Anunt surprinzator din Turcia. Regimul Erdogan isi recunoaste ABUZURILE

externe

Mai multi lideri turci au indicat luni, pentru prima data, posibilitatea comiterii unor erori in urma tentativei de lovitura de stat din 15 iulie din Turcia, in contextul in care riposta autoritatilor turce a fost criticata dur in strainatate pentru amploarea sa, relateaza AFP, citata de Agerpres.

”Daca au existat erori, noi le vom corecta”, a spus vicepremierul Numan Kurtulmus, dupa ce Ankara a fost acuzata ca a adoptat masuri radicale in armata, justitie, educatie si media dupa tentativa de puci din 15 iulie, pusa la cale, conform autoritatilor turce, de predicatorul Fethullah Gulen, autoexilat in SUA si a carui extradare este ceruta insistent de autoritatile turce.

”Cetatenii care nu au legatura cu simpatizantii lui Gulen ar trebui sa fie relaxati intrucat nu li se va face niciun rau, insa cei afiliati cu el trebuie sa se teama si vor plati pretul”, a adaugat Kurtulmus, intr-o conferinta de presa.

La randul sau, premierul turc Binali Yildirim a evocat posibilitatea ca unele masuri adoptate de autoritati in urma tentativei de lovitura de stat sa fi fost aplicate intr-o maniera abuziva.

”Este in desfasurare o actiune meticuloasa cu privire la cei care au fost concediati. Exista printre ei, cu siguranta, unele persoane care au fost victime ale procedurilor incorecte. Vom face diferenta intre cei care sunt vinovati si cei care nu sunt”, a recunoscut pe un ton conciliant prim-ministrul turc, citat de agentia de presa Anadolu.

Peste 18.000 de persoane au fost plasate sub supraveghere in Turcia in ultimele doua saptamani, dintre care circa 10.000 fac obiectul urmaririi penale si au fost arestate preventiv, inclusiv jurnalisti. Numarul persoanelor concediate dupa tentativa de lovitura de stat de pe 15 iulie a depasit 50.000.

Seful diplomatiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a denuntat joi masurile autoritatilor turce, care ‘depasesc orice masura’, in timp ce premierul italian, Matteo Renzi, a avertizat ca ‘o tara care isi intemniteaza propriii profesori si jurnalisti pune in inchisoare insusi viitorul ei’.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: