Viorica Dancila a anuntat, duminica seara, la Antena 3 ca ia in calcul sa mearga peste Klaus Iohannis la dezbaterea pe care o organizeaza marti la Biblioteca Central Universitara (BCU) cu mai multi jurnalisti si analisti. Antena 3 a organizat rapid o dezbatere pe aceasta tema, realizatorii si invitatii de casa ai postului indemnand-o pe Dancila sa intre la dezbaterea lui Iohannis.
Mircea Badea a indemnat-o pe Dancila sa mearga peste Iohannis la dezbatere. „Eu, daca as fi Dancila, m-as duce inainte, ca sa ocup sala. Ghinion, iata, ce sa vezi. (…) Doamna Dancila se poate duce si sa imprumute niste carti. Nu poate sa se plimbe un pic pe acolo? Poate sa imprumute, de exemplu, ‘Pas cu Pas'”, a spus Badea frecandu-si mainile.
Aceeasi parere a avut si Marius Pieleanu, invitat de casa al postului: „Viorica Dancila este cetatean roman, are dreptul sa intre intr-o cladire publica. Romanii isi doresc o dezbatere, intr-o proportie majoritara”.
Bogdan Chirieac a avertizat ca sustinatorii lui Klaus Iohannis vor face un „circ inimaginabil” daca va veni si Dancila: „Acolo, probabil, vor fi chemati o multime de ‘iohanisti’ cu pieptul de arama care nu o vor lasa pe doamna Dancila sa ajunga in sala unde are loc dezbaterea. Nu ar fi in favoarea dansei sa stea acolo, facand fata injuriilor. Nu uitati ca exista un tip de protestatar foarte violent care n-a fost niciodata tras la raspundere pentru ceea ce facea: de la vopsit cladiri publice, la scandal si galagie. Nu va ganditi ca vor fi niste oameni acolo civilizati care vor spune ca e o intalnire privata a presedintelui. Nu! Scandal, galagie, aruncat cu oua, nu e de mers acolo, in opinia mea”.
Singurul pesedist prezent in studio, Serban Nicolae, nu a fost de acord cu prezenta lui Dancila la BCU. „Categoric nu, daca depinde de mine m-as opune cu toata fermitatea. Din dezbaterea publica a disparut orice interes legat de cetatean. Daca ar fi prezenta la BCU, nu ar fi o dezbatere. Candideaza la pozitia de presedinte, nu de entertainer, de realizator de show”, a aratat senatorul PSD.
Viorica Dancila a declarat, duminica, intr-un interviu la Antena 3, ca ia in calcul sa mearga „peste” Klaus Iohannis la dezbaterea pe care o organizeaza, marti, cu jurnalisti si analisti politic.
„Mergeti peste dansul la dezbatere?”, a fost intrebata Dancila de Razvan Dumitrescu.
„Nu stiu inca. O dezbatere este necesara, este asteptata de toti cetatenii. Acest refuz reprezinta o sfidare la adresa romanilor. Aceasta dezbatere ar arata valoarea fiecaruia dintre noi. De ce fugi de dezbatere, de ce sfidezi? Ii sfideaza pe romani, acest lucru eu nu port sa accept”, a declarat Dancila.
Rares Bogdan a declarat, vineri, ca Viorica Dancila nu are ce sa caute la dezbaterea de marti a presedintelui Klaus Iohannis. El a precizat ca seful statului nu are ce sa dialogheze cu prezidentiabilul PSD, iar pesedistii incearca sa o victimizeze pe Dancila.
„Noi am fost extrem de clari. Vad ca staff-ul de campanie al doamnei Dancila, neavand ce sa prezinte din partea doamnei Dancila, se agata cu disperare si incearca sa o victimizeze pe doamna Dancila pe aceasa chestiune. Presedintele Romaniei nu are ce sa dialogheze cu aceasta doamna, reprezentanta unui partid care a lovit la temelia statului.
Nu are ce sa caute doamna Dancila, daca dezbaterea este cu jurnalisti, analisti, comentatori pe care la aceasta ora nu ii stie nimeni exact. Vor fi sase sau opt, cinci, inca nici numarul nu este stabilit”, a afirmat Rares Bogdan, sambata la Antena 3, intrebat daca poate participa si Viorica Dancila la dezbaterea de marti, daca ar vrea sa participe.
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA) a anuntat ca va gazdui dezbaterea de marti a presedintelui Klaus Iohannis cu politologii si formatorii de opinie, care va avea loc in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, potrivit unui comunicat de presa.
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…
Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…
O lovitura aeriana israeliana asupra unei cladiri din centrul Beirutului l-a ucis duminica pe seful…