti indivizi cu comportament banditesc nu fac decat sa submineze sistemul reprezentativ, sa sadeasca sistematic neincrederea in democratie“.

Alexandru Gussi, politolog: „Este clar ca Romania are un deficit de democratie semnificativ. Eu de mult timp vorbesc ca suntem mai degraba de semi-democratie. La ultimele alegeri prezidentiale, deci acum 5 ani, a fost un moment dramatic, in care nici alegerile nu au mai fost element de producere de legitimitate. Nici macar acest grad minim de democratie electorala nu a mai fost de atunci!”

Politologul Alexandru Gussi, fost consilier al presedintelui Traian Basescu pana in 2011, acum profesor la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, afirma ca in ultimii 10 ani clasa politica a tras masiv inapoi Romania, care a pierdut multe din castigurile democratice de pana atunci. Azi, tara noastra este la limita cea mai de jos a nivelului pana unde inca se mai poate spune ca e o democratie, iar presedintele Klaus Iohannis a avut un rol important in regres.

Apetitul pentru principiile liberale si democratice al politicienilor care conduc azi tara e aproape inexistent, spune Alexandru Gussi: „Este clar ca Romania are un deficit de democratie semnificativ, ca deficitul acesta de democratie este dat, pe de o parte, de lipsa de legatura a partidelor politice cu societatea. Dar aceasta lipsa este flagranta nu numai la putere, ci si in opozitie. (…) Deficitul acesta democratic vine si din lipsa de transparenta a celor care conduc cultura politica din interiorul statului. (…) Au dovedit ca nu au capacitatea de a justifica deciziile. Mai ales la nivel prezidential am avut de-a face cu o situatie cvasipatologica, de secretomanie. Ori, asta creeaza neincredere. S-a vorbit mult despre asta. Si neincrederea inseamna deficit democratic. (…) Trebuie sa vedem ca anumite discursuri, care sunt in asa masura rupte de practica efectiva, dovedesc o forma de dispret fata de publicul roman si, in general, ceilalti sunt luati drept prosti. Noi suntem luati drept nu prosti, ci foarte prosti! De unde si aceasta dimensiune in momentul electoral. Totusi, oamenii trebuie luati in serios, ca vin la vot. Si atunci in momentul electoral, hop, apar diverse discursuri, diverse argumente care pot fi foarte bune pe hartie, dar care, pana la urma, dovedesc acest complex de superioritate care exista la nivelul clasei noastre politice. E valabil nu numai la nivelul clasei noastre politice, dar cred ca in ultima perioada a luat proportii care au deranjat societatea. Si eu cred ca si alegerile vor spune asta“.

Felul in care clasa politica actuala trateaza poporul roman a cascat o mare prapastie intre cele doua tabere, iar acest lucru creeaza o instabilitate si o mare doza de incertitudine in privinta felului cum vor evolua lucrurile, pentru ca presedintele, guvernul si Parlamentul si-au pierdut total credibilitatea, spune politologul: „Guvernul si partidele reusesc sa controleze agenda si, practic, au mai multa libertate in guvernare. Deci, din punctul asta de vedere, strict pragmatic, cinic, situatia reuseste. Insa din punctul de vedere al increderii in partide, in guvern, cum am spus de la inceput, in Parlament, in presedintie, toate aceste semnale pe care ni le dau sondajele sunt proaste si foarte proaste.

(…) Este evident ca partidele iau in serios si le frica de electorat. Partidele de la guvernare iau niste decizii care sunt, totusi, dramatice. E trist, dar strategia actualei puteri in momente decisive, asa cum au fost pandemia sau razboiul din Ucraina, nu a fost sa ia societatea drept partener. Aceasta putere are un complex de superioritate: in conceptia sa, populatia si toti cei care nu fac parte din cercul puterii nu-s capabili sa inteleaga mai nimic. De unde minciunile repetate si ipocrizia vadita cu care sunt justificate diverse decizii de catre cuplul politic PSD-PNL“.

