Andrei Plesu: „Politicienii se pun in poza, GREUL il fac altii: pompierii si medicii”

news

Intr-un editorial postat pe blogul sau, Andrei Plesu vorbeste despre „coregrafia” care s-a nascut in jurul dramei de la Clubul Colectiv, pusa in scena de catre politicieni dupa un inventar de reactii usor de anticipat.

„Din punctul meu de vedere, componenta cea mai iritanta a dramei este insa coreografia nascuta in jurul ei, prin «angajarea» politicienilor. Stiu: exista, in asemenea imprejurari, un inventar previzibil de reactii publice din partea celor aflati «la virf». Se prezinta condoleante «familiilor indurerate», se deplinge patetic producerea dezastrului, se cer «analize minutioase» si «masuri drastice», se face apel la solidaritate trans-partinica, se declara, eventual, doliu national. De rigoare este prezenta «la fata locului»: momentul de reculegere, aprinderea de luminari, depunerea de flori. Admit ca astfel de gesturi nu pot fi evitate si ca nu pot fi «ambalate», ipocrit, in vorbe si atutudini «originale». Faci ce se face, mai mult sau mai putin sincer. Iar daca nu faci ceea ce toata lumea se asteapta sa faci, tot rau iese”, scrie Plesu pe blogul sau de pe platforma Adevarul.

Scriitorul se arata intrigat tocmai de politizarea acestei drame.

„Nu gesturile si cuvintele in sine ma intristeaza, ci transformarea lor in gesticulatie «utila» politic, in parada electorala. In definitiv, lumea nu asteapta un spectacol de protocol, ci o ingrijorare eficienta, o mobilizare riguroasa de forte, care sa diagnosticheze boala, sa o previna, sa repare, atit cit se poate, stricaciunea.

Aflam ca ministrul de interne a venit imediat «la fata locului». Ei si? Deunazi, la o alta «fata a locului», s-a facut nevazut, in timp ce un subaltern isi rupea gitul intr-o groapa. Bun, acum a venit la fata locului. Ca sa faca ce? Sa ne arate ca sufera? Ca e mereu la datorie? Ca nu doarme din cauza interesului national? Mai aflam ca prim-ministrul si-a scurtat vizita in Mexic si s-a intors, trist, in patria napastuita. Lasa ca nu stim prea bine ce cauta musai in Mexic, dar nu asemenea reveniri scenografice asteptam noi de la el, ci o guvernare inteligenta, consecventa, aplicata, de natura sa fluidizeze mecanismul ancrasat al institutiilor si sa evite transformarea Romaniei intr-o tara in care se moare cu zile. Presedintele este si el, desigur, afectat. Stie si spune apasat ca «asa nu mai merge!» Dar cum anume trebuie «sa mearga»? Si cine trebuie sa faca ce?”, scrie Andrei Plesu.

Apoi critica atitudinea PSD si PNL care si-a luat o scurta vacanta invocand spiritul de solidaritate cu victimele. Plesu sustine ca, in loc sa suspende sedintele, era necesar sa intensifice „dezbaterile de partid, pentru a cauta oameni capabili, idei salvatoare, iesiri onorabile din criza”.

„In realitate, decidentii se complac in stricta gesticulatie. Se pun in poza. Ne sunt alaturi, chiar daca intr-o solemna imobilitate. Greul il fac altii: pompierii, jandarmii si, mai ales, medicii. Consecintele tragice ale incendiului sunt asumate, acum, in chip exemplar, de profesionistii din spitale, singurii eroi adevarati ai acestor zile. Prost platiti, prost mediatizati, mereu in spatele scenei. La rampa, „se rup in figuri” melodramatice alesii nostri, conducatorii nostri, ghinionul nostru…”, incheie Plesu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: