externe

„Apare un actor complet nou la Marea Neagra”. China isi ridica un cap de pod in zona de influenta a Rusiei: „Apare o noua realitate geopolitica”

Guvernul georgian a anuntat joi ca a ales pentru constructia unui port cu ape adanci la Marea Neagra – portul Anaklia – un consortiu de companii chineze, care a concurat pentru adjudecarea contractului cu o companie elvetiano-luxemburgheza, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

„Castigatorul este una din companiile de stat cele mai mari din China, cu o vasta experienta, de asemenea in executarea proiectelor de acest tip. Oferta sa pentru implementarea proiectului a fost foarte buna”, a declarat premierul georgian Irakli Kobajidze. Predecesorul acestuia, Irakli Garibasvili, a semnat in urma cu un an la Beijing un acord de asociere strategica intre Georgia si China.

„Acest proiect este foarte important intrucat (…) confera o importanta speciala transportului marfurilor chineze”, a mai spus actualul premier despre proiectul de construire a portului Anaklia incredintat consortiului format din companiile chineze China Communications Construction Company Limited si China Harbour Investment, care a concurat cu compania elvetiano-luxemburgheza Terminal Investment Limited Holding S.A.

Alegerea ofertei chineze pentru construirea noului port georgian la Marea Neagra survine intr-un moment de puternice tensiuni intre guvernul de la Tbilisi si tarile occidentale dupa adoptarea definitiva de catre parlamentul georgian a „legii asupra transparentei influentei straine”, in urma unui vot care a respins veto-ul opus acestei legi de presedinta pro-europeana Salome Zurabisvili.

Conform noii legi, descrisa de opozitia georgiana si de ONG-uri drept „legea ruseasca”, mass-media si ONG-urile finantate din strainatate intr-un procent mai mare de 20% vor trebui sa prezinte o data pe an declaratii publice asupra acestei finantari. Potrivit guvernului de la Tbilisi, in prezent peste 80% din fondurile destinate presei si ONG-urilor in Georgia provin din surse putin transparente.

Un fost ministru georgian al apararii, Dmitri Saskin, in prezent membru al partidului de opozitie Miscarea Nationala Unita, sustine ca „odata cu sosirea unei companii chineze in Georgia apare o noua realitate geopolitica, intrucat apare un actor complet nou la Marea Neagra”. „China se afla in confruntare cu Europa, SUA si Turcia. Singura tara cu care China nu are contradictii este Rusia. Aceste doua tari, China si Rusia, doresc sa controleze „coridorul intermediar” de tranzit al transporturilor si Georgia devine un ostatic al intereselor marilor actori”, argumenteaza politicianul de opozitie.

Dar guvernul georgian considera exagerate astfel de opinii, in conditiile in care schimburile comerciale anuale intre China si Europa insumeaza circa 780 de miliarde de dolari, prin urmare „chiar daca numai 5% din marfuri vor trece prin Georgia, tot va fi foarte bine”.

Viitorul port din nord-vestul Georgiei va putea primi nave de mare tonaj, cu un deplasament de pana la 100.000 Tdw, in timp ce in porturile georgiene deja existente, cele de la Batumi si Poti, pot acosta nave de maxim 40.000 Tdw.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

CCR a respins contestatiile privind candidaturile la Presedintie ale lui Marcel Ciolacu, Mircea Geoana si Ludovic Orban

Curtea Constitutionala a Romaniei a anuntat sambata seara ca a respins contestatiile impotriva inregistrarii candidaturilor…

4 ore ago

„Bravo, CCR!”. Reactia lui Ponta dupa ce judecatorii CCR au anulat candidatura lui Sosoaca

Victor Ponta, fost presedinte PSD si actual consilier al lui Marcel Ciolacu, felicita CCR pentru…

5 ore ago

Protest la Budapesta fata de „propaganda guvernamentala”. „Ne-am saturat de minciuni”

Mii de unguri, reprezentanti ai opozitiei, au protestat, sambata seara, in fata sediului televiziunii de…

13 ore ago

Curtea Constitutionala a Rusiei tocmai a decis finala prezidentiala: Ciolacu – Simion

Fiindca este un elev mediocru in clasa politica si in sondaje nu sta chiar grozav…

6 ore ago