Implicarea profunda a serviciilor secrete in viata politica, economica si sociala a tarii, cu vicierea acestora, este evidenta, spune Alexandru Gusii. Iar castigarea celui de-al doilea mandat prezidential de catre Iohannis e un exemplu: „Cei care urmaresc viata politica romaneasca de mult timp nu au niciun dubiu, de exemplu, ca un om politic precum Klaus Iohannis nu putea supravietui, nu putea avea un electorat atat de important, hai sa zicem nu la primul mandat, dar la al doilea mandat, daca nu era ajutat de un context, sa zicem asa, construit «divin»! Pentru ca, inca o data, cum a castigat el al doilea mandat? Fara concurenta! Fara bilant si fara concurenta! Ramane un semn de ambiguitate. Si sa nu uitam, el a castigat alegerile, dar totdeauna s-a vazut ca are un deficit de legitimitate. De atunci inca se vedea ca el n-a fost reincarcat dupa alegeri, ci pur si simplu a fost o inertie. (…) Ce e interesant e faptul ca elemente din AUR au legatura cu serviciile! Sunt oameni din diverse structuri militarizate, nu numai servicii. Multe din discursurile lor sunt de tipul unei parti de acolo care are o nostalgie a ceausismului, ce sa mai… Si aceasta propaganda de tip Adrian Paunescu se simte acolo! Si ea efectiv reflecta si nostalgiile unei parti din populatia Romaniei“.

Din motivele de mai sus, dar si din altele pe care le prezinta in detaliu, profesorul Alexandru Gussi spune ca actuala putere politica din tara noastra nu a este legitima: „Eu de mult timp vorbesc ca suntem mai degraba de semi-democratie. Deci, masura in care Romania e o tara democratica, in sensul in care deplineste standardele minime, e cel putin discutabila! Si de mult timp, nu de ieri, de azi! Cred ca e discutabila din momentul in care am intrat in Uniunea Europeana, deci UE de la inceput si-a dat seama ca suntem cumva la limita.

Aveam o democratie electorala, ceea ce e gradul cel mai de jos al democratiei. La un moment dat, aceasta democratie electorala a devenit… Cred ca la ultimele alegeri prezidentiale, deci acum 5 ani, a fost un moment dramatic, in care nici alegerile nu au mai fost element de producere de legitimitate. Nici macar acest grad minim de democratie electorala nu a mai fost de atunci! (…) Iohannis e un mister. (…) Putem sa comparam, sa zicem, Romania din 2014 cu Romania din 2024. Si deja am spus: e o tara mai putin democratica, dar nu era foarte democratica nici atunci. Probabil ca Iohannis a facut si angajamente pe care noi nu le stim. De alta natura. Iohannis s-a inteles prea bine cu multi din PSD. Deci, asta e partea de netransparenta pe care insa noi o putem banui. La nivelul output-ului vedem rezultatul, dar nu stim cu adevarat ce a facut.“

Barbu Mateescu: „Daca nu eram in Uniunea Europeana, am fi ajuns precum tarile BRICS. Nu se poate sa mergem insa pe ruta asta pentru ca am intrat in UE. Statul roman este acum in inferioritate numerica. Avem asa: statul roman, cum este el acum, cu declaratia online care se depune in urna de la etajul doi, si doi oponenti – populatia si Uniunea Europeana”

Cunoscutul sociolog Barbu Mateescu, absolvent al cunoscutei Universitati din Pennsylvania (SUA), spune ca PSD si PNL, care au condus Romania in ultimii 20 de ani, au fost principalii factori de franare in calea dezvoltarii tarii. Mai mult decat atat, daca nu am fi fost membri ai Uniunii Europene, politicienii si administratia ar fi impins tara catre tipul de organizare din tarile BRICS, cu o elita inconjurata de garduri si paznici care exploateaza restul populatiei. Procesul a fost mult incetinit de restrictiile pe care elitele politice ale Romaniei le intampina din partea UE.

In acest moment, statul roman – condus de elite politice si administrative care nu au nimic in comun cu democratia, legile economiei de piata si ale concurentei – are insa doi adversari puternici: populatia satula de acest tip de conducere si Comisia Europeana.

Barbu Mateescu: „Daca nu eram in Uniunea Europeana, am fi ajuns precum tarile BRICS. Adica pentru clasa de mijloc si elita – scoli private, sisteme private de sanatate, toata lumea locuieste in resedinte cu garduri si paznici, iar pentru marea parte a populatiei, care e saraca, indiferent ca vorbim de Rusia, Brazilia, China, Africa de Sud sau altceva – servicii de stat subfinantate si de proasta calitate. Nu se poate insa sa mergem pe ruta asta pentru ca am intrat in Uniunea Europeana. Si un lucru pe care foarte putini il observa despre Uniunea Europeana este ca pune in centrul societatii servicii de calitate furnizate de catre stat. In UE, statul trebuie sa performeze. Aceasta segregare a populatiei se intampla mult mai lent decat s-ar fi intamplat daca nu eram in UE. Dar, intr-adevar, problema unui stat care subperformeaza a ramas. Si e foarte interesant: statul roman este in inferioritate numerica. Deci avem asa: statul roman, cum este el acum, cu declaratia online care se depune in urna de la etajul doi. Si nu mai are un oponent, adica populatia, are doi! Populatia si Uniunea Europeana“.

Reformarea statului roman reprezinta insa o problema extrem de complicata, spune sociologul, iar la ingreunarea acestei misiuni a contribuit masiv actualul presedinte, care a discreditat ideea de reforma: „Cu fiecare tentativa declarata public de a-l schimba, ideea de schimbare se erodeaza. Nu va imaginati cat rau a putut sa faca presedintele Iohannis cu proiectul «Romania educata», care n-a rezolvat nimic. Pentru ca el nu numai ca n-a rezolvat nimic. A facut ceva mult mai grav aici: a distrus ideea de reforma a educatiei. Pentru ca oricine va mai incerca vreodata sa mai faca o reforma a educatiei se va spune: «A, cum a facut Iohannis?». Deci, fiecare tentativa esuata sau nici macar inceputa de a rezolva o problema, cum a fost cazul la Iohannis, fiecare din tentativele astea erodeaza increderea societatii in capacitatea de a se face schimbari. Si uite cum ajungem la teoria conspiratiei si la ce bine era pe vremea lui Ceausescu“.

Si Barbu Mateescu este de parere ca actuala clasa politica din Romania nu e reprezentativa pentru popor si ca nici macar nu reprezinta un esantion reprezentativ. Partidele sunt o casta care se opune cu ferocitate ideii de schimbare si care au transformat sectorul bugetar intr-un fel de asistenta sociala pentru clientela lor, acesta fiind scopul existentei lor: „Politicienii nu sunt ca romanii! Nu sunt un esantion reprezentativ nici pe departe! De exemplu, foarte putini politicieni au lucrat in mediul privat. Avem acum 5 milioane, daca nu ma insel, de angajati in mediul privat si un milion si ceva la stat. Deci, nu! Politicienii romani sau parlamentarii nu sunt exact ca poporul care i-a ales. Nu sunt deloc! La fel si in ceea ce priveste birocratia. (…) Partidele mari din Romania, pana in acest moment, au fost PSD si PNL. Ele au luat primele doua locuri la toate alegerile din ultimii 20 de ani, daca includem si PDL-ul. Si partidele astea n-au vrut niciodata sa schimbe ceva. Ele au vazut si vad statul drept mijloc de asistenta sociala. Cel mai mare program de asistenta sociala din Romania. «Ti-e frica sa te deci la privat, ti-e lene sa mergi in strainatate, du-te, mama, la stat! Inscrie-te la noi, la partid, si te ducem la stat!» (…) Noi, partidul, eu, Ciolacu, exist pentru ca asigur catorva sute de mii de familii mancare de la stat. Si pentru ca reusesc sa fac asta, ei ma tin sus, intr-o functie publica, si mananc mancare mai buna decat la Buzau. Painea e mai buna, caviar, o tigara mai de calitate, o haina mai scumpa, sa ma simt si eu bine. Asta e tot. Mecanismul este foarte bine pus la punct. Statul nu e vazut ca un subiect, e vazut ca un obiect, este ca la saorma. Noi taiem din stat niste resurse pe care le dam la membrii nostri de partid. Dar nimeni nu s-a preocupat in PSD sau PNL ce e cu statul. Ce facem noi cu statul? Ce inseamna birocratie? Astea sunt ganduri complexe…“.

Filosoful Ciprian Mihali: „Daca Ciolacu sau Ciuca sunt niste modele, sunt niste rele modele! Ciolacu are o biografie absolut stanjenitoare! De 30 de ani, aceasta clasa politica a noastra a stralucit prin analfabetism, prin grobianism, prin incultura… Aici este o contraselectie permanenta a elitelor politice”

Ciprian Mihali, directorul Departamentului de Filosofie de la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai, din Cluj, spune ca liderii actualei coalitii PSD-PNL nu au nicio forta de tractiune catre inainte a societatii romanesti si ca sunt doar rodul unei permanente contraselectii a elitelor politice.

