news

Anuntul DNA, procurorii au dovezi ca Tataru a luat mita de 57 de ori: „Sume intre intre 100 si 500 de lei, precum si bunuri alimentare”

DNA a anuntat, joi, ca deputatul PNL Nelu Tataru are calitatea de suspect pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata (57 de acte materiale).

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi au dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de Tataru Nelu, medic specialist in cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal Dimitrie Castroian din Husi (jud. Vaslui) si deputat in Parlamentul Romaniei, acesta dobandind calitatea de suspect pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata (57 de acte materiale).

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, in calitate de medic specialist in cadrul Spitalului Municipal Dimitrie Castroian Husi, suspectul Tataru Nelu ar fi primit cu titlu de mita sume de bani cuprinse in general intre 100 si 500 de lei, precum si bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienti/apartinatori), in legatura cu indeplinirea indatoririlor sale de serviciu in calitate de medic specialist, respectiv interventii chirurgicale, consult pacienti ori eliberare de retete medicale.

Suspectului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.

In cauza se mai efectueaza urmarirea penala si privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecti pentru savarsirea infractiunii de dare de mita.

Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”, a anuntat DNA.

Fostul ministru al Sanatatii Nelu Tataru (PNL) a fost anchetat in aceasta dimineata de DNA pentru luare de mita de la pacienti, sub forma de sume mici de bani sau produse agricole. Procurorii sustin ca detin peste 100 de acte materiale in acest caz.

La iesirea de la audieri, Tataru a declarat: „Am fost luat direct de la spital, eram cu pacientii. Am fost adus aici, la DNA, acum ma voi intoarce la spital. Nu stiu de unde au aparut aceste acuzatii, asta vrem sa aflam si noi. Va spun in continuare, sunt nevinovat, mi-am facut doar meseria de medic, sunt cel care nu a conditionat niciodata actul medical si nu am solicitat niciodata nimic.”

Intrebat in legatura cu probele video pe care procurorii sustin ca le au la dosar, fostul ministru a precizat: „Am solicitat si noi aceste probe, asteptam sa vedem aceste inregistrari”.

Reamintim ca Nelu Tataru este presedintele organizatiei PNL Vaslui si a fost desemnat deja pentru un nou mandat de deputat la alegerile parlamentare. El a fost ministru al Sanatatii in perioada martie – decembrie 2020.

In ultima sa declaratie de avere apare ca detine doua apartamente, conturi bancare si imprumuturi in valoare totala de peste un milion de lei.

Urmareste-ne si pe:
Bogdan Constantinescu

Share
Published by
Bogdan Constantinescu

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

5 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

5 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

9 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

9 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

9 ore ago