externe

Analiza NBC: Marea Neagra, punct fierbinte major, in centrul rivalitatii dintre Moscova si Occident. Drona care s-a prabusit nu este singurul lucru care lipseste acum Statelor Unite in Marea Neagra

Drona militara care s-a prabusit saptamana aceasta s-ar putea sa nu fie singurul lucru care lipseste acum Statelor Unite in Marea Neagra. Intamplarea cu avioanele rusesti a ridicat si o intrebare-cheie in materie de securitate pentru Washington si aliatii sai: exista o strategie clara pentru o cale navigabila atat de importanta, care a fost mult timp in centrul rivalitatii dintre Moscova si Occident si care ar putea deveni acum un punct fierbinte major? – scrie NBC News intr-o analiza in care arata ca una dintre piedici este faptul ca Romania, Bulgaria si Turcia sunt greu de facut sa functioneze precum balticii, pe o singura voce.

Intalnirea dramatica din aceasta saptamana dintre o drona americana si avioane de lupta rusesti a evidentiat importanta unui ochi de apa care este in centrul razboiului din Ucraina si care de mult timp este, de fapt, in centrul rivalitatii dintre Moscova si Occident.

Ar putea deveni acest ochi de apa un punct fierbinte major? Parlamentari si fosti oficiali militari consultati de NBC News au declarat ca raspunsul este deosebit de ingrijorator, in conditiile in care acordul care permite ca cealele sa iasa din cateva porturi ucrainene de la Marea Neagra este in prezent intr-un echilibru precar, iar flota Rusiei foloseste zona ca platforma de lansare pentru atacuri impotriva oraselor ucrainene, informeaza news.ro.

Descrisa de unii drept „un potential butoi cu pulbere”, Marea Neagra este putin mai mare decat California si are sase tari pe coasta sa: Turcia, Romania si Bulgaria – membre NATO -, precum si Georgia si Ucraina, care sunt considerate parteneri ai SUA, dar nu fac parte din alianta.

Si mai este si Rusia.

La un moment dat, SUA au ajutat aliatii sa echilibreze prezenta rusa in Marea Neagra si au efectuat exercitii acolo, dar administratia Biden a retras navele americane din zona cand s-a dovedit ca rusii se pregateau sa invadeze Ucraina. Turcia impiedica acum navele de razboi sa intre in mare prin stramtoarea Bosfor, pe care o controleaza si pe care o poate inchide in timp de razboi. Acest lucru inseamna ca SUA nu au niciun mijloc de a recupera drona, pe care SUA au declarat ca au doborat-o marti in Marea Neagra, dupa ce un avion de vanatoare rusesc s-a ciocnit cu ea.

„Aceasta indica lipsa unei abordari cuprinzatoare in privinta unei regiuni care este importanta nu doar pentru aliatii nostri si pentru tarile riverane Marii Negre, ci si pentru securitatea Statelor Unite”, a declarat pentru NBC News senatorul SUA Jeanne Shaheen, subliniind rolul militar diminuat al Americii in zona.

Statele Unite nu au o nava in zona pentru a recupera epava dronei, iar singurul aliat NATO care se invecineaza cu Marea Neagra si care are o flota suficient de robusta pentru a se apropia potential de locul prabusirii este Turcia, care insa a incercat sa ramana relativ prietenoasa cu Moscova in razboiul cu Ucraina.

Generalul Mark Milley, seful Statului Major Intrunit, a declarat miercuri ca, probabil, oricum nu erau prea multe de recuperat. Drona s-a scufundat intr-o zona in care adancimea ajunge pana la 1.000 de metri, iar armata americana s-a asigurat ca bazele de date au fost sterse, a spus el.

Rusia a acuzat SUA pentru confruntare, negand ca avionul sau a intrat in contact cu drona si acuzand Washingtonul de provocare prin faptul ca a efectuat supravegherea aeriana in apropierea spatiului aerian rusesc.

Vladimir Putin a facut din extinderea prezentei Moscovei in Marea Neagra o prioritate, anexand Peninsula Crimeea – baza istorica a Flotei ruse a Marii Negre si o piatra de temelie a capacitatii Kremlinului de a-si proiecta puterea in intreaga regiune – si a intervenit de mult timp in tarile vecine, precum Georgia.

Senatoarea Shaheen, care prezideaza Subcomisia Senatului pentru relatii externe privind Europa si cooperarea regionala in materie de securitate, dar si altii spun ca incidentul cu drone din aceasta saptamana a evidentiat faptul ca SUA trebuie sa schiteze un plan pentru abordarea sa privind apararea Marii Negre.

Intamplarea cu drona a determinat-o pe Shaheen, senatoare democrata, care a vizitat luna trecuta o baza aeriana NATO din Romania, sa reintroduca un proiect de lege impreuna cu senatorul Mitt Romney, republican din Utah, care cere administratiei Biden sa elaboreze o strategie in termen de 180 de zile, in care sa fie implicate mai multe agentii, pentru a aprofunda legaturile economice si militare ale SUA cu tarile din regiune.

„A existat un mare interes bipartizan in acest sens, deoarece – odata cu razboiul din Ucraina, acest incident cu dronele si ceea ce se intampla cu rutele maritime – a devenit foarte clar cat de importanta este regiunea”, a declarat senatoarea Shaheen. „Iar majoritatea tarilor care se invecineaza cu Marea Neagra sunt aliatii nostri si este important acum sa aratam cum ne sustinem aliatii”, a punctat ea.

Departamentul de Stat si Consiliul National de Securitate nu au raspuns la solicitarile de comentarii transmise de NBC.

Fosti oficiali din domeniul securitatii nationale care au operat in regiune au declarat pentru NBC News ca nivelul investitiilor SUA si NATO in Marea Neagra nu corespunde importantei sale strategice. Acestia au spus ca, in ciuda retoricii NATO, activitatea occidentala in regiune a inceput sa scada dupa ce Moscova a cucerit Crimeea.

Glen Grant, fost ofiter britanic care a lucrat ca instructor militar si consultant pentru Ucraina si Bulgaria, a declarat ca Marea Neagra este un punct slab in special pentru flancul estic al NATO.

„Nu exista NATO pe acel flanc din cauza slabiciunii Bulgariei si Romaniei si a intransigentei Turciei”, a spus el. „Din aceasta cauza, nu ai o prezenta NATO in Marea Neagra”, a explicat britanicul.

Un oficial NATO, care a cerut sa-si pastreze anonimatul, a subliniat ca regiunea Marii Negre are o „importanta strategica” pentru alianta, mentionand ca membrii sai au consolidat prezenta NATO ca raspuns la anexarea Crimeei de catre Kremlin in 2014 si la invadarea pe scara larga a Ucrainei anul trecut. Oficialul a precizat ca NATO a condus misiuni mai ample de politie aeriana din Romania si Bulgaria, a plasat mai multe sisteme de aparare aeriana si antiracheta in Romania si Turcia si a stationat noi grupuri de lupta in regiune.

Steven Horrell, un fost ofiter de informatii din serviciile navale al SUA, studiaza regiunea pentru Center for European Policy Analysis (CEPA), un think tank cu sediul la Washington, spune ca Turcia – care serveste drept bastion sudic al NATO si are una dintre cele mai puternice armate din alianta – „trebuie sa fie in centrul” oricarei strategii pentru Marea Neagra. Statele Unite trebuie sa gaseasca o modalitate de a face din Turcia un partener mai de incredere, in timp ce Washingtonul dezvolta, de asemenea, legaturi mai stranse cu tari precum Romania si Bulgaria, a spus el.

Cel putin, se pare ca exista o oarecare evolutie catre o mai mare cooperare, intrucat presedintii Romaniei si Bulgariei s-au intalnit miercuri la Sofia si au semnat un pact pentru stimularea legaturilor, noteaza NBC News.

„Trebuie sa ne bazam pe cei trei aliati NATO (Bulgaria, Romania si Turcia) si pe statele de la Marea Neagra pentru a prelua initiativa”, a spus Horrell. „Este o provocare pentru cei trei sa se uneasca intr-o singura voce in acelasi mod in care au facut-o, de exemplu, statele baltice”, subliniaza analistul.

Ministerele de Externe ale Bulgariei, Romaniei si Turciei nu au raspuns la solicitarile de comentarii pentru acest articol, precizeaza NBC News.

Asupra tuturor acestor aspecte planeaza acordul pentru cereale, care expira duminica. Intermediat de Turcia si de Natiunile Unite, pactul a permis Ucrainei – unul dintre cei mai mari exportatori de cereale, ulei de floarea-soarelui, grau si porumb din lume – sa stabilizeze pietele mondiale si sa asigure securitatea alimentara globala. De asemenea, a adus tarii banii atat de necesari in timp ce se lupta cu invazia Rusiei.

In cursul procesului de reinnoire a acordului, insa, Rusia a incercat sa faca presiuni pentru concesii mai mari si sa scurteze pactul de la 120 de zile la 60, ceea ce a generat temeri ca acordul ar putea fi sabotat.

Vizitand un depozit logistic al Natiunilor Unite din Addis Abeba care stocheaza o parte din graul ucrainean ce a ajuns in capitala etiopiana, secretarul de stat Antony Blinken a declarat miercuri ca este vital ca acordul sa fie prelungit. „Putem vedea impactul daca acest lucru nu se va intampla, deoarece inseamna literalmente ca ceea ce vedeti chiar aici nu va ajunge in multe alte locuri”, a declarat Blinken reporterilor.

De aceea, conchide NBC News, se pare ca toti ochii vor ramane pentru o vreme asupra Marii Negre.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Vremea se incalzeste, pana la 17 grade. La sfarsitul saptamanii viitoare se va raci din nou pentru cateva zile

Vremea se incalzeste treptat, de la o zi la alta. Astazi va fi soare in…

56 de minute ago

Donald Trump l-a nominalizat in fruntea Departamentului Energiei pe un magnat din industria petrolului care neaga incalzirea globala

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Chris Wright…

2 ore ago

Atac masiv cu rachete al Rusiei asupra Kievului. Polonia a ridicat avioanele de vanatoare de la sol

Explozii puternice au zguduit capitala Kiev si alte orase ucrainene duminica dimineata, in timp ce…

2 ore ago