Anunt surprinzator, PSD il sustine pe Dominic Fritz: „Majoritatea trebuie facuta in jurul primarului municipiului Timisoara”

politica

Presedintele ales al Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis, a declarat miercuri ca social-democratii locali nu il vor izola pe primarul Dominic Fritz in ceea ce priveste proiectele pentru Timisoara, respectand astfel vointa electoratului la alegerile din 9 iunie.

El a subliniat la Conferinta Judeteana a PSD Timis ca formatiunea sa este prima forta politica a judetului, insa este nevoie de colaborare cu celelalte forte politice pentru a face majoritate, atat la Consiliul Judetean, cat si la Primaria Timisoarei, dar si in localitatile din Timis.

„PSD Timis nu doreste sa intre in niciun joc care sa insemne izolarea administratiei Fritz a municipiului Timisoara, desi matematic s-ar putea face o majoritate impotriva USR si impotriva lui Fritz, aceasta ar insemna infranarea Timisoarei, lipsa de progres a Timisoarei, iar noi nu vrem sa castigam voturi de pe urma lipsei dezvoltarii acestui municipiu atat de important si drag noua. Prin urmare, nu vom accesa la niciun plan care inseamna izolarea lui Fritz sau a USR la municipiul Timisoara. Ne dorim o colaborare, ne-am fi dorit sa fie alt primar si o alta majoritate, timisorenii au ales altfel, nu avem dreptul sa ii contrazicem pe timisoreni. Cred ca majoritatea trebuie facuta in jurul primarului municipiului Timisoara pentru ca Timisoara sa poata sa recupereze decalajele fata de alte orase care erau in anii ’90 sau chiar si in 2000 mult mai putin importante”, a afirmat Alfred Simonis, citat de Agerpres.

Liderul PSD Timis a comentat ca la Consiliul Judetean Timis isi doreste o colaborare cu partenerii de la PNL.

„Am avut o colaborare extraordinara cu marea majoritate a liderilor PNL din Timis. Am avut o colaborare – surprinzator – excelenta cu Vasile Blaga, presedintele (interimar) al PNL Timis. Trebuie sa recunoastem ca au existat si primari PNL care au facut campanie altui sau altor candidati.

Ei acum ma suna, eu inca ma gandesc daca sa le raspund la telefon. In acelasi timp, au existat si lideri politici ai PNL care au facut campanie unor contracandidati si care ne-au atacat in permanenta. Stiti ca nu am reactionat niciodata la atacuri dinspre PNL. Acum am vazut atacuri dinspre PNL Timis la adresa premierului si a PSD national. E un soi de ipocrizie pe care o inteleg cu greu. Va spuneam ca nu am raspuns la atacuri politice pana acum si inca sunt, si eram si la vremea aceea, presedintele Camerei Deputatilor, deci aveam tribuna necesara pentru a emite pareri. Si, slava Domnului, au facut si multe greseli partenerii nostri si as fi putut sa comentez. Sa stiti ca am si eu limitele mele pana la care ma pot abtine”, a aratat Simonis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: