Categories: externe

Apeluri in SUA pentru o REVOLUTIE in sistemul electoral. Trump a obtinut de fapt mai PUTINE voturi decat Hillary Clinton

Candidata democrata Hillary Clinton il devanseaza pe presedintele ales, republicanul Donald Trump, in ce priveste numarul de voturi obtinute prin sufragiu direct la nivel national, o situatie care, daca va fi confirmata de cifrele definitive, ar putea relansa apelurile la reformarea sistemului electoral din SUA, noteaza joi AFP, citata de Agerpres.

Conform situatiei de miercuri dupa-amiaza, candidata democrata obtinuse in jur de 200.000 de voturi in plus fata de miliardarul populist, 59.689.819 contra 59.489.637, respectiv 47,7% la 47,5%.

In Statele Unite insa, cei care acorda victoria finala sunt electorii desemnati de fiecare stat, iar, din acest punct de vedere, Donald Trump a obtinut o victorie covarsitoare: 290 — din cei 270 electori necesari, o majoritate simpla din totalul de 538 — la 228.

Dupa cum anticipeaza Robert Schapiro, profesor de stiinte politice la Universitatea Columbia din New York, numeroase voci s-ar putea ridica insa pentru a cere o reforma a acestui sistem electoral. ‘Ar putea sa existe revendicari, dar ele vor sfarsi prin a disparea’, estimeaza totusi Schapiro, subliniind ca o reformare a Colegiului electoral ar necesita modificarea Constitutiei americane, o misiune extrem de delicata.

‘Aceasta ridica totusi intrebarea cat de democratic este sistemul nostru’, admite profesorul american.

Cu atat mai mult cu cat, inaintea acestei victorii a lui Trump, un alt candidat republican, George W. Bush, a avut castig de cauza in alegerile din anul 2000 in fata democratului Al Gore, chiar daca votul popular a fost de 48,4% la 47,9% pentru fostul vicepresedinte.

Dupa cum estimeaza Robert Schapiro, un astfel de scenariu ar putea chiar sa devina unul obisnuit.

Daca regula ‘un cetatean = un vot’ este un stalp al democratiei, sufragiul indirect modifica datele problemei, explica el.

In fiecare din cele 50 de state, plus Districtul Columbia, voturile se traduc in mari electori, al caror numar variaza in functie de populatia fiecarui stat.

In stadiul actual si fara o modificare a Constitutiei, statele ar putea totusi sa adopte, la nivelul lor, legi care sa atribuie marii electori candidatului care a obtinut cel mai mare numar de voturi la nivel national, insa acest gen de initiativa nu a dat pana acum niciun rezultat, incheie AFP.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Apple, Disney, Sony si alte mari corporatii vor cumpara iar publicitate pe platforma X a lui Elon Musk, pentru a obtine favorurile administratiei Trump

Sprijinul lui Elon Musk pentru Donald Trump este pe cale sa revigoreze afacerea in declin…

22 de minute ago

O romanca si fiul sau, arestati in Spania dupa ce au sustras din seiful batranului pe care-l ingrijeau aur si bijuterii in valoare de 50.000 de euro

O femeie de 51 de ani, de nationalitate romana, care lucra ca menajera si ingrijitoare…

O oră ago

Probleme in paradis? Melania Trump nu se va muta la Casa Alba, alaturi de sotul ei, Donald Trump, in al doilea mandat al acestuia

Este putin probabil ca Melania Trump sa se mute la Washington cu norma intreaga in…

O oră ago