Analiza: De ce China nu vrea sa discute cu armata americana? Beijingul vede tacerea ca pe un mijloc de presiune

In primavara anului trecut, Statele Unite au solicitat o intalnire intre ministrul chinez al apararii Li Shangfu si secretarul american al apararii Lloyd Austin. Cei doi urmau sa participe amandoi la Dialogul Shangri-La – o conferinta anuala de securitate gazduita in Singapore in luna iunie – unde sefii apararii din Statele Unite si China vorbesc in mod traditional unul cu celalalt. Intalnirea din acest an a fost o ocazie deosebit de importanta pentru acesti oficiali de a discuta direct, avand in vedere frecventa si intensitatea tot mai mare a comportamentului nesigur si provocator al Chinei in Marea Chinei de Sud si in stramtoarea Taiwan. La sfarsitul lunii mai, de exemplu, China a zburat cu un avion de vanatoare chiar in fata unui avion de recunoastere american. Cele doua parti aveau nevoie (si au nevoie) de o modalitate de a reduce tensiunile si de a crea mecanisme care sa poata dezamorsa orice criza, se arata intr-o analiza Foreign Affairs.

Dar China a refuzat cererea Statelor Unite. Washingtonul, a subliniat guvernul chinez, il sanctionase pe Li din cauza achizitiei de sisteme de arme rusesti de catre China in 2018. Li nu se va intalni cu oficialii americani pana cand aceste restrictii nu vor fi ridicate.

Decizia a fost dezamagitoare, dar nu a fost o surpriza. Incepand din august 2022, China a suspendat o serie de discutii cu Statele Unite intre principalii comandanti militari si coordonatorii politicii de aparare. Inghetarea a fost anuntata dupa ce presedintele de atunci al Camerei Reprezentantilor a SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul, o calatorie care a indignat conducerea Chinei. Dar motivul pentru care aceasta ruptura a dainuit este mai profund.

China a refuzat ca armata sa sa comunice cu cea a Statelor Unite, deoarece considera ca tacerea este o forma de presiune. Stie ca Washingtonul este ingrijorat de lipsa de contact si ii place ca armata americana se simte nelinistita. Beijingul vrea ca Washingtonul sa se ingrijoreze in legatura cu actele militare provocatoare ale Chinei, sa ceara reasigurari, iar apoi sa nu le primeasca. Privandu-i pe oficialii americani de securitate si certitudine, Beijingul spera ca ii poate presa sa diminueze amprenta militara a Statelor Unite in apele si spatiul aerian din apropierea Chinei.

In ciuda inclinatiei sale spre agresiune in vecinatatea sa, China nu doreste sa declanseze un razboi. Dar Beijingul nu pare sa fie ingrijorat de faptul ca, deocamdata, politica sa va provoca unul. In opinia Chinei, riscul unui conflict militar este scazut, in primul rand pentru ca Statele Unite sunt preocupate de Ucraina si, prin urmare, nu doresc sa deschida un alt front in vestul Pacificului.

Si, desi nu doreste un conflict real, Beijingul pare dispus sa se gandeasca la posibilitatea unui razboi.

De fapt, unii factori de decizie chinezi considera ca o criza militara i-ar putea ajuta sa stabileasca regulile de baza pe care Statele Unite le vor urma atunci cand vor opera in apropierea Chinei.

Faptul ca Beijingul este mai dispus sa isi asume astfel de riscuri face ca Washingtonul sa aiba dificultati in a relua conversatiile intre militari. Statele Unite ar putea incerca sa forteze armata chineza sa vorbeasca devenind ele insele mai beligerante – de exemplu, efectuand mai multe patrule sau desfasurand mai multe exercitii in vestul Pacificului. Dar astfel de miscari ar face regiunea mai instabila si tot nu ar reusi sa convinga armata chineza sa poarte conversatii semnificative cu omologul sau american. Washingtonul ar putea, in schimb, sa cedeze in fata unora dintre cererile Beijingului in schimbul unor linii de comunicare mai bune, dar acest lucru ar recompensa postura periculoasa a Chinei.

