Categories: politica

Andrei Plesu, articol acid despre „teleormanizare”: „Prostia, reaua-credinta sau tafna au ajuns marca a normalitatii”

Andrei Plesu scrie un articol foarte critic la adresa celor care au condamnat declaratiile lui Nicusor Dan privind „teleormanizarea” Romaniei. Cei vizati de Plesu sunt Liviu Dragnea, scriitorul Vasile Ernu si jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Pros­tia, reaua-credinta sau tifna „des­teap­ta“, de parada, au ajuns, cred, in pa­tri­a noas­tra, marca insasi a „normalitatii“. A­fir­matii banale, simple, limpezi ca lumina zilei, ajung sa fie citite si interpretate cu o inutila verva acrobatica, rastalmacite, transformate in armament electoral de doi bani sau in solutie de camuflaj pentru gazetarii aflati in criza de subiecte.

Un exemplu la indemina: dl Nicusor Dan, intr-o conferinta de presa, face o afirmatie al carei sens n-ar trebui sa puna probleme nici macar unei inteligente modeste: dl Dragnea, tartorul Teleormanului, a reusit – spune dl Dan – sa-si aduca judetul la sapa de lemn. Singura lui reusita „manageriala“ e vila faloasa pe care si-a construit-o la Alexandria. Prost administrat, judetul Teleorman a ajuns unul dintre cele mai sarace locuri din tara. Pornind de la aceasta constatare, dl Nicusor Dan avertizeaza ca, daca dl Dragnea ar ajunge, dupa alegeri, premier, am risca sa vedem efectele incapacitatii sale extinzindu-se la nivelul intregii tari. Romania, guvernata in stilul in care a fost guvernat fieful presedintelui PSD, s-ar „teleormaniza“. Pentru orice minte normala, mesajul e clar: teleormanenii sint victimele unei conduceri defecte. Vrem sa fim, la nivel national, victime ale unei astfel de guvernari?

Printr-un circel cerebral inanalizabil, acest mesaj perfect transparent a capatat conotatii halucinante. Dl Nicusor Dan „a jignit“ un judet intreg. Are ceva cu teleormanenii. Practica discriminarea in stilul iredentistilor maghiari. Vrea sa-i invrajbeasca pe romani. Vrea sa farimiteze teritoriul sfint al natiei. Un „mare scriitor“ se face mesagerul unui „baiat“ din Teleorman care deplinge saracia conjudetenilor sai, confirmind, in fond, spusele lui Nicusor Dan. Dar nu pe cei responsabili de mizeria cu pricina e suparat marele scriitor, ci pe acela care a semnalat-o. Un alt scriitor si publicist redutabil se dezlantuie si el impotriva politicianului care „stigmatizeaza“ o parte a romanilor. Si daca pot fi de acord ca bannerul cu Fuego a fost o gafa, sint perplex sa vad ca, printr-o rapida aruncatura de condei, incriminarea proastei administrari a unui judet implica, perfid, invinovatirea locuitorilor lui. Publicistul la care ma refer – si pe care am multe motive sa-l pretuiesc – e, de obicei, foarte dur cu cei care conduc prost Romania. Sa inteleg ca subtextul criticii lui e „stigmatizarea“ romanilor? Admit ca relatia (perversa?) dintre alesi si alegatori e o tema de dezbatut. Dar, in cazul de fata, „nu e in chestie“…

Pe scurt: ori obiceiul de a bate nestingherit cimpii e o forma sublima a „libertatii de expresie“, ori eu am ajuns sa nu mai pricep cum se cuvine limba romana: citesc „administratie incompetenta“, cind de fapt e vorba de poporul obidit. Citesc „Teleormanul a fost saracit de ‘alesii’ lui“, cind de fapt e vorba de ura fata de teleormaneni a unui fagarasean. Citesc „morcovi“ si, de fapt, scrie „topor“…”, a scris Plesu in Dilema Veche.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Lupte grele la Kupiansk, ucrainenii au reusit sa respinga atacul rusilor: „Situatia a fost foarte dificila” – VIDEO

Infanteria rusa a reusit pentru scurt timp sa penetreze orasul Kupiansk, din estul Ucrainei, inainte…

O oră ago

Ciolacu a decretat, joi: „Simion nu e spion, nu a avut intalniri cu agenti rusi”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, intr-o conversatie off the record cu un grup…

6 ore ago

Un intreg castel din sec. 13 este de vanzare in Italia. Cat ar costa o astfel de proprietate

Castelul din Tavoleto, Italia, este scos la vanzare. Anuntul este postat pe mai multe site-uri…

2 ore ago

Canada se pregateste sa devina „superputere” nucleara cu suficient uraniu pentru a depasi China si Rusia

In bazinul Athabasca din regiunea Saskatchewan de nord a Canadei a fost descoperita o rezerva…

3 ore ago