Analiza dura a agentiei France Presse: „Esec total al Occidentului de a pune capat jihadismului transnational. Jihadismul a facut metastaze”

In anul 2001, inamicul absolut al Occidentului se chema Al-Qaida, in spatele figurii liderului Osama Bin Laden. Dupa 20 de ani de razboi, esecul poate fi cu greu contestat: jihadismul a facut metastaze, gruparile sunt in acelasi timp mai numeroase si mai bine repartizate geografic, noteaza AFP intr-un comentariu transmis joi, citat de Agerpres.

Cenusa Turnurile Gemene de la New York inca fumega atunci cand presedintele George W. Bush lansa ceea ce el a numit rand pe rand ‘cruciada’ sau ‘razboiul’ contra terorismului. In vizor se afla regimul talibanilor in Afganistan, vinovat de a fi lasat Al-Qaida sa pregateasca atentatul cu cele mai multe victime comis vreodata impotriva unui stat occidental.

Dupa doi ani si o victorie militara, Bush afirma in ianuarie 2003, in traditionalul discurs prezidential despre starea Uniunii: ‘In Afganistan, noi am contribuit sa eliberam poporul oprimat si vom continua sa-l ajutam sa-si faca o tara sigura, sa-si reconstruiasca societatea si sa-si instruiasca toti copiii, baieti si fete’.

Istoria nu l-a ascultat insa pe Bush. Talibanii au recucerit capitala Kabul si instaureaza sharia. Indiferent daca discursurile lor linistitoare sunt considerate credibile sau nu, cei care conduc acum tara sunt islamisti ultraradicali, foarte apropiati de Al-Qaida.

Asadar, razboiul contra terorismului a esuat? ‘Au reusit sa-l ucida pe Bin Laden, dar, daca obiectivul era sa puna capat jihadismului transnational, atunci este un esec total’, raspunde fara ezitare Abdul Sayed, politolog la Universitatea din Lund, Suedia.

Desigur, SUA nu au mai fost victima unui astfel de atac dupa 2001. Insa obiectivele fixate ‘erau de neatins’, ‘terorismul nu poate fi infrant, amenintarea evolueaza constant’, remarca Assaf Moghadam, de la Institutul international pentru contraterorism (ICT) din Israel.

Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS) de la Washington a estimat in 2018 ca numarul gruparilor active, 67, era la cel mai inalt nivel de dupa 1980. In ce priveste numarul luptatorilor, acesta varia, conform surselor compilate de CSIS, intre 100.000 si 230.000. Adica o crestere cu 270% fata de estimarile din 2001. Chiar admitand ca cifrele sunt discutabile, tendinta este incontestabila.

Avand in vedere cheltuielile angajate – neindoielnic, peste o mie de miliarde de dolari doar de catre americani in Afganistan -, bilantul este dezastruos si trimite la erori evidente, considera analistii.

Astfel, rasturnarea regimului lui Saddam Hussein in Irak in 2003 este citata drept o greseala majora. ‘Aceasta a permis Al-Qaida sa se resusciteze, ceea ce a pus bazele crearii (gruparii) Stat Islamic’, afirma Seth Jones, expert in terorism la CSIS.

Dincolo de aceasta, observatorii descriu o strategie care a privilegiat confruntarea, fara a tine suficient cont de climatul in care prospera jihadismul: razboi, haos, proasta guvernare, coruptie.

‘Conflicte precum cel din Siria pot mobiliza si radicaliza mii de combatanti in scurt timp’, releva Tore Hamming, cercetator la Departamentul de studii de razboi al King’s College din Londra. ‘Problema majora nu este militara. Unul din mecanismele cele mai puternice pentru a preveni recrutarea de militanti islamisti este sa le furnizezi oamenilor alternative mai bune. Armele nu fac asta’, explica el.

Dupa 20 ani de la 11 septembrie 2001, peisajul s-a schimbat, asadar, complet. Jihadismul era monocefal, incarnat de Al-Qaida; acum este bicefal de la crearea SI si proclamarea ‘califatului’ in teritorii din Irak si Siria, urmata de cinci ani (2014-2019) de atrocitati transmise in direct pe retelele sociale.

Amploarea geografica a amenintarii jihadiste s-a schimbat si ea. Daca gruparile se limitau pana atunci la Orientul Mijlociu, acum lovesc si in cele patru colturi ale Africii, in cea mai mare parte a lumii arabe, ca si in Asia de Sud si de Sud-Est.

Legaturile intre aceste grupari jihadiste sunt laxe, relatiile lor cu centralele sunt adesea slabe. Revendicarile lor locale primeaza fata de ambitiile internationale. Insa unele dintre ele ‘au devenit actori politici importanti’, constata Assaf Moghadam. ‘Nu mai vorbim despre un mic numar de oameni care trebuie pusi pe o lista de supraveghere. Amenintarea a facut metastaze. Exista un numar mai mare de regimuri, in zone dispersate, care se confrunta cu extremismul violent’, explica el.

Africa a devenit astfel noua frontiera a jihadismului intre Sahel si Maghreb, Somalia si Libia, Mozambic si Republica Democratica Congo (RDC). O expansiune care releva si ea un esec.

Frontul jihadului ‘s-a deplasat din Orientul Mijlociu spre Africa si nu cred ca aceasta evolutie a fost anticipata’, regreta Brenda Githing’u, analist la Johannesburg in domeniul contraterorismului, evocand incapacitatea occidentalilor ‘de a prevedea aparitia unui nou camp de batalie si de a lua in calcul potentialul Africii in ce priveste noul jihad’.

Dar, si de partea occidentala, vremurile s-au schimbat. Ordinea mondiala s-a transformat. 11 septembrie a proclamat, de pe o zi pe alta, terorismul islamist ca ‘inamicul numarul unu’ al SUA si aliatilor lor. De atunci, tensiunile s-au amplificat cu Iranul, Rusia si mai ales China.

‘Statele Unite si-au schimbat prioritatile’ si se ingrijoreaza, la fel ca alte state occidentale, de amenintarea chineza, spune Seth Jones. ‘Exista o imensa dezbatere in interiorul comunitatii americane de informatii daca trebuie sau nu sa se continue indepartarea de antiterorism’, adauga el.

Or, alte amenintari isi fac aparitia. Desigur, nici Al-Qaida si nici SI nu par sa aiba mijloacele de a lovi imediat Occidentul printr-un atentat in masa, asa cum s-a intamplat la Paris la 13 noiembrie 2015. Insa politiile si serviciile de informatii sunt debordate de ‘lupii solitari’ si alti militanti izolati, unii nascuti chiar in tarile pe care le lovesc, adesea radicalizati pe internet si care ucid in orb, in numele unuia sau al altuia, cu un cutit, o arma de foc, un camion.

Dupa 20 de ani, amenintarea jihadista nu este, prin urmare, catusi de putin invinsa, ea a suferit mutatii. Eficacitatea sa chiar a facut emuli in randul adeptilor suprematiei albilor si al extremistilor de dreapta.

Cu certitudine, aceasta va fi provocarea anilor ce vin, se teme Assaf Moghadam. ‘Exista un anumit grad de toleranta si de simpatie in Occident pentru ideile de extrema dreapta’, care ‘se hranesc abundent din nationalism, care a fost o ideologie puternica de un secol si jumatate’, mai constata expertul citat in comentariul AFP.