Deocamdata, asadar, cel mai bun lucru pe care Statele Unite il pot face este sa clarifice care este comportamentul militar pe care ambele tari il considera nesigur, sa depuna eforturi pentru a face legaturile mai previzibile si sa astepte ca Beijingul sa isi schimbe calculele inainte de un summit major intre liderul chinez Xi Jinping si presedintele american Joe Biden, care va avea loc in cursul acestui an.

Tratament tacut

Politicile militare ale Chinei nu sunt nascute din ignoranta. Ca si Washingtonul, Beijingul stie ca relatiile intre militari pot reduce tensiunile si preveni izbucnirea conflictelor. Acesta este motivul pentru care, in ultimele sase luni ale administratiei presedintelui american Donald Trump, China a contactat frecvent Statele Unite in speranta de a discuta despre gestionarea crizelor. Chinezii se temeau ca Trump ar putea lansa un razboi in Marea Chinei de sud pentru a-si asigura realegerea, astfel ca inalti oficiali ai Armatei Populare de Eliberare au vorbit in mod repetat cu omologii lor americani. De fapt, China era atat de ingrijorata incat seful APL, Li Zuocheng, a avut doua convorbiri telefonice cu generalul american Mark Milley, presedintele Statului Major Intrunit. De ambele ori, Milley l-a asigurat pe Zuocheng ca Statele Unite nu vor lansa brusc un atac.

Desi Beijingul doreste sa previna crizele nedorite, nu vede intotdeauna astfel de scenarii riscante ca fiind intrinsec rele. Oficialii chinezi cred ca pot folosi anumite crize pentru a promova interesele Chinei. Intr-un moment in care China nu crede ca Statele Unite vor declansa un conflict incins, considera ca jocul lor este o modalitate buna de a obtine concesii, inclusiv schimbari semnificative ale activitatilor militare americane in apropierea Chinei.

Unii oficiali chinezi doresc sa isi lase omologii americani in intuneric.

Cand China a insistat ca Statele Unite sa ridice sanctiunile impuse lui Li, ministrul apararii, ca o conditie pentru ca acesta sa se intalneasca cu Austin, Biden a declarat ca administratia sa se gandeste la acest lucru. Departamentul de Stat si-a retras comentariile, iar Beijingul a respins apoi rapid intalnirea.

Totusi, obiectivul Beijingului nu este intotdeauna acela de a acumula mai multa putere de negociere. Uneori, oficialii chinezi doresc pur si simplu sa evite cu totul relatiile intre militari si sa-i lase pe omologii lor americani in intuneric. Beijingul crede ca un astfel de dialog serveste ca o balustrada sau o plasa de siguranta care permite Statelor Unite sa continue sa desfasoare activitati militare in Pacificul de Vest fara teama de repercusiuni. Prin urmare, in opinia Chinei, o linie deschisa de comunicare in materie militara incurajeaza in mod activ comportamentul Washingtonului, permitand Statelor Unite o mai mare libertate de actiune.

In schimb, impiedicarea dialogului ar putea tine Statele Unite in alerta, privandu-i pe oficialii americani de cunostintele despre care sunt liniile rosii ale Chinei si, prin urmare, facandu-i mai precauti.

In cele din urma, pentru a gestiona crizele si a preveni conflictele, China considera ca Statele Unite trebuie sa inceteze sa mai vorbeasca si sa inceapa sa elimine ceea ce Beijingul considera a fi sursa de tensiune:prezenta Washingtonului in vestul Pacificului. Dupa cum a spus Li la Shangri-La, cand a fost intrebat despre comportamentul provocator al Chinei: „Pentru inceput, de ce navele si avioanele de razboi straine se invart mereu in jurul apelor teritoriale si a spatiului aerian al Chinei?”.

Pentru factorii de decizie politica din SUA – si pentru oricine altcineva preocupat de securitatea globala – aversiunea tot mai redusa a Chinei fata de risc este alarmanta. Poate ca Beijingul considera ca strategia sa este una cu risc scazut si beneficii mari, dar daca Statele Unite nu se retrag, rezultatul ar putea fi incaierari si o escaladare neintentionata. China si Statele Unite, de exemplu, ar putea experimenta o versiune mai periculoasa a incidentului EP-3 din 2001, cand doua avioane militare chineze s-au ciocnit cu un avion de spionaj american deasupra Marii Chinei de Sud. La acea vreme, Beijingul si Washingtonul aveau relatii mai bune si au rezolvat accidentul in mod pasnic. Dar, daca un incident similar s-ar intampla astazi, iar cele doua armate nu ar putea comunica, s-ar putea sa se ajunga la conflict.

Beijingul si Washingtonul au o linie telefonica dedicata comunicarii in situatii de criza, iar daca ar avea loc un alt incident EP-3, Statele Unite ar incerca probabil sa o foloseasca. Insa, atunci cand oficialii americani au incercat sa contacteze oficialii chinezi prin intermediul liniei telefonice directe in luna februarie a anului trecut, dupa ce au gasit un balon spion chinezesc in spatiul aerian american, Beijingul nu a raspuns. Se pare ca China vede raspunsul la linia directa in acelasi mod in care vede conversatiile intre militari: ca pe un semn de slabiciune si ca pe un indiciu ca este dispusa sa detensioneze situatia, ceea ce contrazice intregul scop al politicii de rezistenta.

Iar factorii de decizie politica chinezi se simt destul de confortabil sa stea pe marginea prapastiei. Intr-adevar, in China, exista o opinie tot mai populara (desi fatalista) potrivit careia o criza militara poate fi inevitabila si poate chiar de dorit. Cu toata competitia din Pacificul de Vest, tot mai multi strategi chinezi sunt convinsi ca Beijingul si Washingtonul trebuie sa ajunga la un impas asemanator cu criza rachetelor din Cuba din 1962 – un eveniment care ar putea aduce cele doua puteri in pragul unui razboi – inainte de a se aseza la masa si de a negocia termenii coexistentei lor.

Statele Unite pur si simplu nu au optiuni bune pentru a provoca o conversatie cu armata chineza. Dar exista totusi cateva modalitati prin care factorii de decizie politica din SUA pot colabora cu omologii lor chinezi pentru a face relatiile militare mai previzibile, daca nu chiar mai cordiale. In loc sa se critice reciproc, cele doua parti ar putea sa se concentreze asupra unor preocupari specifice in care ar putea ajunge la o intelegere mai constructiva. Daca China si Statele Unite nu pot cadea de acord asupra a ceea ce inseamna manevre „sigure” in intalnirile militare aeriene si maritime, poate ca pot cel putin sa discute si sa cada de acord asupra tipului de comportament militar care ar trebui definit ca fiind „nesigur”.

Iar factorii de decizie politica din SUA ar trebui sa tina cont de faptul ca toleranta la risc a Chinei ar putea sa nu ramana la nesfarsit atat de ridicata. De fapt, oficialii chinezi ar putea deveni mai precauti chiar de anul viitor, in functie de ceea ce se va intampla in alegerile planificate din Taiwan.

Sondajele de opinie sugereaza ca actualul vicepresedinte William Lai are mari sanse sa castige alegerile, o victorie care ar da startul celui de-al treilea mandat consecutiv al Partidului Democrat Progresist, un partid pe care Beijingul il considera ca doreste sa oficializeze independenta de facto a Taiwanului. Un triumf al lui Lai ar putea determina actiuni militare punitive din partea Chinei, ceea ce ar atrage inevitabil un raspuns din partea Statelor Unite. In timp ce China incearca sa gestioneze escaladarea acestui conflict si sa faca apel la Statele Unite sa tina in frau Taiwanul, ar putea atunci sa vada utilitatea discutiilor intre militari si a unei noi runde de dialog cu omologii americani despre gestionarea crizei.

Intre timp, insa, Statele Unite vor trebui sa inteleaga ca China are o toleranta mai mare la risc. Unele linii de comunicare raman deschise. Xie Feng, ambasadorul chinez in Statele Unite, a avut o intalnire neobisnuita cu oficialii americani din domeniul apararii la Pentagon in luna iulie. Inaintea intalnirii dintre Biden si Xi din noiembrie, China ar putea vedea reluarea discutiilor intre militari ca pe o modalitate de a deschide calea pentru un summit fara probleme.

Cu toate acestea, niciunul dintre aceste angajamente nu schimba in mod fundamental obiectivul Chinei, care este de a limita activitatile militare americane in apropierea Chinei. Pana cand Statele Unite nu se vor retrage din regiune, Beijingul va continua sa forteze limitele.