Profesorul Mihali le contesta chiar eticheta de elite celor care conduc acum coalitia de guvernamant: „As spune ca astea nu sunt elite. Sunt conducatorii tarii, dar nu sunt elite… (…) Elitele unei tari sunt oamenii care merita urmati. Care merita luati de model. Dati-mi voie sa am eu o definitie personala, nu stiu cat este de fiabila… Sau daca Ciolacu sau Ciuca sunt niste modele, sunt niste rele modele! Ciolacu are o biografie absolut stanjenitoare! (…) Si totusi, e premier…

De 30 de ani, aceasta clasa politica a noastra a stralucit prin analfabetism, prin grobianism, prin incultura… Aici este o contraselectie permanenta a elitelor politice, daca e sa pastram acest termen. (…) Liderii politici trebuie sa traga societatea inainte, nu sa le gadile inertiile si prejudecatile si fricile! Liderii politici trebuie sa aiba curaj sa spuna: «Domnule, e foarte frumos ca va rugati, apreciem si pretuim credinta fiecaruia si pretuim convingerile fiecaruia, dar noi vrem sa mergem inainte ca societate si avem de facut asta si asta!». Si nu sa te tot repliezi pe prejudecatile si pe toate fricile oamenilor“.

Faptul ca oameni aflati la varful ierarhiei, precum Marcel Ciolacu, fac campanii de imagine in care sunt filmati cum isi cumpara pate, bere si pufuleti spune de la sine suficient de multe despre capacitatea lor de a conduce Romania: „Sunt exercitii de un populism ieftin si care nu au nicio forta de exemplu si nicio forta de tractiune inspre inainte a societatii, din pacate“.

Mihai Maci: „In fruntea statului se afla niste oameni de o precaritate intelectuala care nu inceteaza a ne uimi si, vorba cronicarului, face «sa se sparie gandul». Ma tem ca vom ajunge in situatia in care, daca maine nu mai vin banii europeni, se darama tot, nimeni nu mai stie ce are de facut! Clasa politica pare un soi de teatru absurd de papusi. Ceea ce vedem pe scena publica sunt niste oameni care sunt incapabili sa ia orice decizie“

Popularul profesor Mihai Maci, lector la Facultatea de Istorie, Relatii Internationale, Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii la Universitatea din Oradea, spune – la fel ca politologul Alexandru Gussi si sociologul Barbu Mateescu – ca actuala clasa politica romaneasca nu reprezinta in niciun caz poporul. Avem la varf o putere nereprezentativa, care a viciat mecanismele electorale si de o precaritate intelectuala stridenta, incapabila sa ia decizii, afirma profesorul Mihai Maci.

Acesta spune ca, din cauza felului in care arata liderii politici aflati azi la guvernare, a ramas fara argumente in fata studentilor pe care ar trebui sa-i motiveze ca sa invete: „Eu nu pot sa le spun elevilor mei «dragii mei, voi trebuie sa fiti niste foarte buni cunoscatori, niste foarte buni specialisti, niste oameni care inteleg clar, care au studii serioase, care se exprima articulat!», in conditiile in care in fruntea institutiilor, si mai ales in fruntea statului, se afla niste oameni de o precaritate intelectuala care nu inceteaza a ne uimi si, vorba cronicarului, face «sa se sparie gandul». Dincolo de faptul ca unii dintre ei s-ar putea sa aiba chiar probleme mult mai grave, legate de felul in care pot fi probate suspiciuni de de plagiat, care e o fapta penala in Romania, sa nu uitam acest lucru. Si o fapta penala peste tot in lume. Astea sunt probleme cat se poate de reale. Si asta, iarasi, pune o problema la adresa intregului stat: care sunt principiile de selectie pe baza carora anumite persoane ajung in fruntea statului? De ce va spun asta: pentru ca asta este o problema a noastra, a tuturor. Daca mecanismele de selectie sunt viciate si daca in fruntea statului ajung persoane cu tot soiul de probleme penale, educationale, administrative, umane s.a.m.d., atunci treptat-treptat, se mai destrama ceva: se destrama contractul social care sta la baza vietii politice. Adica se destrama legatura de reprezentativitate dintre cetateni si alesii lor“.

Romania merge de multi ani pe pilot automat, spune Mihai Maci. Politicienii sunt atat de „subtiri“, incat paralizeaza numai la gandul ca ar trebui sa ia decizii strategice – altele decat marirea salariilor, contractarea de imprumuturi externe, copierea legislatiei europene etc. Inconsistenta intelectuala ii transforma pe actualii lideri ai Romaniei in niste marionete: „Din pacate, la noi, omul politic nu e in situatia de a decide in permanenta. El, saracul, spera ca functioneaza pe pilot automat si ca se gaseste o formula – nu stiu, formula asta este marele lagar socialist, formula asta este integrarea europeana, formula asta sunt imprumuturile externe, formula asta este transpunerea in legislatia noastra etc, etc. – menita a rezolva orice. Niste lucruri mecanice pe care, aplicandu-le, totul o sa mearga bine. Vreau sa ma intelegeti bine, nu sunt nici pe departe un critic al formulelor de integrare. Dimpotriva, eu cred ca marea noastra sansa, in ultimii 30 de ani, a fost integrarea europeana“.

Profesorul Mihai Maci spune ca aceasta incompetenta va iesi dramatic la iveala in ziua cand se vor termina fondurile europene, pe care UE bineinteles ca nu ni le va da mereu: „Trebuie sa ne gandim la faptul absolut banal ca ceea ce ne vine in tara, ca fonduri europene, e o modalitate de ajutorare a tarilor din estul Europei si, in particular, a noastra, pentru a recupera diferentele dintre noi si Occident. Dar scopul nu este aceea ca Europa sa ne dea bani la nesfarsit! Scopul este acela ca Europa sa ne invete cum sa fac anumite lucruri, pentru ca, de la un moment dat, sa le facem singuri. Va rog, nu uitati acest lucru, ca ma tem ca vom ajunge in situatia in care, daca maine nu mai vin banii europeni, se darama tot, nimeni nu mai stie ce are de facut!“.

Momentan, situatia in care se afla Romania – finantata de UE, la adapost de pericole prin apartenenta la NATO – face posibila functionarea in ciuda unor elite politice sub orice critica: „Liderii nostri isi pot permite sa aiba o formatie precara tocmai datorita faptului ca ei nu decid. Si atunci cand noi criticam clasa politica, intre altele, o criticam tocmai din cauza faptului ca ne pare un soi de teatru absurd de papusi! Ceea ce vedem pe scena publica sunt niste oameni care sunt incapabili sa ia orice decizie. Sau, daca doriti, care sunt capabili sa ia niste decizii, ca sa zic asa, pavloviene: marim preturile, marim taxele, facem imprumuturi externe… Adica niste lucruri pe care le stie orice baiat care se duce si joaca la jocuri de noroc! Si e perdant acolo. Nu trebuie sa fii in varful statului ca sa poti lua asemenea hotarari. Menirea unui om politic, de pilda, este aceea de a gandi ce putem face, care sunt nodurile pe care putem apasa la ora actuala ca sa cream un efect de multiplicare a dezvoltarii. Or, daca tu esti un individ precar in ceea ce priveste formatia ta, nu ai nici macar intelegerea acestor lucruri!“.

Acestor probleme li se adauga constatarea profesorului Maci ca acesti lideri politici de o factura cel putin indoielnica au distrus cel mai important element al democratiei – alegerile. In acest punct, parerea lui Mihai Maci converge cu cea a profesorului Armand Gosu si a politologului Alexandru Gussi: „Ne aflam in situatia de a transforma mecanismul electoral intr-un soi de – cum sa va spun eu – de mecanica neutra. Adica scopul alegerilor nu mai e acela de a alege ceva, ci scopul alegerilor a devenit acela de a confirma ceva! Nu va suparati, asa ceva era si pe vremea lui Ceausescu, si pe vremea lui Stalin! Si Kim Jong-un organizeaza alegeri, sa stiti! Si Putin! Niciunul dintre ei n-a abandonat mecanismul electiv“.

Dumitru Bortun, filosof si expert in comunicare: „Astia sunt niste jivine, nu sunt oameni! Pe dinafara, par oameni ca noi, dar nu sunt! Sunt niste jivine!“

Votat de studenti cel mai apreciat profesor din Romania, Dumitru Bortun este unul dintre cei mai vehementi contestatari ai elitei politice de la noi din tara, pe care o asemuieste unor animale de prada care doar seamana, la exterior, cu oamenii. In urma cu un an, intr-un podcast al lui George Buhnici, profesorul Bortun descria astfel componentii actualei coalitii: „Astia sunt niste jivine, nu sunt oameni! Par, pe dinafara, oameni ca noi, dar nu sunt! Sunt niste jivine“.

De curand, expertul in comunicare revenea si spunea ca PSD si PNL sunt asemenea unor clanuri mafiote care-si impart tara si ca stabilitatea evocata de aceste partite nu e nimic altceva decat incercarea lor de a-si conserva controlul asupra resurselor tarii, pe care le jefuiesc sistematic. Este un punct de vedere asemanator cu cel exprimat de scriitorul Stelian Tanase, care si el a caracterizat coalitia PSD-PNL ca o coterie cu scop de jaf. 
Dumitru Bortun a fost mai explicit: „Actualii nostri guvernanti zic ca vor stabilitate. Pai, decat asa stabilitate, cu 40% dintre copii analfabeti functionali, cu o saracie lucie la tara, cu satele golite si cu aceasta hemoragie de resursa umana care vad ca nu mai inceteaza, stabilitate din asta nu ne trebuie! Trebuie sa ne lamurim odata ca trebuie sa schimbam! E o schimbare de paradigma aici! Paradigma ce este? Este un mod de organizare care sta pe niste principii. Se numesc principii de organizare. Dar principiile astea, daca nu le schimbam… Cum ar fi clientelismul, de exemplu. Clientelismul politic. Noi vom ajunge cu oistea in gard! Pentru ca nu mai are cine sa ia decizii rezonabile in tara asta. Nu mai are cine sa conduca! Nu mai are cine sa faca un studiu de fezabilitate corect pentru o investitie publica. Observati ca stagneaza investitiile publice. Nu mai are cine sa le faca. Sunt toti dincolo, sunt in afara tarii cei care puteau sa le faca. Trebuie sa te preocupi, sa nu dormi, sa nu te ocupi cu spaga in portbagaj si cu «stabilitatea politica». Noi ne prefacem ca guvernam, vrem stabilitate ca sa numaram banii! Scuzati-ma! Banii personali care provin din privatizarea banului public! Deci lucrurile astea, ticalosirea asta acoperita cu grija pentru tara, sunt deja fumate. Nu mai merg! Nu mai merg, nu mai functioneaza nimic! Trebuie schimbata toata paradigma. Adica principiile de organizare“.

Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost asociata de Dumitru Bortun, la momentul respectiv, cu o lovitura de stat: „Aceasta ipocrizie incredibila pusa in fata (se refera la comasarea alegerilor – n. red.) stiti cum e? La mahala se spune: «Te-a scuipat in fata, ma!». Seamana cu asa ceva! E oribil ce fac. Si pe filosofia «o facem pentru ca putem!». Sunt la putere, au o majoritate zdrobitoare in Parlament si comaseaza doua alegeri care nu au treaba una cu alta, localele cu europarlamentarele. La europarlamentare vorbim de viitorul Uniunii Europene, de schimbarea sau nu a modalitatilor de decizie, de pastrarea ori nu a conditiei unanimitatii (…) Iar alegerile locale sunt despre podul de peste rau, despre panselute (…). Toate lucrurile astea tin de alta lume. Planul local pe care tu-l combini cu planul global. Nu e ticalosie? E praf aruncat alegatorilor? (…) Totul miroase a aranjamente mafiote, intre familii de mafioti. Niste aranjamente politicianiste intre oameni care nu vor altceva decat sa ramana la putere. Adica la decizie si la resurse. Si acoperite cu un discurs de legitimare care mimeaza interesul pentru soarta cetateanului si pentru banul public. E oribil ce se intampla! Si vreau sa va spun ca, in conceptia mea – poate gresesc, poate exagerez – e aproape o lovitura de stat. Pentru ca tu schimbi regulile in timpul jocului. De fapt, calci in picioare ideea de democratie. Democratia este posibilitatea oamenilor de a-si exercita votul ca optiune politica. Si tu le razi treaba asta! E o bataie de joc! Iti bati joc!“.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: