ANI: Nicusor Dan acuzat de incompatibilitate si conflict de interese de natura administrativa. Primarul general anunta ca va ataca in instanta raportul
Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul in cazul primarului general Nicusor Dan, pe care il acuza de stare de incompatibilitate si de conflict de interese de natura administrativa.
Potrivit ANI, cat a fost primar, Nicusor Dan a exercitat si alte functii de conducere in cadrul unor institutii sau servicii publice, fara mandat de reprezentare.
Astfel, in perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultana a functiei de primar general si a functiei de director general al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), Nicusor Dan a solicitat in calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei si ulterior a retransmis ALPAB, in calitate de primar general, bugetul solicitat, incalcand astfel prevederile art. 70, art. 71 si art. 76 din Legea nr. 161/2003.
ANI a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre primarul general a infractiunii de abuz in serviciu si a infractiunii de folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane, intrucat si-a platit o amenda din banii primariei iar demersurile de contestare la instanta abilitata au fost efectuate de catre Directia Juridic din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti pentru Nicusor Dan atat in calitate de persoana fizica, cat si in calitate de primar general, documentul purtand semnatura olografa a acestuia, distinct pentru ambele calitati.
Nicusor Dan a fost reclamat la ANI de catre consilierii generali PSD, in frunte cu Adrian Badulescu, fost viceprimar in mandatul de primar general al Gabrielei Firea.
Nicusor Dan a anuntat ca va ataca raportul Agentiei in instanta in termenul legal.
„Agentia imi imputa doua fapte, pentru care are o interpretare eronata a legii.
1. Pe perioada de vacanta a functiei de director al unor institutii din subordinea Primariei Capitalei, am exercitat fata de aceste institutii atributiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) “Primarul conduce institutiile publice de interes local, precum si serviciile publice de interes local”, fara a ocupa functia de director in aceste institutii si fara a fi retribuit.
2. Sanctiunea dispusa de Inspectoratul de Stat in Constructii a fost dispusa persoanei juridice Primarul Municipiului Bucuresti, nu persoanei fizice Nicusor Dan, fapt confirmat de instanta.
Solicit Agentiei Nationale de Integritate sa ofere acces presei la intregul dosar administrativ in baza caruia au intocmit Raportul”, a scris Nicusor Dan pe pagina sa de Facebook.