O tanara mama a postat un mesaj pe Facebook in care solicita autoritatilor sa fie anchetata pentru ca si-a dus copilul la protestele antiguvernamentale.
Mesajul a fost preluat, pe pagina sa de Facebook, de catre jurnalista Ramona Ursu.
”Va rog sa ma anchetati. De ce? Pentru ca imi duc copilul la proteste. De ce? As putea raspunde asa cum o fac guvernantii. Pentru ca pot. O sa aleg insa sa povestesc motivatiile mele pentru ca imi doresc ca oamenii sa inteleaga si sa nu mai judece stramb. Indiferent ca acei oameni sunt cei ce ne guverneaza, sunt jurnalisti sau cetateni ca si mine.
De ce am ales sa va povestesc tocmai azi? In primul rand pentru ca sunt mama si este unul din lucrurile care ma face sa ma simt femeie si pentru ca azi e ziua noastra a femeilor. Pentru ca „I am proud of many things in life but nothing beats being a mother.” In al doilea rand, pentru ca pot. Inca pot. Asa cum am stabilit deja. Si in al treilea rand pentru ca am obosit.
Am obosit sa protestez si sa va doara in cot. Ma uit consternata cum singurul partid care poate sa fie numit partid, aflat la guvernare, ignora cu buna stiinta toti cetatenii acestei tari, care „manipulati” urla din toti rarunchii. Am obosit sa nu va pese. In nici un moment, dar absolut in nici un moment, nu ati initiat un dialog real cu noi, astia de urlam de tampiti in piata. Nu v-am votat, dar avem drepturi. Nu v-am votat, dar si noi suntem cetateni romani. O tineti langa. Si este dureros. Sa ne trezim anchetati. Pentru ca una si alta.
Asa ca va rog in mod oficial sa ma anchetati.
Am fost cu copilul la proteste. Cand? Atunci cand a avut copilul chef sa mearga. Unii dintre noi insa, nu au avut cu cine sa ii lase. La asta nu va ganditi, ca e greu. Am protestat cu copilul cand a cazut prima oara guvernul. Deci avem vechime. Ce ne-a adus atunci in strada? Faptul ca am pierdut 9 prieteni la Colectiv si voi sunteti corupti si nu ati avut grija sa nu moara. Neglijenta criminala. Si mai stiu si conditiile din spitale si cat am agonizat zilele acelea numarandu-mi mortii. Si-a scris singurel, intr-o cofetarie, afisul. Copil rock. Pentru ca ii place muzica rock, pentru ca si prietenilor mei care nu mai sunt le placea muzica rock. A mers pentru ei in piata. Sa stie mami ca imi e dor de ei si ca vreau sa li se faca dreptate.
Am fost cu copilul la proteste si in Piata Victoriei. Fara afis. A strigat ce a vrut, a intrebat, am povestit. Am fost mereu cu copilul la vot nu doar pentru ca nu aveam cu cine sa il las. Cateodata aveam. Insa vreau de mic sa isi imprime mecanismul exercitarii drepturilor pe care le are. Am fost cu copilul meu sa aprindem lumanari unui om drag care nu mai este. I-am povestit pe intelesul lui de ce am ajuns sa ii aprindem lumanari.
Cinsteste crestineste memoria lui si nu o sa uite cine a fost Cristian Panait. Asa cum nu uit nici eu. Si e unul din motivele pentru care protestez.
Credeti ca un copil la 11 ani nu are discernamant si nu stie ce inseamna sa ii fie incalcate drepturile? Trebuie sa ii anchetati mama pentru asta?
Pai hai sa va povestesc eu intai despre copilul meu. La 7 ani conform unei decizii a CNCD, drepturile lui fundamentale la educatie, sanatate si demnitate, ii erau deja incalcate de catre institutia de invatamant. Unde erati voi astia de anchetati acum? Va spun eu. Cand v-am sunat plangand sa cer ajutorul, dgaspc sector 6 mi-a zis sa caut un ONG pe net ca ma ajuta ei. Ca nu fac fata la cate cazuri au si oricum ei de obicei nu rezolva nimic. Dar astialalti de pe net erau bataiosi. Au fost. Copilul meu e la scoala datorita lor si datorita muncii lor pro bono. Un an mai tarziu, copilul meu trecut prin tot acest calvar, depunea simbolic, in Parlamentul Romaniei, Proiectul de lege privind drepturile copiilor cu dizabilitati. Ne-ati promis atunci marea cu sarea si ati facut…nimic. Ba da, ati facut. Poze cu copilul meu ca dadea bine la imagine. Copilul meu stie insa ca ati mintit atunci cand ati promis si nu mai vrea sa mintiti. Nici macar el, la 11 ani cat are acum. Copilul meu care atunci cand era mic spunea ca vrea sa se faca bun. Stiti ce vrea acum? Sa devina politician. Si sigur nu o sa fie ca voi. Pentru ca el este copilul meu. Si nici eu nu sunt ca voi. In discursul lui din Parlament, a spus ca „mami a plans mult, dar a stat mereu alaturi de mine si a promis ca ma va apara mereu.” Asta stie copilul lui despre mama lui. Si nici o ancheta din lume nu o sa schimbe asa ceva.
Asa ca eu va rog sa ma anchetati. Dar inainte de asta va rog sa imi faceti dreptate : pentru copilul meu care inca se lupta cu sistemul educational ce il discrimineaza la fiecare pas, pentru Cristian Panait, pentru cei 9 ai mei din Colectiv si in general pentru toate suferintele la care m-ati supus ca cetatean al acestei tari. Dupa ce ati terminat toate aceste lucruri, va astept. Promit ca #rezist.
Si intre timp o sa ma uit scarbita la voi, politicieni din toate partidele cum promiteti cu zambete ca faceti si dregeti si o sa tin minte ca nu faceti nimic si o sa imi fac piata la Victoria cat o sa am eu chef. Pentru ca pot. Inca pot. Asa cum puteti si voi. Si o sa cresc un copil drept care va este deja superior in atat de multe aspecte.
Va doresc la cat mai multi ani ca sa aveti timp sa platiti. Pentru tot”, este mesajul protestatarei, care semneaza cu numele de Gia Maria.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O filmare postata chiar de George Simion pe Facebook demonstreaza ca intrarea sa "spontana" in…
Alegerile prezidentiale din Ucraina ar putea avea loc in 25 mai 2025, desi Biroul Presedintelui…
Guvernul SUA si-a propus sa isi tripleze capacitatea de energie nucleara pana in 2050, relateaza…
Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a eliminat, la Sevastopol, pe Valeri Trankovski, seful de Stat…
Mircea Geoana, fost secretar general adjunct al NATO, il acuza pe Marcle Ciolacu de legaturi…
Pe 7 noiembrie, presedintele rus Vladimir Putin a spus audientei de la Clubul International de…