Antena 3 si RTV, umilite oficial chiar de catre Politia Romana. Acuzatiile isterice la adresa lui Kovesi sunt desfiintate

politica

Politia Romana a emis, marti, un comunicat de presa in care neaga acuzatiile lui Sebastian Ghita conform carora el ar fi platit in 2011 factura pentru avionul care l-a adus in tara pe Nicolae Popa din Indonezia la solicitarea Laurei Codruta Kovesi

”Avand in vedere solicitarile reprezentantilor mass-media, precum si interesul major al publicului in ceea ce priveste extradarea si aducerea in tara, din Indonezia, a unui cetatean roman, condamnat intr-un dosar penal si pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea, Centrul de Informare si Relatii Publice al Politiei Romane este abilitat sa comunice urmatoarele:

In conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, Inspectoratul General al Politiei Romane, prin Centrul de Cooperare Politienesca Internationala, are atributia legala de escortare din statul solicitat, in Romania, a persoanei extradate si de predare a acesteia autoritatilor competente romane in vederea incarcerarii.

Preluarea persoanei extradate se realizeaza in baza unei decizii definitive a autoritatii judiciare competente din statul solicitat, decizie care se comunica Ministerului Justitiei din Romania. Termenele de preluare sunt stabilite de comun acord cu autoritatile statului solicitat, preluarea efectiva avand loc dupa ce sunt indeplinite toate conditiile logistice, acestea variind in functie de mai multi factori (ex: destinatia).

In ceea ce priveste achizitionarea de servicii in domeniul transportului aerian pentru aducerea in tara a unui cetatean roman, in anul 2011, condamnat intr-un dosar penal si pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea, va informam ca procedura a fost derulata de catre Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizitiile publice.

Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut. In acest caz, a fost declarat castigator operatorul economic S.C. ION TIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achizitionate au vizat transportul de pasageri, pe ruta Bucuresti – Jakarta si retur.

Semnarea contractului de prestare servicii si decontarea acestuia au intrat in sarcina Politiei Romane. Contractul, in valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Politiei Romane, la data de 14.04.2011.

Operatorul economic a emis factura fiscala, la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitata de I.G.P.R., prin ordin de plata, la data de 29.04.2011.

Avand in vedere faptul ca legislatia in vigoare la data respectiva stabilea in sarcina institutiei obligativitatea de a face public anuntul de atribuire in termen de 45 de zile, la data de 26.05.2011, anuntul de atribuire nr. 107.978/26.05.2011, aferent achizitiei in cauza, a fost publicat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice.

De asemenea, precizam ca toate documentele mai sus mentionate au fost inaintate Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar informatii pe acest subiect au mai fost comunicate public, la data de 9 ianuarie 2017, prin remiterea unui comunicat de presa de catre institutia noastra”, se arata in comunicatul Politiei Romane.

Sebastian Ghita a anuntat, duminica, la RTV si Antena 3 ca a reclamat-o la Sectia pentru anchetarea magistratilor pe Codruta Kovesi, fost procuror-sef DNA, pentru constituire de grup infractional organizat. Afaceristul sustine ca Laura Codruta Kovesi i-ar fi cerut sa plateasca avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa.

„Am dat bani pentru ca mi-a cerut doamna Kovesi. La acel moment nu am perceput-o ca fiind o chestiune asa cum este, ca fiind mita. Era procurorul general al Romaniei, stiti cum au fost vremurile. Kovesi, mai in gluma, mai in serios, spunea si ce avantaje ai daca te ai bine cu ea si ce rele poti sa patesti. Kovesi a cerut suma personal, a avut discutia personal cu mine, si viza interesul ei personal. Kovesi are un stil de-a face lucrurile, asa, nazist, extrem de agresiv si dur”, a declarat Sebastian Ghita, la Antena 3.

Potrivit lui Sebastian Ghita, factura prin care a fost platit avionul a iesit la iveala de curand, documentele fiind descoperite printr-un control al Antifraudei.

„Saptamana trecuta am aflat faptul ca exista un raport al Antifraudei de care n-am stiut. La momentul acela nu am avut factura, ci doar am mentionat-o. Acea firma a fost obligata sa scoata acea factura de la cheltuieli si acel control de la Antifrauda a facut un raport in care a ramas mentionat numarul facturii, data, suma si beneficiarul. Si atunci dintr-o data am avut dovada”, a mai spus Sebastian Ghita, la Romania Tv.

Fostul deputat a mai anuntat ca a facut denuntul impotriva Laurei Kovesi pe 3 decembrie. Omul de afaceri a mai anuntat ca deja se fac audieri in aceasta cauza.

La inceputul anului trecut, Sebastian Ghita anunta ca aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a facut cu un avion platit de o firma privata. “O firma de constructii din Ploiesti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a platit avionul pentru aducererea lui Nicolae Popa, fostul director FNI, din Indonezia. O firma privata, la cererea statului roman si a doamnei Kovesi, a platit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI si as vrea sa o intreb pe Kovesi: Ce operatiune e asta? Suntem vinovati de spalare de bani? E doar dansa? Doar eu? Am trimis noi politisti in Indonezia?”, sustinea la acea vreme afaceristul.

Ulterior, Nicolae Popa, fostul director FNI, a declarat ca a fost adus in tara cu un avion privat care plecase spre Jakarta gol.

Nicolae Popa a fost condamnat in lipsa, in anul 2000, la 15 ani de inchisoare, pentru frauda, iar in anul 2006, alaturi de Ioana Maria Vlas, in legatura cu prabusirea Fondului National de Investitii, in urma careia mai mult de 100.000 de romani si-au pierdut banii investiti, iar statul roman, care garantase, a fost obligat sa plateasca circa o suta de milioane de euro compensatii. Popa a fost adus in tara, din Jakarta, in anul 2011.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: